Acasa Stiri Stiri Noi Ciobănesc german, abandonat în lanţ pe un teren viran, salvat de poliţişti
Ciobănesc german, abandonat în lanţ pe un teren viran, salvat de poliţişti

Ciobănesc german, abandonat în lanţ pe un teren viran, salvat de poliţişti

Potrivit comunicatului IPJ remis vineri, câinele era legat cu un lanţ foarte scurt, sub doi metri lungime, prezenta un comportament apatic şi o stare de îngrijire proastă, blana animalului fiind murdară de noroi.

„Animalul nu beneficia de un adăpost corespunzător, fiind ţinut în noroi, sub cerul liber, printre materii fecale de origine animală, fără posibilitatea de a se adăposti la umbră. Totodată, la momentul controlului, câinele nu beneficia de suficientă apă şi hrană, starea de sănătate a acestuia fiind precară, prezentând semne vizibile de malnutriţie”, se arată în comunicat.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de la protecţia animalelor au identificat deţinătorul câinelui, un bărbat de 62 de ani, din localitatea bihoreană Leş.

Câinele a fost salvat de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor, care au emis în cauză un ordin de plasare a animalului în adăpost, pentru o perioadă de 45 de zile.

În consecinţă, proprietarul a fost sancţionat contravenţional de poliţişti, cu amendă în valoare de 6.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.205/2004.

AGERPRES



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.