Dosar penal deschis de urgență! Cum vor anchetatorii să elucideze moartea fostului campion Gabi Mureșan
Tragedia s-a produs miercuri seară. Poliția municipiului Sighișoara a fost sesizată, în jurul orei 22:50, că un bărbat din comuna Apold a intrat într-un lac din afara localității Șaeș și nu a mai revenit la suprafață.
La fața locului au intervenit polițiștii, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara și scafandrii Salvamont Mureș.
După aproximativ două ore de căutări, Gabi Mureșan a fost identificat în lac și scos la mal în jurul orei 01:00. Victima se afla în stare de inconștiență și a fost predată unui echipaj SMURD, care a transportat-o la spital.
„În urma activităților specifice de căutare, bărbatul a fost identificat în stare de inconștiență, fiind transportat la spital, însă, din nefericire, cel în cauză a decedat”, a transmis IPJ Mureș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs decesul.
Moartea primarului a fost anunțată joi dimineață de reprezentanții Primăriei Apold.
„Astăzi trăim cu toții o mare durere. Primăria Comunei Apold își exprimă profunda tristețe la vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gabi Mureșan, primar și slujitor devotat al comunității noastre. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit”, se arată în mesajul administrației locale.
Gabriel Mureșan a fost unul dintre jucătorii importanți ai formației CFR Cluj, alături de care a câștigat trei titluri de campion, trei Cupe ale României și două Supercupe. A mai evoluat pentru Gloria Bistrița, Tom Tomsk și ASA Târgu Mureș și a adunat nouă selecții la echipa națională.
După retragerea din fotbal, Gabi Mureșan a intrat în administrația locală. Conducea comuna Apold din anul 2020, iar în 2024 fusese ales pentru al doilea mandat cu aproape 89% dintre voturile exprimate.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro
Erdogan a scos „arma secretă” a diplomației la summitul NATO. A trimis-o pe Lokum să fascineze pe toată lumea din palat