Guvernul îi sacrifică pe transportatori, pentru a salva 600 de milioane de euro din PNRR. România lucrului prost făcut: TollRo – noua taxă de drum, pornită de Bolojan, deși dă erori grave
Executivul vrea să implementeze un sistem electronic nonfuncțional, care nici măcar nu a ieșit din perioada de teste și dă erori grave, dar va amenda șoferii și firmele de transport. Deși Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care administrează sistemul și a văzut că nu funcționează, a solicitat Ministerului Transporturilor o amânare a implementării până la 1 aprilie 2027, Ilie Bolojan refuză orice fel de astfel de cerere și chiar a transmis Parlamentului o solicitare pentru a nu se vota un proiect de lege pentru această amânare. Explicația este, la fel ca în cazul Legii salarizării, pierderea unei sume enorme din PNRR – de această dată fiind între 300 și 600 de milioane de euro, dacă noul sistem TollRo nu se aplică de la 1 octombrie, chiar și nefuncțional. Dacă Parlamentul nu va vota, în regim de urgență, acest proiect, șoferii vor fi amendați pe nedrept, iar firmele riscă falimentul.
România riscă suspendarea sau pierderea parțială a unor sume din cererile de plată ale PNRR, pentru încă o obligație asumată de Guvern: introducerea noului sistem de taxare a transportatorilor, TollRo. De această dată, pierderea ar fi între 300 și 600 de milioane de euro, dacă implementarea reformei privind taxarea rutieră se blochează sau se amână în mod nejustificat, conform angajamentelor luate de Executiv în fața Comisiei Europene.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Transportatorii și CNAIR au solicitat, încă de la începutul lunii septembrie 2026 o amânare a aplicării noului sistem, din simplul motiv că nu e funcțional. Cu toate acestea, Ilie Bolojan nu acceptă niciun argument logic adus de autoritatea care administrează sistemul TollRo – CNAIR – sau de transportatorii care arată că vor fi amendați pe nedrept. Atât firmele de transport, cât și CNAIR au explicat că există probleme tehnice grave și sistemul trebuie să fie adaptat situației din România, dar decizia politică a Guvernului este aceea de a nu amâna proiectul, pentru a „proteja fondurile europene”.
Citește și: Bani mai puțini pentru transportatori: Guvernul reduce pragul maxim al ajutorului de stat pentru combustibil
Noul sistem TollRo presupune introducerea taxării camioanelor în funcție de distanță, pentru vehiculele de marfă de peste 3,5 tone și s-a introdus ca jalon din PNRR legat de tranziția verde și decarbonizarea transporturilor, astfel încât sancțiunile din partea UE pentru neîndeplinirea acestuia sunt foarte mari. Penalizarea standard aplicată de Comisia Europeană pentru un jalon major de reformă neîndeplinit se calculează printr-o metodologie fixă, putând bloca parțial tranșele cu sume cuprinse între 300 și 600 de milioane de euro.
Infrastructura tehnică trebuia să fie gata până la 31 august 2026, ceea ce a determinat stabilirea datei de 1 octombrie pentru implementare, dar problemele tehnice și chiar legislative care au fost descoperite pe parcurs fac imposibilă funcționarea acestui sistem care generează erori grave. Acum, transportatorii așteaptă ca Parlamentul să-i salveze printr-un vot în regim de urgență pe un proiect de modificare legislativă, dar și dacă s-ar vota, președintele României ar putea refuza promulgarea, sacrificând firmele de transport și populația.
Se cere amânarea până la 1 aprilie 2027
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) și Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) au cerut amânarea aplicării reformei, cu argumente pe care transportatorii le consideră suficiente la Bruxelles – iar asumarea din partea României nu a presupus niciodată imposibilitatea amânării implementării, dacă se dovedește existența unor probleme tehnice grave.
Transportatorii cer amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo și eliminarea temporară a tarifului fix de 2.000 de lei, până la data la care sistemul electronic devine funcțional. Aceștia spun că implementarea nu se poate face cu un sistem nonfuncțional, care e în verificări, conform contractului, până pe 15 octombrie, dar ar trebui să dea amenzi de la 1 octombrie.
„În acest moment, aplicațiile care ar trebui să fie folosite nu permit identificarea corectă a traseului sau efectuarea plății, iar transportatorii ar urma să fie amendați pentru o obligație pe care nu o pot executa din cauze ce nu le sunt imputabile. Din acest motiv este nevoie de instituirea perioadei fără sancțiuni și fără tariful fix de 2.000 lei înainte de 1 octombrie 2026. Menționăm că toți transportatorii solicită dezbaterea și adoptarea acestei propuneri legislative în procedură de urgență”, a transmis COTAR, într-un comunicat de presă.
