Acasa Stiri Stiri Noi Alertă pentru șoferi! Hoții fură bancheta din spate, care a devenit „aur” pe piața neagră
Alertă pentru șoferi! Hoții fură bancheta din spate, care a devenit „aur” pe piața neagră

Alertă pentru șoferi! Hoții fură bancheta din spate, care a devenit „aur” pe piața neagră

Fenomenul, semnalat tot mai des în Franța, ia amploare pe fondul cererii ridicate pentru transformarea rapidă și ieftină a mașinilor comerciale în autoturisme cu cinci locuri.

Cele mai vizate sunt modelele Citroën C3 și Renault Clio 5, iar autoritățile avertizează că furturile au crescut semnificativ în ultimele luni.

De ce sunt furate banchetele din spate

Explicația este una economică. Pe piața second-hand au apărut tot mai multe versiuni comerciale ale acestor modele, livrate din fabrică fără banchetă spate pentru a fi utilizate ca vehicule de marfă.

Potrivit caradisiac.com, proprietarii care doresc să transforme aceste mașini în autoturisme trebuie să cumpere banchete originale. Însă piesele noi costă câteva mii de euro dacă sunt comandate prin rețeaua producătorului.

În schimb, pe piața neagră, o banchetă completă poate fi cumpărată imediat cu doar 500–600 de euro, adică de până la zece ori mai ieftin. Diferența uriașă de preț alimentează furturile și încurajează dezvoltarea unei rețele ilegale de comercializare.

Fenomenul ia amploare

În departamentul Oise, din nordul Franței, jandarmii din Senlis au raportat o creștere de aproximativ 30% a furturilor de accesorii auto față de anul 2025.

Potrivit presei franceze, banchetele din spate au devenit chiar mai căutate decât convertoarele catalitice, considerate până de curând una dintre principalele ținte ale hoților.

Deși nu există statistici oficiale la nivel național, amploarea fenomenului poate fi observată pe platformele de anunțuri. Într-o singură zi au fost identificate 119 anunțuri pentru banchete destinate modelului Citroën C3 doar în regiunea Parisului. Nu toate sunt neapărat ilegale, însă numărul ridicat ridică semne de întrebare și sugerează existența unei piețe paralele foarte active.

Proprietarii rămân cu mașini aproape imposibil de folosit

Pentru victime, consecințele sunt serioase. O mașină rămasă fără bancheta din spate își pierde o mare parte din utilitate, iar înlocuirea pieselor poate dura luni întregi din cauza costurilor ridicate și a termenelor mari de livrare.

În lipsa unei soluții rapide, unii proprietari sunt tentați să cumpere banchete de pe piața neagră, alimentând fără să își dea seama exact rețeaua care a generat problema.

Un risc important pentru șoferi

Specialiștii atrag atenția asupra unui aspect important: simpla montare a unei banchete nu transformă legal un vehicul comercial într-un autoturism cu cinci locuri.

Pentru ca modificarea să fie recunoscută oficial sunt necesare proceduri de omologare și actualizarea documentelor vehiculului. În cazul unui accident, dacă mașina nu este omologată corespunzător, compania de asigurări poate refuza despăgubirea sau poate limita acoperirea daunelor.

Autoritățile recomandă proprietarilor să fie atenți unde parchează, să utilizeze sisteme suplimentare de securizare și să evite achiziționarea de componente fără proveniență clară, deoarece astfel de cumpărături contribuie la dezvoltarea unei piețe ilegale aflate în plină expansiune.

Citește pe Antena3.ro

Interviu exclusiv cu Viorel Pașca la el acasă, după ce a fost plasat sub control judiciar: Ce spune de banii din seif



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.