Europa plătește tot mai scump prețul inundațiilor, iar România este în topul pierderilor

Inundațiile reprezintă cel mai frecvent și mai costisitor hazard natural din Europa, pierderile economice totale crescând constant, ajungând la 226 de miliarde de euro în primul sfert al acestui secol. În timp ce frecvența inundațiilor în Europa a rămas, în general, stabilă, la 46 pe an din anul 2000, costul acestora a crescut brusc. Pierderile cauzate de inundații au crescut cu 17,8%, de la 63,1 miliarde de euro între 2000-2009 la 74,3 miliarde de euro între 2010-2019. Numai între 2020 și 2025, costul a ajuns la 88,6 miliarde de euro, o creștere de 40% față de primul deceniu al secolului, potrivit unei analize realizate de Allianz Research. Analiza plasează România printre țările cele mai afectate de inundații, atât din punct de vedere economic, cât și al populației lovite de acest fenomen natural. În ciuda acestei situații, autoritățile au reușit contraperformanța să rateze lucrările de consolidarea a digurilor și barajelor de protecție din fondurile disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Cu toate acestea, asigurările acoperă la nivel european doar o fracțiune din pagube. Numai inundațiile din iulie 2021 au provocat pagube record de 38 de miliarde de euro, din care doar 9 miliarde de euro au fost asigurate, gospodăriile, întreprinderile și guvernele suportând restul. Privind în perspectivă, pierderile anuale cauzate de inundațiile râurilor din UE și Regatul Unit ar putea crește de peste șase ori, de la 7,8 miliarde de euro astăzi la aproape 50 de miliarde de euro până în 2100, într-un scenariu de încălzire cu 3°C, determinate de precipitații mai intense și de dezvoltarea continuă în zonele expuse, arată analiza citată.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Investițiile sunt cele mai afectate

Inundațiile sunt evenimente locale prin originea lor fizică, dar consecințele lor economice se extind asupra întregii economii. Pentru a cuantifica aceste efecte economice, a fost simulată o inundație unică în 2027, calibrată la valoarea medie istorică a inundațiilor din fiecare țară din perioada 2015-2024 și efectele au fost comparate cu traiectoria economică până în 2030, dacă nu ar avea loc inundații. Analiza leagă inundațiile de formarea brută reală de capital fix și de venitul disponibil net real al gospodăriilor, urmărind modul în care pagubele provocate de inundații se răspândesc prin investiții, consum și finanțe publice. Investițiile sunt cel mai afectate: pierderile cumulative brute din formarea de capital fix între 2027 și 2030 și ele variază de la 10,5% în Norvegia la 14,6% în Olanda. În acest scenariu, Germania ar înregistra cea mai mare pierdere absolută, cu 12%, de aproximativ 84 de miliarde de euro. Între timp, venitul disponibil net real al gospodăriilor scade cu 3,9-5,4% în perioada 2027-2030, pe măsură ce se acumulează costurile de reconstrucție și efectele asupra pieței muncii, reducând, la rândul lor, capacitatea gospodăriilor de a absorbi pierderile neasigurate și crescând costurile asigurărilor.

Un tablou sumbru, pierderi pe toată linia

Inundațiile creează un șoc stagflaționist, crescând prețurile, încetinind creșterea economică și erodând spațiul fiscal. Prețurile de consum cresc pe măsură ce infrastructura deteriorată, logistica perturbată și disponibilitatea locală mai mică a bunurilor și serviciilor creează blocaje în aprovizionare. Impactul cumulativ asupra nivelului prețurilor rămâne limitat, de la +0,2% în Regatul Unit la +1,0% în Grecia, dar adaugă în continuare presiune asupra gospodăriilor care se confruntă deja cu un șoc al veniturilor. Consumul privat scade în toate țările, cu pierderi cumulative cuprinse între -0,3% în Norvegia și -0,9% în Cehia. În termeni absoluți, Regatul Unit înregistrează cea mai mare pierdere, de aproximativ 61 de miliarde de euro, devansând Germania și Franța. Pierderile din PIB variază apoi de la aproximativ -0,4% în Norvegia la -1,0% în Spania, Germania și Franța pierzând aproximativ 108 miliarde de euro, respectiv 79 de miliarde de euro. Impactul asupra finanțelor publice este, de asemenea, vizibil, deficitele guvernamentale cumulative din perioada 2027-2030 crescând în medie cu 1,3 puncte procentuale din PIB, de la -0,3 puncte procentuale în Norvegia la -2,4 puncte procentuale în Spania.

