Acasa Stiri Stiri Noi Prioritate la vizele SUA pentru fanii care merg la Cupa Mondială sau Jocurile Olimpice
Prioritate la vizele SUA pentru fanii care merg la Cupa Mondială sau Jocurile Olimpice

Prioritate la vizele SUA pentru fanii care merg la Cupa Mondială sau Jocurile Olimpice

Într-o serie de telegrame trimise săptămâna aceasta tuturor misiunilor diplomatice americane, obținute de Associated Press, Departamentul de Stat a declarat că cererile de viză pentru oamenii de afaceri care iau în considerare „investiții semnificative” în Statele Unite ar trebui să fie prioritare, alături de cererile celor care doresc să călătorească „pentru evenimente sportive majore care prezintă excelența americană”.

Este cea mai recentă măsură luată de administrația președintelui Donald Trump pentru a combate migrația și vizitele în SUA. Însă, având în vedere evenimentele sportive majore planificate în Statele Unite, administrația dorește să se asigure că fanii vor putea participa la aceste competiții. Aceste politici beneficiază de o atenție sporită înaintea Campionatului Mondial.

Luna trecută, Trump a anunțat o nouă inițiativă, denumită „FIFA Pass”, pentru străinii care călătoresc în SUA pentru Cupa Mondială, care le va permite să obțină mai repede interviuri pentru vize. Cu toate acestea, el i-a încurajat în continuare să solicite vizele „imediat”.

Secretarul de stat Marco Rubio a declarat că administrația a trimis peste 400 de funcționari consulari suplimentari în întreaga lume pentru a gestiona cererile de vize pentru Cupa Mondială și că, în aproximativ 80% din glob, călătorii care se îndreaptă spre SUA pot obține o programare pentru viză în termen de 60 de zile.

Noile măsuri din telegrama de săptămâna aceasta depășesc inițiativa FIFA Pass de a accelera solicitările pentru cei care doresc să călătorească în Statele Unite pentru Jocurile Olimpice și alte evenimente sportive importante.

Tot prioritate vor avea și diplomații străini, oficialii guvernamentali care călătoresc în interes de serviciu, lucrătorii agricoli temporari, lucrătorii religioși, medicii și asistenții medicali, precum și studenții care frecventează instituții academice cu o rată de înscriere a străinilor mai mică de 15%.

O altă telegramă trimisă tuturor ambasadelor și consulatelor a stabilit noi criterii pentru examinarea cererilor de viză H-1B, instruind diplomații să „fie atenți” la cei care ar fi putut fi sau sunt „responsabili sau complici la cenzurarea americanilor” online și în alte locuri.

Aceste vize permit companiilor americane să aducă persoane cu competențe tehnice greu de găsit în Statele Unite.

(sursa: Mediafax)

Citește pe Antena3.ro

Femeia care și-a transformat viața într-un experiment. Terapiile extreme la care a ajuns Marcela din cauza fricii de bătrânețe



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.