În timp ce unii se tăvălesc pe jos prin Parlament, Ministerul Sănătății construiește 22 de spitale noi
Alexandru Rogobete este prezent, sâmbătă, la Forumul Național al PES activists organizat în Capitală, unde se desfășoară o dezbatere și pe tema fondurilor europene.
‘Sistemul de sănătate din România este astăzi într-o transformare și merge către o normalitate pe care o dorim cu toții. Nu discutăm aici doar de infrastructură, vorbim de programe noi, de ambulatoriu, de screening. Doar în ultimele șase luni au intrat în lista de compensate peste 70 de medicamente noi care așteaptă de peste doi ani și jumătate să ajungă la oameni. Cred că zona de digitalizare, ieri s-a lansat Registrul Național de Screening în Neonatologie, este un pas esențial pentru digitalizarea sistemului de sănătate, digitalizarea sistemului de asigurări după un model pe care îmi doresc să-l preluăm cât mai repede posibil, și anume, cel din Israel, care este unul funcțional și nu cred că mai trebuie să inventăm apa caldă, cred că trebuie s-adaptăm lucrurile care funcționează’, a declarat Alexandru Rogobete.
El a adăugat că Ministerul Sănătății, condus de Partidul Social Democrat, construiește pentru prima dată în ultimii 36 de ani 22 de spitale noi în România.
‘În timpul în care unii se tăvălesc pe jos prin Parlament sau consumă toți banii din ONG-uri pentru promovare pe social media, că vor reformă, eu vă spun ceva concret: Ministerul Sănătății, condus de Partidul Social Democrat, este ministerul care construiește pentru prima dată în ultimii 36 de ani 22 de spitale noi în România. Eu cred că asta este reforma de care avem de fapt nevoie. Reforma nu înseamnă să închidem spitale, iar cu atât mai puțin să tăiem salariile doctorilor. Și vreau să-i mulțumesc domnului președinte Sorin Grindeanu care m-a susținut în coaliție și datorită dumnealui sănătatea este exceptată de la această tăiere paușală, contabilă, care n-ar fi făcut decât să creeze o criză fără precedent în sistemul de sănătate’, a spus ministrul Sănătății. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro
Imagini din satelit. Palatul din Teheran al ayatollahului Ali Khamenei a fost distrus complet în atacul israelian