Acasa Stiri Stiri Noi a făcut exact ca PSD, acum 5 ani. Partidul lui Fritz, aliat cu AUR!
a făcut exact ca PSD, acum 5 ani. Partidul lui Fritz, aliat cu AUR!

a făcut exact ca PSD, acum 5 ani. Partidul lui Fritz, aliat cu AUR!

Diana Buzoianu, Radu Miruță și Ambrozie Irineu Darău, miniștri în actualul Guvern condus de Ilie Bolojan, semnau, în septembrie 2021, împreună cu AUR, o moțiune de cenzură pentru dărâmarea Guvernului Cîțu, din care USR făcea parte. Acea moțiune a fost înregistrată la Parlament după ce, ca și PSD în 2026, membrii USR ai Cabinetului au demisionat din acel guvern. Un alt ex-ministru al Guvernului Bolojan, Ionuț Moșteanu, semna actul prin care textul moțiunii inițiate împreună cu AUR a fost înregistrat la Birourile Reunite Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților. Acum, USR și cei trei semnatari ai moțiunii împotriva Guvernului Cîțu care fac parte din Guvernul Bolojan îi acuză pe cei de la PSD că au „trădat” cauza și că au aruncat țara în haos, prin semnarea unei moțiuni de cenzură împreună cu AUR, pentru a da jos guvernul din care au făcut parte. Noua moțiune de cenzură a strâns 251 de semnături, va fi citită astăzi și va fi supusă la vot în data de 5 mai 2026. În acest context, Ilie Bolojan a propagat în „bula” susținătorilor săi de pe rețelele de socializare o amenințare voalată la adresa președintelui Nicușor Dan, conform căreia, după ce PSD va da jos Guvernul, va purcede și la suspendarea șefului statului. Iar scopul mesajului a fost atins. Rețelele de socializare sunt pline de postări și comentarii ale internauților #rezist care, luna trecută, pentru că a numit șefii marilor parchete propuși de ministrul Justiției de la PSD, militau ei înșiși pentru suspendarea lui Nicușor Dan, „plâng”, acum, de grija președintelui.

Moțiunea de cenzură inițiată de grupurile parlamentare ale PSD, AUR și PACE împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan a fost înregistrată, ieri după-amiază, la Birourile Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților. Documentul, intitulat „«Planul Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului” a adunat nu mai puțin de 251 de semnături, în condițiile în care, pentru ca Executivul condus de Ilie Bolojan să fie demis este nevoie de 232 de voturi.

Zilele următoare, textul moțiunii de cenzură va fi citit în Plenul Parlamentului, iar la data de 5 mai 2026, moțiunea de cenzură va fi dezbătută și supusă la vot.

PSD este acuzat de către reprezentanții PNL și USR că s-au aliat împreună cu AUR, partid pe care îl cataloghează drept extremist și prorus, pentru a-și demite propriul guvern din care a făcut parte. Problema este că nici PNL și nici USR par să nu-și amintească un episod absolut identic petrecut în luna septembrie a anului 2021, când USR a inițiat, semnat și depus o moțiune de cenzură comună  pentru dărâmarea Guvernului PNL-USR-UDMR, condus de Florin Cîțu. Deși această teză a similitudinii dintre cele două situații a făcut obiectul dezbaterii din ultimele zile la nivel politic, există câteva detalii care au fost „sărite”.

 

USR a făcut pas cu pas exact ca PSD. Demisii și alianță de conjunctură cu „extremiștii”

Astfel, la data de 3 septembrie 2021, toți senatorii și deputații USR de la acel moment, alături de toți senatorii și deputații AUR de la acel moment, au inițiat și înregistrat la Parlamentul României moțiunea de cenzură cu titlul „Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”. Iar oficializarea înregistrării la Birourile Permanente ale acelei moțiuni s-a făcut sub semnăturile liderilor de grupuri parlamentare ale USR din Senat și din Camera Deputaților de la acel moment, Ionuț Moșteanu și Radu Mihai Mihail. Din partea AUR, documentul depunerii moțiunii a fost semnat de către liderii grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților de la momentul respectiv, George Simion și Claudiu Târziu.