Ce se recomandă

Argumentele economice pentru prevenirea inundațiilor sunt covârșitoare: adaptarea bine direcționată se amortizează de multe ori. Adaptarea la inundații necesită mai mult capital public decât orice alt pericol climatic, reprezentând aproximativ 65% din totalul măsurilor predominant publice. Cu toate acestea, investițiile specifice în adaptare, în retenția naturală a inundațiilor, infrastructura rezistentă și planificarea utilizării terenurilor sensibile la risc pot compensa în mare măsură pierderile viitoare. Concret, adaptarea la inundații înseamnă ținerea persoanelor și a bunurilor departe de zonele inundabile cu risc ridicat, acolo unde este posibil, restaurarea zonelor de retenție naturală, modernizarea digurilor, a sistemelor de drenaj, canalizare și ape pluviale, precum și protejarea clădirilor și a infrastructurii critice împotriva inundațiilor, potrivit analizei. Aceste măsuri ar trebui combinate în funcție de tipul de risc: retenție la nivel de bazin și planificare a utilizării terenurilor pentru inundațiile fluviale, drenaj local și infrastructură urbană albastru-verde pentru inundațiile pluviale, susținute de sisteme de avertizare timpurie, planificare de urgență și stimulente pentru asigurări. Investițiile în rezistența la inundații generează daune evitate de aproximativ patru ori mai mari decât costul. Planificarea utilizării terenurilor oferă randamente la fel de mari: interzicerea dezvoltării în zonele inundabile și integrarea infrastructurii verzi, de reținere a apei, în orașe, oferă randamente la fel de mari. Acest lucru arată că, mai mult decât politica climatică, adaptarea este o politică fiscală preventivă.

Măsurile cu cele mai mari randamente, menținerea dezvoltării în afara zonelor inundabile și restabilirea retenției naturale a inundațiilor sunt, de asemenea, cele mai dificil de implementat din punct de vedere politic, în timp ce infrastructura majoră de protecție împotriva inundațiilor necesită planificare și construcție îndelungate. 

România primește 14 milioane de euro pentru inundațiile din 2025

Parlamentul European (PE) a aprobat, săptămâna trecută, acordarea a 14,34 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, pentru refacerea zonelor afectate de inundațiile severe din lunile mai și iunie 2025. România s-a confruntat cu inundații grave în mai și iunie 2025, după zile de precipitații abundente. Mai multe regiuni au suferit pagube importante, iar fondurile europene vor fi utilizate acum pentru măsuri de intervenție și refacere: reconstruirea infrastructurii esențiale și a serviciilor publice, curățarea zonelor afectate, sprijin pentru persoanele evacuate, servicii de salvare și alte măsuri urgente de redresare, arată Executivul comunitar.

Am ratat investițiile în baraje și diguri din PNRR

Deși țara noastră s-a confruntat de-a lungul anilor cu inundații catastrofale în diverse zone, autoritățile nu au reușit să utilizeze banii puși la dispoziția României prin PNRR pentru reabilitarea barajelor și digurilor de protecție împotriva inundațiilor. Inițial se stabilise reabilitarea a 30 de baraje, 20 de poldere și 510 km de diguri, prin PNRR având la dispoziție 557 de milioane de euro. Pentru că nu am făcut nimic în vederea utilizării acestor fonduri, Comisia Europeană a decis să ne taie din sumă, astfel că planul de reabilitări s-a restrâns considerabil, rămânând doar cu 13 baraje, 13 poldere și 408 kilometri de diguri. Nici acest semnal de alarmă nu a trezit autoritățile, așa că ulterior Comisia Europeană decidea să ne taie aproape toată finanțarea. În final, doar reabilitarea unui baraj și a unui polder, ambele în județul Bihor, cu o valoare totală de aproximativ 33 de milioane de euro, a fost finanțată prin PNRR.

Situația din teren, un dezastru

În România există 2.194 de baraje, grupate în patru categorii, în funcție de importanța lor. În categoriile A și B adică importanță „excepțională și deosebită” sunt incluse 181 de baraje, iar în categoriile C și D, importanță „normală și redusă”, sunt 2.013. Toate trebuie să aibă autorizație de funcționare în siguranță, dar circa jumătate dintre ele nu sunt autorizate sau au autorizația expirată. Aici vorbim despre barajele mici, cele incluse în categoriile C și D, care sunt deținute de primării sau diverse persoane fizice ori juridice. Verificările în teren făcute de Curtea de Conturi arătau că pentru 74 de baraje nu există proprietar astăzi, așa că nu le administrează nimeni, iar despre investiții în consolidarea lor nici nu poate fi vorba.