Acasa Stiri Stiri Noi Nicușor Dan, întâlnire nocturnă cu ÎPS Calinic, înainte de vizita în Ucraina. Președintele a mers la Mănăstirea Dragomirna
Nicușor Dan, întâlnire nocturnă cu ÎPS Calinic, înainte de vizita în Ucraina. Președintele a mers la Mănăstirea Dragomirna

Nicușor Dan, întâlnire nocturnă cu ÎPS Calinic, înainte de vizita în Ucraina. Președintele a mers la Mănăstirea Dragomirna

Șeful statului a aterizat pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, după un zbor de la București cu un avion militar Spartan, potrivit presei locale.

Nicușor Dan a mers apoi la Mănăstirea Dragomirna, unde s-a întâlnit cu ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

„După cum știți, sunt în drum către Ucraina. Am aterizat la Suceava, mâine dimineață plecăm. Și, fiind aici, fac o vizită Înaltpreasfinției Sale”, a declarat președintele.

Nicușor Dan a anunțat că se va întâlni la Suceava și cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan.

„De asemenea, o să mă văd la Suceava cu președintele Consiliului Județean. Vreau să înțeleg mai bine de la reprezentanții oamenilor de aici care sunt problemele și dacă putem să-i ajutăm cu ceva”, a spus șeful statului.

Întrebat dacă vizita are legătură cu incidentele recente cu drone din zona Moldovei, Nicușor Dan a răspuns că deplasarea în Ucraina are un alt scop.

„Nu, este o nouă inițiativă internațională, vizând țările din regiunea carpatică. Este o inițiativă europeană care cuprinde și Republica Moldova și Ucraina și e important, pentru că cea mai mare parte din Carpați sunt în România, e important să participăm în formatul acesta”, a declarat președintele.

Nicușor Dan va participa vineri, în Ucraina, la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică. Reuniunea este dedicată cooperării dintre statele din regiunea Carpaților.

(sursa: Mediafax)

Citește pe Antena3.ro

Momente amuzante la Cotroceni. George Simion și-a făcut cruce când bătea ceasul. Kelemen Hunor a venit cu o cravată cu cățeluși



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.