George Simion critică birocrația excesivă a administrației Capitalei. Care sunt soluțiile AUR?
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) propune, în cadrul pachetului de măsuri propuse pentru corectarea erorilor guvernării Bolojan, implementarea unui mecanism de evaluare, coordonare și management al proiectelor de investiții.
„România duce lipsă de proiecte mature și, mai ales, de management al proiectelor. În prima lună, luăm toate proiectele majore și le analizăm, dacă se pot face sau nu”, a declarat George Simion.
Liderul AUR spune că au fost aprobate proiecte publice care nu au avut justificări economice și sociale.
„S-au dat mult prea mulți bani, s-au început mult prea multe proiecte care ar bloca finanțarea pe următorii 5 ani. Unde nu există sens economic, oprim aceste proiecte”, a subliniat acesta.
Propunerile AUR pentru Capitală
AUR propune ca proiectele viabile să fie deblocate, iar în cazul celor care întâmpină blocaje de ordin administrativ să se intervină. În cazul în care se impune adoptarea unei decizii politice, aceasta va fi luată.
George Simion a mai precizat că România nu își mai permite să țină bani, oameni și energie blocate în proiecte fără finalitate.
„După cum, la fel de bine, România nu își permite să aibă Bucureștiul împărțit în 7 primării, 7 poliții locale, foarte multe funcții de conducere și foarte multe funcții de birou”, a mai declarat președintele AUR, George Simion.
Citește pe Antena3.ro
Două firme cu zero angajați iau milioane de euro din SAFE pentru drone. Au fost înființate în 2024 și 2025