Acasa Stiri Stiri Noi Minerii au ajuns din nou la București. Energia României se prăbușește cu 30%
Minerii au ajuns din nou la București. Energia României se prăbușește cu 30%

Minerii au ajuns din nou la București. Energia României se prăbușește cu 30%

Minerii și energeticienii de la CE Oltenia au protestat, ieri, în fața Guvernului, cerând salvarea celui mai mare combinat din țară care asigură securitatea energetică a României, dar și a Republicii Moldova și a Ucrainei. Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” a făcut o analiză a situației CE Oltenia – cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din țara noastră – și propune Guvernului un set de soluții pentru salvarea combinatului, a salariaților, dar și a economiei României. Măsurile care se pot lua, în regim de urgență, presupun repornirea capacităților CE Oltenia pentru producția de energie, contractarea directă a energiei de către marii consumatori, stoparea exportului de combustibil și gaze, cumulate cu reducerea TVA și a accizelor la combustibili. Stoparea exporturilor a fost legiferată, ieri, prin Ordonanță de Urgență, doar pentru combustibili, în contextul crizei declarate de executiv, dar mai mulți analiști au explicat că va fi nevoie și de o stopare a exporturilor de gaze naturale, pe cel puțin 6 luni, pentru a salva economia României.

Complexul Energetic Oltenia are capacitatea de a produce aproximativ 18 TWh de energie anual, acoperind aproximativ 30% din piața de energie din România. Compania asigură și energia electrică pe piața angro pentru România, Moldova și Ucraina. Cu toate că societatea este un principal factor de stabilitate privind securitatea energetică națională și zonală, Uniunea Europeană cere închiderea producției pe bază de cărbune și un plan de restructurare care presupune disponibilizări masive.

Peste 1.800 de angajați ai Societății Complexul Energetic Oltenia urmează să fie concediați, la 1 aprilie 2026, fără măsuri de protecție socială, după ce societatea a intrat în incapacitate de plată. Platforma industrială are aproximativ 8.000 de angajaţi, dintre care aproape un sfert lucrează pe baza unor contracte de muncă pe perioadă determinată. 

Ieri au protestat în fața sediului Guvernului peste 1.000 de mineri și energeticieni din cadrul Complexului Energetic Oltenia, de la carierele Roșiuța și Jilț, precum și de la termocentralele Turceni, Rovinari și Roșia. Mitingul s-a desfășurat între orele 12.00 și 17.00, iar angajații Complexului Energetic Oltenia au transmis Executivului o listă de cinci revendicări principale, printre care suspendarea imediată a disponibilizărilor celor 1.800 de salariați, finanțarea integrală a granturilor pentru certificatele CO₂, menținerea grupurilor pe cărbune ca rezervă strategică și finanțarea Hub-ului Regional CE Oltenia.

Pe lângă aceste solicitări, CNS „Cartel Alfa” a transmis Executivului un plan de acțiune, pentru salvarea combinatului energetic, dar și a economiei României, în contextul actual, în care combinatul asigura cea mai mare parte a energiei țării noastre și e principalul furnizor de energie ieftină pentru Republica Moldova.

Scăderile au început în 2018 și s-au agravat

Profitul companiei a înregistrat o scădere semnificativă, situația financiară a societății deteriorându-se constant după anul 2018. Astfel, CE Oltenia a supraviețuit, după 2022, datorită unei scheme de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană pentru achiziția certificatelor de emisii de CO2, în valoare totală de 1,09 miliarde de euro. Mai exact, în ianuarie 2022, CE a aprobat condiționat un ajutor de restructurare în valoare de 2,66 de miliarde euro (13,15 miliarde de lei) acordat de România pentru combinat, sprijinind planul de restructurare a acestei societăți pentru perioada 2021-2026.

O analiză financiară realizată de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) arată că în perioada 2021-2025 din bugetul statului a fost susținut Complexul Energetic Oltenia cu suma totală de 5,39 de miliarde de lei. „Datele oficiale arată o prăbușire a profitului net al CE Oltenia. De la 3,5 miliarde de lei în 2022 la un miliard de lei în 2023, iar în 2024 acesta a scăzut alarmant la doar 285 de milioane de lei, fiind de aproape 12 ori mai mic comparativ cu anul 2022. Situația nu a fost mai bună nici în perioada 2018-2021, când compania a înregistrat pierderi totale de 4,45 de milioane de lei. Cifra de afaceri cumulată a companiei între anii 2020-2024 a fost de 20,3 miliarde lei, iar profitul net cumulat în aceeași perioadă a fost de 2,37 de miliarde lei”, arată FACIAS, analiștii menționând că raportat la cifra de afaceri, ajutorul de stat reprezintă 26,5% și este de peste două ori mai mare decât profitul net cumulat pentru cei cinci ani analizați. 

Comisia Europeană investighează societatea 

Schema de ajutor de stat a fost condiționată de planul de restructurare care nu s-a respectat. Luna trecută, Comisia a deschis o investigație aprofundată, pentru a evalua dacă modificările propuse de România la planul de restructurare a companiei de stat sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat. 

