USR vrea „culoar de salvare” obligatoriu în România
Inițiativa, semnată de deputații Dumitru Văduva și Ovidiu Paraschivescu, urmărește modificarea Codului rutier pentru a stabili explicit obligațiile șoferilor în situații de ambuteiaj sau trafic intens, unde legislația actuală nu oferă prevederi clare.
„Mulți șoferi țin deja cont de această practică, dar lipsa unui temei legal creează confuzie și întârzieri. Proiectul elimină ambiguitatea și stabilește reguli clare pentru toți participanții la trafic, precum și sancțiuni pentru nerespectarea lor. Scopul este simplu: intervenții mai rapide ale echipajelor de urgență și, implicit, șanse mai mari de salvare. Prin modificările propuse de noi, România își aliniază legislația la standardele europene și transformă o practică deja existentă într-o obligație care salvează vieți”, a declarat deputatul USR Dumitru Văduva.
Potrivit inițiativei, formarea culoarului de salvare devine obligatorie în trafic aglomerat, după reguli diferite în funcție de tipul drumului:
– în cazul drumurilor cu o singură bandă de circulație pe sens: șoferii trebuie să se tragă cât mai pe dreapta și să lase loc în stânga.
– în cazul drumurilor cu două sau mai multe benzi: șoferii de pe banda de lângă axul drumului trebuie să se tragă cât mai în stânga, iar toți ceilalți spre dreapta.
Nerespectarea obligației privind formarea culoarului de salvare va constitui contravenție, la fel circulația printr-un astfel de culoar de către șoferii care nu au dreptul.
USR invocă modele deja aplicate în Europa. În Germania, unde „culoarul de salvare” este reglementat încă din anii ’80, analizele arată că timpul de intervenție poate fi redus semnificativ, iar vehiculele de urgență pot circula cu viteze constante.
În Austria, măsura a fost introdusă în 2012, iar studiile operatorului de autostrăzi indică o creștere cu peste 25% a vitezei de deplasare a ambulanțelor în condiții de trafic blocat.
„În spatele fiecărei sirene care răsună în trafic se află o cursă contracronometru. Câteva secunde pot însemna diferența dintre o inimă care reîncepe să bată și o tragedie. Prin acest proiect, facem un pas vital pentru a oferi salvatorilor noștri — pompieri, medici, polițiști — singurul lucru pe care nu îl pot cumpăra sau fabrica: timpul. Să nu uităm că 1 minut câștigat în drumul spre un stop cardio-respirator crește șansele de supraviețuire cu până la 10%. Culoarul de salvare este deja o normă de civilizație în țări precum Germania sau Austria, unde timpul de intervenție a scăzut cu până la 4 minute”, a afirmat deputatul USR Ovidiu Paraschivescu.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro
Noua lege a salarizării: Bugetarilor li se taie din sporuri, Președintele și demnitarii câștigă câteva mii de lei în plus