UDMR anunță oficial că nu votează Guvernul Veștea
„Decizia noastră a fost să nu susținem investirea guvernului, deci nu vom vota guvernul în momentul în care va apărea această listă și programul de guvernare. A fost o decizie cu o singură abținere și cvasiunanimitate, niciun vot împotrivă, deci asta va fi poziția noastră în momentul votului”, a declarat Kelemen Hunor.
El spune că s-au luat în calcul trei posibilități pentru momentul votului: „o posibilitate să fim prezenți și să nu votăm, asta este una dintre variante. Am înțeles că așa se va proceda AUR, PNL și USR. A doua posibilitate este să votăm împotrivă, dar aici nu a susținut această variantă nimeni și vă spun de ce. Dincolo de faptul că nu vrem să votăm împotriva foștilor noștri colegi și sper că viitorii noștri colegi, într-o altă etapă viitoare, fiindcă nu avem motive să votăm împotrivă, și după aceea, dacă vor fi mai puține voturi împotrivă decât suntem noi, începe speculația că de fapt noi nu am respectat decizia. Asta trebuie să evităm, fiindcă decizia este extrem de clară și cunoscută de toată lumea. Și atunci am spus că nu vom fi în sală în momentul votului”.
Liderul UDMR susține că ceea ce se întâmplă acum „este o luptă între diferite partide și grupuri din diferite partide și nu vrem să fim implicați în această luptă. Nu este lupta noastră. Dacă ar fi pentru România, atunci sigur am fi în sală. Și asta a fost argumentul pentru care noi am luat decizia să ieșim din sală în momentul votului”.
UDMR a anunțat marți că nu intră la guvernare.
Kelemen Hunor spune că există trei variante de Guvern minoritar pentru rezolvarea crizei politice
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a precizat care ar fi variantele de rezolvare a crizei politice în cazul în care nu trece Guvernul Veștea. Acesta a precizat, în urma unor discuții cu liderul USR, Dominic Fritz, dar și cu premierul interminar Ilie Bolojan, că există trei variante.
„Una dintre variante este un guvern minoritar, că oricum toate guvernele posibile în acest moment sunt minoritare. Și Guvernul Veștea va fi un guvern minoritar – ca să nu aveți impresia că AUR va susține fiecare proiect de lege, eventual dacă susține investirea Guvernului”, a declarat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a precizat că prima opțiune este refacerea coaliției și a precizat că „fiecare trebuie să fie mai flexibil”, pentru că „atunci putem discuta despre ziua de mâine și despre România”.
Kelemen Hunor a precizat că a doua variantă este guvern minoritar PNL-USR-UDMR, iar a treia variantă este un guvern minoritar PSD.
„Noi am spus că vom vota un guvern minoritar PSD cu premier PSD. Un guvern minoritar PNL-USR-UDMR, dar nu cu Ilie Bolojan premier și vom vota, bineînțeles. Pentru noi prima opțiune ar fi să refacem coaliția”, a declarat Kelemen Hunor.
Acesta a precizat că UDMR își dorește ca guvernul să ajungă în 2027 cu toate angajamentele, cu bugetul pentru anul viitor, iar din 2028 partidele din Guvern pot face campanie.
„Nu acum trebuie să facem campanie pentru 2028”, a declarat Hunor.
Întrebat dacă UDMR ar susține inițiativele unui guvern monocolor PSD, dar și cum ar funcționa, Kelemen Hunor a explicat că atât pentru un Guvern majoritar cât și pentru unul minoritar, partidele trebuie să ajungă la un acord pentru a adopta o inițiativă legislativă.
„Sunt multe inițiative care oricum sunt susținute de toată lumea. Uitați-vă la vot în Parlament. Dacă vorbim de guvern minoritar – și pentru un guvern majoritar se face un acord – pentru un guvern minoritar trebuie să faci un acord. Indiferent cine vine, cu ceilalți trebuie să facă un acord. Asta este logica, asta este normal. Ce votezi, care sunt acele deziderate pentru care fiecare va da un vot”, a declarat Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor a anunțat, de asemenea, că UDMR nu va susține Guvernul Veștea.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro
RAR a creat, pe site, secţiunea „Campanii de rechemare” pentru ca şoferii să verifice dacă şi maşina lor e vizată. Cum funcţionează