JAZZx la Timișoara

JAZZx la Timișoara

Încă din 2013, JAZZx (inițial JazzTM) și-a propus să aducă aproape de toate comunitățile Timișoarei o muzică de înaltă valoare artistică, reunind artiști români la început de drum, artiști care inovează și experimentează descoperind noi orizonturi, dar și legende vii ale genurilor diverse pe care jazzul le reunește. Pe parcursul celor peste 12 ani călătoria noastră a demonstrat importanța actului cultural ca și bun-comun, ca și valoare care ne leagă, ne inspiră, ne arată posibilități, schimbând mentalități. JAZZx a reușit să aducă Timișoara pe harta festivalurilor și evenimentelor de jazz de importanță majoră la nivel mondial, nu numai din perspectiva artiștilor internaționali aduși, dar și a căilor deschise pentru comunitățile de artiști români care au crescut odată cu el. Sunt 133 de premii Grammy care atestă măiestria artiștilor JAZZx, dar dincolo de recunoaștere, emoția și speranța gestului de a-i asculta împreună, așa diferiți și unici cum suntem, a fost și rămâne mereu neprețuită!

 

Program JAZZx 2024

Piața Libertății / Str. General Praporgescu

 

Vineri 5.07

20:00 –  Marsdelux

21:00 – Matteo Mancuso

22:30 – Roberto Fonseca

 

Sâmbătă 6.07

Strada Fără Nume Stage

10:00 – 12:00 –  Tongue FU feat Soweto Kinch, Jasmine Gardosi, Ben Norris, Dave O’Brien, Alix lerasle, Maureen Onwunali

 

Main Stage

20:00 – Tereza Catarov

21:00 – MonoNeon

22:30 – GoGo Penguin

 

Duminică 7.07

Strada Fără Nume Stage

10:00 – 12:00 – Tongue FU feat Soweto Kinch, Jasmine Gardosi, Ben Norris, Dave O’Brien, Alix lerasle, Maureen Onwunali

 

Main Stage

20:00 – Mischa Blanos

21:00 – Jazzbois

22:30 – Jordan Rakei

 

 JAZZx se va desfăşura la Timişoara, în Piața Libertății, în perioada 5 – 7 iulie 2024, iar accesul este gratuit.

 



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.