Iar modul în care s-a ajuns la inițierea de către USR împreună cu AUR a acelei moțiuni de cenzură este, tehnic, identic cu situația în care PAS a ajuns, în 2026, să inițieze împreună cu AUR o moțiune de cenzură. USR a ieșit, în luna octombrie a anului 2021, din guvernul condus de Florin Cîțu, din care făceau parte PNL, USR și UDMR, la scurt timp după ce ministrul Justiției de la acel moment, USR-istul Stelian Ion, a demisionat din funcție. Progresiștii l-au acuzat, atunci, pe fostul președinte al României, Klaus Iohannis, că a forțat această demisie. De altfel, USR era deja deranjat de faptul că, în primăvara aceluiași an, fostul premier Florin Cîțu ar fi determinat demisia din funcție a USR-istului Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății. Ca atare, toți membrii Cabinetului Cîțu de la USR și-a dat demisiile în bloc, după care au organizat o conferință de presă la Palatul Parlamentului, anunțând că vor iniția o moțiune de cenzură pentru a demite guvernul din care au făcut parte.

 

Diana Buzoianu, Radu Miruță și Irineu Darău au semnat pentru dărâmarea lui Cîțu

Situațiile sunt, practic, unu la unu. În 2021, miniștrii USR au demisionat în bloc din Guvernul Cîțu. În 2026, miniștrii PSD au demisionat în bloc din Guvernul Bolojan. În 2021, USR a inițiat, semnat și depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, din care a făcut parte, împreună cu cei de la AUR. În 2026, PSD a inițiat, semnat și depus o moțiune de cenzură, împreună cu AUR, împotriva Guvernului Bolojan, din care a făcut parte. 

Mai mult, acum, cei de la USR și PNL îi acuză pe cei de la PSD că inclusiv miniștrii PSD care au făcut parte din Cabinetul Bolojan au semnat moțiunea de cenzură împreună cu AUR. Studiind, însă, lista de semnături a parlamentarilor care au inițiat moțiunea de cenzură din anul 2021, împreună cu AUR, pentru a da jos un guvern din care USR a făcut parte, îi regăsim în tabelul cu pricina pe cel puțin doi miniștri ai Cabinetului Cîțu. Este vorba despre Stelian Ion, care a ocupat funcția de ministru al Justiției, precum și despre Claudiu Năsui, care a ocupat funcția de ministru al Economiei. 

Iar ca situația să fie cu adevărat interesantă, pe aceeași listă de parlamentari USR, din legislatura 2020 – 2024 care, la data de 3 septembrie 2021, au semnat pentru inițierea moțiunii de cenzură, împreună cu AUR, pentru a demite Guvernul Cîțu, din care USR a făcut parte regăsim trei membri ai actualului Guvern Bolojan, care îi acuză pe cei de la PSD că fac același lucru. Este vorba despre actuala ministră a Mediului, Diana Buzoianu, despre actualul vicepremier, ministru plin al Apărării și ministru interimar al Transporturilor, Radu Miruță, și despre actualul ministru al Economiei, Ambrozie Irineu Darău.

Moțiunea USR-AUR împotriva Guvernului Cîțu nu a fost supusă la vot și figurează, în registrele Parlamentului, ca „amânată”. Motivul pentru care nu s-a ajuns la vot a fost acela că la data de 28 septembrie 2021, PSD a inițiat propria moțiune de cenzură, denumită „STOP sărăciei, scumpirilor și penalilor! Jos Guvernul Cîțu!”, care a fost adoptată, iar Executivul a fost demis, inclusiv cu voturile USR și AUR.

Anul trecut, Opoziția a depus 7 moțiuni de cenzură

De la începutul acestei legislaturi, Opoziția parlamentară a inițiat și depus nu mai puțin de șapte moțiuni de cenzură, înainte de a se ajunge la moțiunea pe care PSD a semnat-o alături de AUR și de Grupul PACE. Una dintre cele șapte moțiuni a fost înregistrată la Parlament la data de 25 februarie 2025, de către AUR, împreună cu SOS România și cu POT, și care a fost îndreptată împotriva Guvernului condus de Marcel Ciolacu. 

Celelalte șase moțiuni de cenzură au fost, de asemenea, inițiate de către AUR, SOS România și POT, au fost îndreptate împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și au picat la vot fără excepție.

