Părul tău are vârfuri despicate? Aceste greșeli sunt de vină
Folosirea excesivă a aparatelor de coafat, lipsa hidratării sau chiar modul în care este pieptănat părul contribuie la deteriorarea fibrei capilare.
Tricologul Cristina de Hoyos a explicat care sunt cele mai frecvente greșeli care afectează sănătatea părului și ce putem face pentru a preveni degradarea acestuia.
Obiceiurile care agravează vârfurile despicate
Potrivit specialistului, unul dintre cele mai dăunătoare obiceiuri este folosirea frecventă a plăcii, foehnului sau ondulatorului fără protecție termică. Temperaturile ridicate afectează cuticula firului de păr și produc un efect cumulativ, care face ca părul să devină fragil și să se despice mai ușor.
De asemenea, pieptănatul agresiv, mai ales atunci când părul este ud, poate provoca ruperea firelor.
„În această stare, părul este mai elastic, mai fragil și mai vulnerabil, astfel că smulgerea sau descurcarea brutală favorizează ruperea”, explică tricologul Cristina de Hoyos, scrie 20minutos.es.
Specialista atrage atenția și asupra produselor nepotrivite pentru îngrijirea părului. Șampoanele foarte agresive, tratamentele chimice repetate, vopsirea frecventă, decolorarea sau îndreptarea permanentă pot slăbi structura firului de păr și accelerează degradarea acestuia.
Lipsa hidratării afectează sănătatea părului
Un alt factor important este lipsa hidratării și a hrănirii corespunzătoare a părului. Folosirea rară a balsamului sau a măștilor de păr poate duce la uscarea excesivă a fibrei capilare și la apariția vârfurilor despicate.
În plus, anumite gesturi considerate inofensive pot avea efecte negative pe termen lung:
- frecarea părului cu prosopul;
- dormitul cu părul desfăcut și fără protecție;
- lipsa tunderii regulate a vârfurilor.
Ce poți face pentru a preveni deteriorarea părului
Specialiștii spun că, odată ce vârfurile sunt despicate, acestea nu mai pot fi reparate complet, indiferent de produsele folosite. Totuși, deteriorarea poate fi încetinită printr-o rutină corectă de îngrijire.
Pe lângă balsam și mască, serurile hidratante pot ajuta la menținerea hidratării și la îmbunătățirea aspectului părului, mai ales pe lungime și la vârfuri.
De asemenea, este recomandat:
- să usuci părul fără să îl freci agresiv;
- să îl descurci cu grijă;
- să îl protejezi pe timpul nopții;
- să reduci utilizarea aparatelor de coafat cu temperaturi ridicate.
Chiar dacă aceste măsuri pot preveni agravarea problemei, specialiștii avertizează că soluția reală rămâne tunderea regulată a vârfurilor, pentru a împiedica extinderea degradării firului de păr.
Citește pe Antena3.ro
Ce este „domul de căldură”, cum funcționează și cât mai durează. Masa de aer fierbinte venită din Africa a sufocat Europa