Acasa Stiri Stiri Noi Kane şi Mbappe au câştigat Trofeul Gerd Muller pentru cel mai bun marcator
Kane şi Mbappe au câştigat Trofeul Gerd Muller pentru cel mai bun marcator

Kane şi Mbappe au câştigat Trofeul Gerd Muller pentru cel mai bun marcator

A fost egalitate între Harry Kane (Bayern Munchen) și Kylian Mbappé (Real Madrid), care au marcat amândoi 52 de goluri.

Kane, singurul dintre cei doi care a fost prezent la eveniment, a ținut un scurt discurs la ridicarea premiului, primit de la Karl-Heinz Rummenigge, oficial al clubului din Munchen. El le-a mulțumit colegilor săi și France Football și a adăugat că este frumos să primești un premiu numit după o legendă a lui Bayern Munchen,

Mbappe nu a fost prezent, deoarece Real Madrid a boicotat evenimentul.

Aitana Bonmatí câștigă Balonul de Aur în fotbalul feminin, iar Rodri, în fotbalul masculin

Aitana Bonmatí, mijlocaș al echipei FC Barcelona, a câștigat, luni seara, Balonul de Aur în fotbalul feminin. Rodri, mijlocaşul spaniol al echipei Manchester City, a câștigat premiul Balonul de Aur în fotbalul masculin.

Bonmatí este câştigătoare a Balonului de Aur pentru a doua oară consecutiv, iar premiul i-a fost înmânat de actriţa Natalie Portman.

Jucătoarea a câștigat Cupa Mondială și Liga Campionilor (de două ori) în ultimele 18 luni.

După ce a ajutat Manchester City să câștige Premier League și să triumfe Spania la Euro 2024, mijlocaşul spaniol în vârstă de 28 de ani, Rodri, a câştigat Balonul de Aur în fotbalul masculin.

Citește pe Antena3.ro


Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova. Totul despre turul 2 de scrutin din 3 noiembrie

El a ținut discursul de acceptare a premiului în spaniolă. „E o zi foarte specială, pentru mine, familia mea și țara mea”, a spus el.

Balonul de Aur 2024: Real Madrid, desemnat clubul masculin al anului, iar FC Barcelona, clubul feminin

FC Barcelona a fost desemnată clubul feminin al anului, luni seară, la Gala Balonului de Aur de la Paris. La fotbalul masculin, Real Madrid a câștigat titlul de cea mai bună echipă.

FC Barcelona a câștigat titlul de clubul feminin al anului. Fotbalistele au învins Lyon în finala Ligii Campionilor feminini din sezonul trecut, obținând al treilea titlu în patru ani.

Premiul a fost ridicat de preşedintele clubului Joan Laporta şi de căpitanul Alexia Putellas.

Real Madrid a fost desemnat clubul masculin al anului, după ce a câștigat La Liga și Liga Campionilor în sezonul trecut.

Niciun reprezentant al clubului nu a fost prezent la Paris pentru a revendica trofeul, deoarece Real Madrid a boicotat ceremonia în semn de protest față de informațiile potrivit cărora Vinicius Jr nu va câștiga Balonul de Aur.

(sursa: Mediafax)



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.