Astfel, pe 9 iulie 2025, a fost inițiată moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”. Apoi, pe 3 septembrie 2025, au fost inițiate și depuse nu mai puțin de patru moțiuni de cenzură, denumite „Demisia Guvernului Bolojan – cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate, dar și pentru România”, „Opriți politizarea companiilor publice. Opriți boicotarea proprietății statului”, „Guvernul mimează reforma – ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie instituții corupte, incompetente și răuvoitoare, captive clientele politice și lipsite de guvernanță profesionistă” și „Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!”.

Ultima moțiune de cenzură a fost înregistrată la data de 5 decembrie 2025, a fost inițiată de 118 de parlamentari și a avut titlul „România nu este de vânzare – fără progresiști la guvernare”.

 

Principalul motiv pentru care PSD vrea să-l trimită acasă pe Bolojan este tentativa de vânzare a companiilor strategice

În textul moțiunii de cenzură a PSD, împreună cu AUR și PACE, se menționează că „România nu este o marfă, iar companiile statului nu sunt active de lichidat pentru a acoperi eșecuri politice. Guvernul condus de Ilie Bolojan a ajuns într-un punct în care confundă deliberat reforma cu vânzarea și strategia cu improvizația”. „Sub pretextul unor obligații din PNRR și al unor «analize exploratorii» redactate pe repede înainte, Executivul pregătește cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în coaliție, fără dezbatere publică și fără o minimă asumare politică. În același timp, discursul public al Guvernului ridică întrebări serioase. Se vorbește despre faptul că românii ar fi pregătiți să investească masiv în aceste listări. O minciună sfruntată!”, mai scriu autorii moțiunii. Aceștia acuză că, de fapt, „se pregătește o operațiune care nu are nimic în comun cu interesul public, o acțiune opacă, în avantajul unor cercuri restrânse, orchestrată tocmai de către cei care trâmbițează transparența: pachete din companii strategice ale statului sunt scoase din circuitul transparent al pieței și direcționate, ocolind Bursa de Valori, prin mecanismul de plasare accelerată, către investitori selectați, în condiții stabilite discreționar, la prețuri mai mici decât cele reale. Vorbim despre un mecanism care exclude românii de la participare și mută bani din proprietatea statului în buzunarele private ale unor cercuri obscure de interese. Vorbim aici de tranzacții din care statul român ar pierde miliarde de lei prin subevaluarea activelor. Practic, sunt bani evaporați din patrimoniul public, la dispoziția premierului Bolojan, prin pixul vicepremierului Gheorghiu. Iar efectele nu se opresc aici: scade valoarea acestor companii, scade influența statului în sectoare strategice, iar în cazul Romgaz se coboară sub praguri de control esențiale. Este o decizie care slăbește poziția statului exact acolo unde ar trebui să fie mai puternic! Dacă asta nu este subminare a economiei naționale, atunci ce este?”

 

„Jaf anunțat”

Se mai precizează că „soluția pe care o oferă premierul Ilie Bolojan prin vocea vicepremierului Oana Gheorghiu nu este reforma managementului, ci pur și simplu cedarea controlului. Într-un context energetic volatil, după lecțiile dure ale liberalizării haotice din 2022, o astfel de decizie este complet lipsită de viziune și toxică. (…) Invocarea PNRR în sprijinul acestui jaf anunțat nu se susține. Jalonul 443 vizează 3 companii din energie și transporturi și poate fi îndeplinit prin restructurare. Lista anunțată public nu are legătură cu acest jalon, iar termenul, adică august 2026, nu mai permite o listare corectă, fapt confirmat chiar de vicepremierul Gheorghiu”.

