Umbra, conceptul psihologic de mascare a identității

Dar să-i permitem Verenei Kast, doctor în psihologie analitică și profesor la Universitatea din Zürich, să ne elucideze: „Avem întotdeauna și laturi pe care nu le arătăm, pe care nu vrem să le admitem. Toate laturile pe care nu le putem accepta fiindcă nu corespund idealului nostru de sine sunt numite părți de umbră. Umbra nu este determinată din punctul de vedere al conținutului, de exemplu nu se poate spune că invidia este întotdeauna un aspect de umbră, deși multora dintre noi probabil așa ni se pare, fiindcă bucuria pentru reușita altcuiva este una dintre valorile pe care ni le dorim în viață. Dar este posibil ca, pentru unii oameni, invidia să fie o valoare acceptabilă. Din punctul de vedere al conținutului, umbra se înțelege abia din confruntarea cu idealurile și valorile pe care dorim să le realizăm în viață.”

Cu ochii pe umbra celuilalt

În continuare: „Când suntem surprinși cu un comportament pe care îl considerăm ca fiind de umbră, ne simțim extraordinar de penibil. Ne rușinăm. Un bărbat mai vârstnic, căruia îi place să se dea foarte modest și care dorește să fie modest, este chinuit de remușcări când se surprinde cerând, fără pic de modestie, ceva de la semenii săi – un comportament de umbră, consideră el, care nu poate fi controlat cu adevărat. Până să se gândească mai mult, a și avut un comportament de umbră. Propria umbră este deosebit de deranjantă. Umbra altora – sau ceea ce considerăm a fi umbra lor – poate fi, dimpotrivă, foarte palpitantă. Ne interesează comportamentul de umbră al semenilor noștri, are ceva de-a dreptul vitalizant, mai ales atunci când este vorba despre umbra unor oameni la care ne-am aștepta să nu aibă nicio umbră, ca de exemplu autoritățile bisericești, politicienii etc. Ce s-ar alege de presa de scandal dacă nu ne-ar interesa umbra celor frumoși și bogați? Și în propriile noastre laturi de umbră se ascund deseori aspecte vitale, care – puțin domesticite – ar putea da mai multă vigoare vieții noastre.”

Respingere și proiectare

Mai mult: „În umbră se găsește deseori ceea ce nu am avut voie să trăim, fiindcă am vrut să fim «o fată bună» sau «un băiat bun». În orice caz, umbra ne aparține, este și ea un aspect al personalității noastre, unul pentru început mai dificil. Ne putem cunoaște aceste laturi; atunci ne sunt neplăcute, deranjante, penibile și încercăm să le controlăm sau reprimăm. De regulă, respingem umbra, o proiectăm asupra semenilor noștri. Ei sunt fără suflet sau risipitori, sau invidioși – nu noi! Ne proiectăm laturile de umbră și asupra partenerului. Atunci, brusc, nu mai este foarte clar cine e meschin în relație, cine e distructiv. Și uneori ne vine foarte greu să ne acceptăm partenerul sau partenera și îi cerem să se schimbe, când, de fapt, noi înșine ar trebui să ne schimbăm. Dar în asemenea situații nu vrem să admitem asta în ruptul capului. Când realizăm că am avut o reacție pe care o considerăm de umbră, ne simțim penibil, ne regretăm comportamentul, ne rușinăm.”

Frică și fascinație

Finalul: „Laturile de umbră pot fi și mai puțin conștiente – și atunci le întâlnim în vis. Visăm persoane pe care le percepem ca fiind deosebit de «umbrite», oameni pe care-i criticăm, care ne sunt dezagreabili. Dar nu doar laturile pe care le respingem la noi înșine și despre care credem că nici măcar nu le avem se manifestă ca umbră. Și aspecte ale personalității noastre care ne sunt străine pot fi trăite pentru început ca fiind de domeniul umbrei. Ni se întâmplă mereu să ne fim străini, să fie animate aspecte noi ale psihicului, pe care inițial nu le considerăm ca aparținând personalității noastre; de obicei, stimulii dezvoltării ne sunt pentru început străini. Străinul din psihicul nostru este straniu, declanșează frică și fascinează. Mai ales într-o relație, aspectele străine ale partenerului sau partenerei au ceva învigorant, ceva ce trezește mereu fascinație – dar uneori și frică, de exemplu atunci când un partener a devenit complet străin prin purtarea sa. Frica de străinul din psihicul nostru, pe care-l experimentăm ca fiind de domeniul umbrei și pe care inițial îl respingem, o proiectăm cu ușurință asupra străinilor. Ei devin atunci, brusc, tot ceea ce ne vine greu să acceptăm și de care poate ne și temem.”

„Toate laturile pe care nu le putem accepta fiindcă nu corespund idealului nostru de sine sunt numite părți de umbră.”, Verena Kast, psihiatră, autoare a volumului Viața înseamnă relație (Trei, 2025)

Noțiunea de umbră este, potrivit lui C.G. Jung, de mare însemnătate pentru conviețuirea oamenilor și pentru reflecțiile asupra eticii și moralei, pentru o mai bună înțelegere a furiei și conflictelor, dar și pentru iertare și împăcare.