Criza CE Oltenia s-a amplificat anul trecut, în luna decembrie, când România a notificat un plan de restructurare modificat, care prevede majorarea ajutorului de restructurare cu 200 de milioane euro, de la 2,66 de miliarde de euro la 2,86 de miliarde de euro, și prelungirea perioadei de restructurare cu trei ani, până la sfârșitul anului 2029. 

Bruxelles-ul ne cere și implementarea unor noi centrale de producere a energiei electrice pe bază de energie solară și de gaze – plan întârziat de statul român, care prevede eliminarea treptată a capacităților existente pe bază de lignit ale societății CE Oltenia. Guvernul României a transmis că există un risc pentru securitatea aprovizionării în regiune, din cauza situației geopolitice actuale, pentru că exact CE Oltenia asigură cea mai mare parte a energiei țării noastre, dar societatea este și principalul furnizor de energie electrică pentru Republica Moldova și unul dintre furnizorii de energie pentru Ucraina, dar aceste amănunte nu au contat pentru evaluarea Comisiei Europene.

Deciziile subminează economia națională

CNS „Cartel Alfa” trage un semnal de alarmă, în acest context, arătând că deciziile recente ale statului român privind restructurarea accelerată a Complexului Energetic Oltenia nu doar că subminează securitatea energetică a României, dar contrazic flagrant angajamentele asumate la nivel european privind protejarea competitivității economice și gestionarea responsabilă a tranziției energetice.

„În lipsa unor alternative funcționale, eliminarea capacităților existente reprezintă un risc major pentru securitatea energetică. Menținerea și repornirea grupurilor energetice este o condiție minimă pentru stabilitatea sistemului, arată confederația sindicală. De asemenea, sindicatele propun contractarea directă a energiei de către marii consumatori. „Solicităm reglementarea clară și imperativă a unui mecanism prin care marii consumatori industriali de stat sau privat, cât și companiile strategice pe din lista CSAT să poată contracta direct energia de la producători, eliminând distorsiunile generate de intermediari și reducând costurile finale”, cere CNS Cartel Alfa”.

Sindicatele cer stoparea exporturilor

Se recomandă, în același pachet de măsuri imediate stoparea exportului de combustibil și gaze. „Într-un context regional instabil, exportul de resurse energetice strategice în detrimentul asigurării consumului intern este inacceptabil. Prioritatea trebuie să fie asigurarea necesarului național pentru cetățeni și economia națională”, arată analiștii sindicatelor.

În pachetul de măsuri propuse este inclusă și reducerea TVA și a accizelor la combustibili. „Nivelul actual al taxării amplifică presiunea asupra economiei și populației. Reducerea fiscalității este o măsură urgentă pentru temperarea efectelor crizei energetice. În timp ce la nivel european se susține necesitatea unei tranziții energetice graduale și echilibrate, la nivel național asistăm la închideri accelerate de capacități energetice fără alternative viabile; disponibilizări masive, fără protecție socială reală; subfinanțarea deliberată a unor companii strategice. Aceste decizii nu reprezintă reforme, ci o dezindustrializare mascată, cu efecte sociale și economice devastatoare”, mai arată „Cartel Alfa”.

S-a ajuns la greva foamei

În același timp, protestele deja declanșate, inclusiv forme extreme precum greva foamei, indică atingerea unui punct critic în relația dintre stat și cetățeni. Sindicatele avertizează Executivul că România nu își poate permite ca tranziția energetică să devină un proces de distrugere economică și socială, iar securitatea energetică și protejarea locurilor de muncă nu sunt opțiuni, sunt obligații fundamentale ale statului.

Încă din 11 martie, 50 de mineri şi energeticieni de la CE Oltenia au intrat în greva foamei, în faţa Ministerului Energiei, nemulţumiţi de anunțul privind disponibilizările masive și închiderea societății de stat. „Faptul că lucrătorii se văd nevoiţi să recurgă la greva foamei pentru a fi ascultaţi arată gravitatea crizei sociale din sectorul energetic şi lipsa unui dialog real şi eficient între autorităţi, conducerea companiei şi reprezentanţii salariaţilor”, a transmis confederația sindicală „Cartel Alfa”.

Minerii au încheiat greva foamei după trei zile de protest, nu pentru că problemele ar fi fost rezolvate, ci pentru că… nu mai aveau zile libere sau concediu pentru a putea continua acțiunea. Până să ajungă la București, angajații CE Oltenia au organizat mai multe proteste. Pe 20 martie a avut loc un protest la Târgu Jiu. Protestatarii reclamă planul de restructurare care prevede disponibilizări de la 1 aprilie. 

Protestele au început în urmă cu aproape două săptămâni, iar conducerea societăţii a anunţat că în perioada următoare va face o analiză de personal la nivelul fiecărei subunităţi a Complexului Energetic Oltenia, în zonele în care activitatea se restrânge.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Citește pe Antena3.ro

Imagini în premieră cu Mirabela Grădinaru la Washington, la summit-ul Melaniei Trump



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.