Ilie Bolojan este țintit în mod direct în cadrul acestei moțiuni de cenzură. „Deși vă pretindeți mare liberal, ați votat liniștit de două ori înjumătățirea pragului pentru microîntreprinderi, eliminarea facilităților în IT, construcții și agricultură, și creșterea TVA la 21%”, este una dintre acuzațiile aduse actualului premier. Inițiatorii atrag atenția că „România este astăzi singura țară din Uniunea Europeană aflată oficial în criză, cu o inflație care explodează în timp ce industria se prăbușește. În primele două luni ale anului 2026, volumul cifrei de afaceri din serviciile prestate populației a scăzut cu 10,7%. Este expresia unei prăbușiri fără echivoc a nivelului de trai. Industria prelucrătoare dă semne de agonie, cu o scădere a comenzilor noi de 4,2%, industria energetică, de altfel stâlpul suveranității noastre, a picat cu 10,6%, iar volumul lucrărilor de construcții inginerești, acele investiții cu care vă tot lăudați, a scăzut cu 4,7%. Iată așadar tabloul de manual al stagflației: o economie care se micșorează sub povara unor taxe pe consum care au devenit insuportabile”.

 

Inflația și oprirea programelor de investiții Anghel Saligny și CNI

Un alt capăt de acuzare este acela că „inflația a mușcat din veniturile oamenilor până la limita suportabilului, iar măsurile adoptate au lovit direct în  mame, pensionari, persoane cu dizabilități, precum și în categorii profesionale, precum cei din Educație, care au pierdut 15% din puterea de cumpărare în timp record. Urmează Administrația cu 14% și Sănătatea cu 10%. Sub mandatul lui Ilie Bolojan, 54.000 de angajați cu normă întreagă și-au pierdut locul de muncă. Când 80% dintre cetățeni spun că țara merge într-o direcție greșită, nu mai este loc de interpretări!”

Un alt capitol care a fost permanent sabotat, potrivit acestei moțiuni de cenzură, de premierul Bolojan se referă la continuarea programelor de investiții. „Ele sunt singura cale prin care România reală poate evolua. Programele Anghel Saligny și CNI sunt oxigenul economic al zonelor rurale. Fără continuitate și finanțare adecvată, orice șantier devine o promisiune abandonată și orice comunitate rămâne blocată între potențial și stagnare. (…) România nu are nevoie de un Guvern care instaurează sărăcirea populației ca politică de stat! România nu are nevoie de un Executiv care își lichidează resursele, ci de unul care știe să le administreze! Acest Guvern aflat sub conducerea lui Ilie Bolojan a arătat că nu poate face nici una, nici alta.  De aceea, trebuie să plece!”, se mai arată în acest „rechizitoriu”.

 

Tema propagată în „bula” pro-Bolojan: Urmează atacul împotriva președintelui Nicușor Dan 

Confruntat cu iminenta demitere de către Parlamentul României, premierul Ilie Bolojan aruncă pe piață arma „șantajului emoțional”, insinuând că înlăturarea sa de la Palatul Victoria de către PSD nu este decât un pas, iar al doilea pas va fi înlăturarea lui Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni. 

Într-un interviu acordat luni seară, Bolojan a declarat că „un președinte, pentru a-și putea pune în practică programul pentru care a fost ales, care are o componentă importantă de tip executiv, are nevoie de o colaborare cu guvernul. Și, în condițiile în care nu mai ai o colaborare onestă cu Guvernul, așa cum a fost în această perioadă, probabilitatea să nu poți să îți pui în practică proiectele pe care le-ai angajat în campanie, pentru a aduce bunăstare românilor, riscă să nu mai poată fi puse în practică. (…) La fel cum s-a întâmplat în această perioadă, nimeni nu ne garantează că în perioada următoare PSD nu recurge și la alte acțiuni în plan politic, așa cum au acționat și în acești ani, inclusiv în ce îl privește pe președintele României”.

Această teză de propagandă a fost preluată, instantaneu, de către „bula” #rezist de pe rețelele de socializare și rostogolită în toate mediile online. Culmea, mulți dintre susținătorii lui Bolojan care susțin că există riscul ca PSD să îl suspende pe Nicușor Dan sunt exact aceleași persoane care militau, luna trecută, pentru demiterea lui Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni pentru că a numit în funcție șefii marilor parchete propuși de ministrul PSD al Justiției, Radu Marinescu, dar și pentru că nu îl susține pe Ilie Bolojan împotriva PSD.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Citește pe Antena3.ro

Al patrulea cel mai mare oraș din România tocmai a interzis păcănelele: „Următorul pas e interzicerea reclamelor la jocurile de noroc”



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.