ONG-istul Traian Băsescu a făcut primul milion pe fundație
Cu nici 5.000 de euro profituri realizate în anul 2024, fundația pe care Traian Băsescu a înființat-o în 2023 a dat lovitura în anul de criză 2025. Conform unui bilanț contabil depus la 31 decembrie 2025, Fundația Azimut, pe care fostul președinte al României a înființat-o și pe care o patronează a realizat un excedent/profit de 956.311 lei. Activele circulante au crescut de zece ori într-un singur an, de la 105.049 de lei în 2024, la 1.022.827 de lei în 2025. Potrivit site-ului de prezentare, în 2025 fundația a participat la doar două evenimente.
„Petrov”, numele cu care fostul președinte al României și-a turnat colegii la Securitate, conform CNSAS și Înaltei Curți de Casație și Justiție, a ieșit de la „naftalina” politicii și frecventează emisiunile de televiziune, pentru a analiza, da sfaturi sau chiar ataca problemele politice, prezidențiale și guvernamentale. Însă nu se rezumă la a comenta, ci face bani frumoși.
Ziarul nostru a dezvăluit, în exclusivitate, că, în urmă cu trei ani, Băsescu și-a înființat un ONG, pe nume Fundația Azimut. Timp de doi ani, cifrele financiare ale acestei entități au fost modeste, însă în anul 2025 veniturile și profitul fundației au explodat.
Concret, la finalul primului an de la înființare, 2023, Fundația Azimut, a lui Traian Băsescu, arăta, în bilanțul contabil depus la Ministerul Finanțelor, că avea zero lei active imobilizate totale și 108.869 de lei active circulante totale, care reprezentau, totodată, și capitaluri proprii. Tot în 2023, Fundația Azimut declara venituri de 53.978 de lei, cheltuieli de 809 lei și excedent/profit de 53.869 de lei.
Anul fiscal 2024 a mers mult mai rău, din punct de vedere financiar, pentru ONG-ul lui „Petrov”. Activele imobilizate totale erau de 29.858, activele circulante totale erau de 105.049 de lei, iar capitalurile proprii se ridicau la 133.324 de lei. În schimb, la 31 decembrie 2024, Fundația Azimut declara venituri de 33.209 lei, cheltuieli de 8.754 de lei și un excedent/profit de 24.455 de lei.
Explozie financiară în anul de criză 2025
În 2025 însă, surpriză. Fundația Azimut a depus la Ministerul Finanțelor un bilanț din care rezultă că, anul trecut, activele imobilizate totale au fost de 72.202 lei, activele circulante totale au crescut la 1.022.827 de lei, iar capitalurile proprii au fost de 1.089.635 de lei.
Fundația lui Traian Băsescu a declarat, astfel, că, până la data de 31 decembrie 2025, a încasat venituri totale de 983.952 de lei, că a cheltuit doar 27.641 de lei și că a realizat un excedent/profit de 956.311 lei.
În 2023, „Jurnalul” a dezvăluit, în exclusivitate, că Traian Băsescu și-a înființat un ONG, denumit „Fundația Azimut”, însă abia anul trecut activitatea acestei fundații a devenit mai explicită. Concret, organizația și-a înființat o pagină de internet. Domeniul web „fundatia-azimut.ro” a fost înregistrată la Rotld în data de 15 iunie 2024 și are valabilitatea până în data de 13 iulie 2035. Proprietarul domeniului este chiar Fundația Azimut, conform datelor oficiale.
Două evenimente
Potrivit acestui site, „Fundația Azimut își asumă rolul de promotor al informării corecte, al dialogului deschis și al implicării civice în societatea românească”. „Analizăm și facilităm dezbateri pe teme de interes național și internațional, cu accent pe relația cu Uniunea Europeană, cu NATO și cu Republica Moldova”, se arată în descrierea ONG-ului lui „Petrov”.
Ei, bine, am încercat să aflăm, din informațiile publicate pe acest site, ce anume activitate atât de importantă a exercitat ONG-ul lui Băsescu, încât să realizeze, în 2025, un profit net de aproape un milion de lei.
Portalul face referire la două activități derulate anul trecut. Prima a avut loc la data 9 mai 2025, când „președintele fondator al Fundației Azimut”, adică Băsescu însuși, a participat la Conferința „Retreat 2025 Campioni în Business” și care s-a desfășurat la Poiana Brașov. Al doilea eveniment a avut loc la data de 10 septembrie 2025, ONG-ul anunțând participarea aceluiași președinte fondator al Fundației Azimut la evenimentul organizat de CFA Society România, care s-a desfășurat la București.
ONG-ul lui Băsescu a avut, anul acesta, mai multe evenimente decât în 2025. Conform sursei citate, la 23 februarie 2026, Băsescu a participat, în calitate de președinte fondator al fundației, la evenimentul organizat de Centrul Agora pentru democrație. Apoi, la 18 martie a participat la evenimentul organizat de Big Life Project, desfășurat la Sala Arcub din București. După care a participat la conferința organizată în colaborare cu Consiliul Atlantic, Fundația Hanns Seidel și Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning. Iar la 22 mai 2026 a mai participat la Conferința organizată de Universitatea Politehnică Timișoara.
Detalii halucinante pe portalul de prezentare
Tupeul lui Traian Băsescu se dovedește a fi unul maxim, deoarece, pe domeniul politicii interne, se menționează faptul că fundația susține că membrii ei, în esență fondatorul – deoarece Băsescu este singura persoană semnalată în subrubrica „Echipă” -, „promovează dezbateri asupra transparenței, combaterii corupției și alinierii la standardele europene”.
Conform acestui site, fundația lui Traian Băsescu a organizat, în 2024, peste 50 de evenimente și dezbateri, are colaborări cu peste 30 de instituții și organizații din România, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, NATO și Republica Moldova și derulează proiecte comune transfrontaliere cu Republica Moldova.
La fel de halucinant este faptul că portalul mai precizează că ONG-ul patronat de Traian Băsescu are ca obiective „consolidarea statului de drept”, „promovarea dialogului euro-atlantic” și „educația civică și incluziunea”. Băsescu figurează în descrierea organizației ca fiind președintele Consiliului Director al Fundației Azimut.
Se mai menționează, de asemenea, că ONG-ul a organizat, în luna iunie a anului 2024, o Conferința inaugurală a Fundației Azimut, eveniment la care au participat 85 de persoane. În luna august a anului 2025, fundația lui Băsescu arată că a organizat o „vizită educațională la Parlamentul European”, eveniment la care au participat 21 de persoane, precum și un „seminar educațional, cu tema «Rolul Statelor Unite ale Americii și al Uniunii Europene pentru Moldova»”, eveniment la care au participat 29 de persoane. Aceeași fundație susține că a organizat o „dezbatere cu tema «România și prioritățile securității în NATO»”, la care au participat 98 de persoane.
Citește pe Antena3.ro
Imagini șocante cu o femeie care își bate fiica pe stradă, la Constanța. Când trecătorii intervin, le strigă: „Luați-o și creșteți-o!”