Premiul Oscar poate fi vândut cu numai un dolar. Contractul care îi obligă și pe moștenitori

Câștigătorii și moștenitorii lor sunt obligați să ofere mai întâi statueta Academiei, pentru prețul simbolic de un dolar. Trofeele acordate înaintea introducerii acestei reguli au ajuns însă să fie vândute cu sume uriașe.

Un Oscar poate schimba peste noapte cariera unui actor, regizor sau scenarist. Aduce prestigiu, oferte noi și, uneori, contracte mult mai profitabile. Statueta propriu-zisă are însă o situație juridică neobișnuită: laureatul o poate păstra și transmite moștenitorilor, dar nu o poate transforma într-un obiect de colecție.

Dacă un câștigător dorește să renunțe la trofeu, trebuie să îl ofere mai întâi Academiei Americane de Film pentru un dolar. Aceeași obligație le revine moștenitorilor.

Academia încearcă astfel să păstreze statuetele în afara circuitului comercial și să împiedice transformarea celui mai important premiu din cinematografia americană într-un trofeu pe care îl poate cumpăra oricine oferă suficienți bani.

Ce spune regula de un dolar

Regulamentul Academiei precizează că laureații nu pot vinde sau înstrăina statueta fără să îi ofere mai întâi instituției posibilitatea de a o cumpăra cu un dolar.

Regula se aplică și celor care primesc trofeul prin moștenire sau donație. În practică, Oscarurile moderne nu au o valoare de revânzare liberă, chiar dacă valoarea lor simbolică este enormă.

Academia păstrează inclusiv drepturile asupra imaginii și mărcii statuetei. Câștigătorul primește trofeul, dar trebuie să accepte condițiile impuse de organizație.

Restricția a fost introdusă în 1951. Din acest motiv, statuetele mai vechi pot avea o situație diferită și pot ajunge legal la licitație, dacă foștii proprietari nu au semnat un acord similar.

Oscarurile vechi se pot vinde cu sume uriașe

Diferența dintre statuetele acordate înainte și după introducerea regulii a creat o piață restrânsă, dar spectaculoasă.

În 1999, Michael Jackson a plătit 1,54 milioane de dolari pentru Oscarul primit de producătorul David O. Selznick pentru filmul „Pe aripile vântului”.

Regizorul Steven Spielberg a cumpărat statuete care le aparținuseră actorilor Clark Gable și Bette Davis, după care le-a oferit Academiei. Cineastul a explicat că nu dorea ca un simbol al recunoașterii profesionale să fie confundat cu o simplă comoară comercială.

Oscarul primit de Orson Welles pentru scenariul filmului „Citizen Kane” a fost vândut după ce moștenitorii săi au câștigat în instanță dreptul de a-l scoate la licitație. În cazul său, Academia nu a putut demonstra că fusese semnat acordul care limita revânzarea.

Prin urmare, un Oscar poate valora fie un dolar, fie peste un milion, în funcție de anul în care a fost acordat și de documentele semnate de câștigător.

Cât costă fabricarea unei statuete Oscar

Producerea unei statuete costă aproximativ 400 de dolari, potrivit Associated Press. Valoarea materialelor este însă numai o mică parte din ceea ce reprezintă premiul.

Statueta este realizată din bronz masiv și placată cu aur de 24 de carate. Are o înălțime de aproximativ 34 de centimetri și cântărește aproape 3,9 kilograme.

Figura reprezintă un cavaler care ține o sabie și stă pe o rolă de film. Cele cinci spițe ale rolei simbolizează ramurile inițiale ale Academiei: actorii, regizorii, producătorii, tehnicienii și scenariștii.

Designul îi aparține lui Cedric Gibbons, director artistic al studioului Metro-Goldwyn-Mayer, iar prima sculptură a fost realizată de artistul George Stanley. În prezent, statuetele sunt produse de turnătoria Polich Tallix.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, lipsa metalelor a determinat Academia să ofere, timp de trei ani, statuete din ipsos vopsit. După război, laureații le-au putut schimba cu versiuni metalice placate cu aur.

Studiourile cheltuiesc milioane pentru un trofeu de 400 de dolari

Deși fabricarea statuetei nu este extrem de costisitoare, obținerea ei poate presupune investiții enorme.

Marile studiouri cheltuiesc milioane sau chiar zeci de milioane de dolari pentru promovarea filmelor în sezonul premiilor. Sunt organizate proiecții speciale, întâlniri cu membrii Academiei, interviuri, evenimente și ample campanii publicitare.

Un Oscar poate crește încasările unui film și poate ridica valoarea profesională a unui actor sau regizor. Totuși, premiul nu garantează succesul proiectelor viitoare și nici o carieră lipsită de dificultăți.

Acesta este paradoxul Oscarului: obiectul costă aproximativ 400 de dolari, poate genera investiții de milioane, dar proprietarul său îl poate oferi legal Academiei pentru numai un dolar.

De unde vine numele „Oscar”

Nici măcar originea numelui celui mai cunoscut trofeu cinematografic nu este stabilită cu certitudine.

Statueta se numește oficial „Academy Award of Merit”. Cea mai populară poveste spune că Margaret Herrick, bibliotecară și ulterior directoare executivă a Academiei, ar fi observat că figura seamănă cu unchiul ei Oscar.

Există însă și alte persoane cărora le-a fost atribuită porecla, printre care secretara Academiei Eleanore Lilleberg și jurnalistul Sidney Skolsky. Numele circula deja în anii 1930 și a fost adoptat oficial de Academie în 1939.

De la o ceremonie de zece minute la un fenomen global

Primele premii ale Academiei au fost acordate în 1929, în cadrul unei ceremonii care a durat aproximativ zece minute. Televizarea a început în 1953, iar evenimentul s-a transformat treptat într-un fenomen cultural mondial și într-o industrie de miliarde de dolari.

De-a lungul timpului, alegerile Academiei au fost intens contestate. „Citizen Kane” și „Brokeback Mountain” au pierdut premiul pentru cel mai bun film, iar producții devenite repere, precum „2001: O odisee spațială” și „Do the Right Thing”, nici măcar nu au fost nominalizate la categoria principală.

Audiențele au fluctuat, iar campania #OscarsSoWhite din 2015 a determinat Academia să își revizuiască politicile privind componența și reprezentarea.

În ciuda controverselor, Oscarul rămâne unul dintre cele mai ușor de recunoscut obiecte din cultura mondială. Iar regula de un dolar îi întărește tocmai această identitate: trofeul trebuie să rămână o recunoaștere profesională, nu un bun destinat celui mai bogat colecționar.