Legi care se suprapun și se contrazic
În nota de fundamentare a proiectului de lege privind amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo se aduc mai multe argumente, printre care și faptul că mai multe legi care sunt în vigoare se suprapun, referindu-se la situații ce pot fi încadrate în două categorii diferite, simultan: Legea nr. 226/2023 reglementează colectarea TollRo pentru vehiculele de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, iar prin Legea nr. 170/2026, datele introducerii STRR și TollRo prevăzute la art. 11 alin. (1) și art. 12 alin. (1) au fost stabilite la 31 august 2026. Termenele privind aplicarea noului regim, prorogate prin Legea nr. 103/2026, au rămas raportate la data de 1 octombrie 2026.
UNTRR a sesizat mai multe nereguli și a explicat că inițiativa legislativă nu urmărește amânarea obligației de plată a taxei rutiere, ci protejarea transportatorilor de sancțiuni în perioada în care mijloacele de plată și evidență încă prezintă deficiențe. Chiar și CNAIR – autoritatea care administrează sistemul – a recunoscut public faptul că acesta nu este pregătit pentru aplicarea noului regim la 1 octombrie 2026.
CNAIR a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, încă din 7 septembrie, prorogarea aplicării TollRo și a rovinietei, până la 1 aprilie 2027, corelarea termenului de interoperabilitate a Serviciului European de Taxare Rutieră Electronică – SETRE, precum și posturile și structura necesare operării sistemului, dar până pe 18 septembrie nu primise niciun răspuns. CNAIR solicitase suplimentarea posturilor la sfârșitul lunii martie și instituirea furnizorului național la începutul lunii aprilie 2026.
De altfel, sistemul nici măcar nu a ieșit din faza de pilotare care este prevăzută în contract, deci nici măcar nu s-au putut constata și remedia problemele care se observă în această perioadă, iar data implementării amenzilor este stabilită cu două săptămâni înainte ca sistemul să poată fi declarat funcțional.
Sistemul nu a intrat în etapa de recepție
CNAIR a precizat că sistemul livrat de prestator nu intrase în etapa recepției calitative, care poate începe numai după testare și pilotare – iar pilotarea publică a început pe 16 septembrie 2026 și durează, potrivit contractului, minimum patru săptămâni. Astfel, nici în ipoteza absenței unor neconformități nu se poate încheia înainte de jumătatea lunii octombrie, pentru că scopul pilotării este tocmai identificarea deficiențelor pe care prestatorul trebuie să le remedieze.
În plus, CNAIR a declarat că nu va percepe un tarif obligatoriu printr-un sistem aflat în pilotare – de unde reiese „o necorelare evidentă, dacă legea permite, din 1 octombrie, aplicarea amenzilor pentru neplata unui tarif pe care administratorul nu îl poate colecta printr-un sistem recepționat și funcțional”, conform UNTRR.
„UNTRR a semnalat că aplicația și emiterea tichetelor de rută prezintă numeroase erori foarte grave. Unele trasee propuse trec prin orașe sau pe drumuri cu restricții pentru camioane, iar corectarea lor nu era finalizată la întâlnirea din 22 septembrie 2026 de la CNAIR. De asemenea, pentru aceeași rută s-au înregistrat diferențe de peste 10% între taxarea prin aplicația mobilă a CNAIR și taxarea prin tichet de rută. În același timp, integrarea și testarea efectivă a furnizorilor SETRE și a aparatelor OBU (On-Board Unit – un dispozitiv montat în parbrizul camionului) utilizate deja de transportatori nu sunt finalizate, potrivit informațiilor de care dispune UNTRR”, a semnalat asociația transportatorilor.
Se cer soluții pentru implementarea corectă
Proiectul de lege pentru amânare propune ca, între 1 octombrie 2026 și 31 martie 2027, dispozițiile art. 19 alin. (16), (17) și (22) din Legea nr. 226/2023, referitoare la contravenție și amendă pentru neplata TollRo, să nu se aplice faptelor săvârșite în acest interval. În această perioadă, transportatorii ar continua să datoreze și să plătească TollRo pentru distanța parcursă care poate fi determinată și dovedită, dar perioada fără amenzi ar da un răgaz pentru remedierea aplicațiilor, testarea cu utilizatori reali din România și din străinătate și finalizarea integrării OBU.
„Soluția UNTRR nu instituie o scutire de la taxa rutieră și nici nu se confundă cu prorogarea integrală a noului regim cerută de CNAIR. Ea păstrează obligația de plată a TollRo pentru distanța efectiv parcursă și dovedită, în măsura în care există un mijloc funcțional de stabilire și încasare. Dacă acesta lipsește ori funcționează incorect, transportatorul nu poate fi amendat, iar distanța necunoscută nu poate fi înlocuită automat cu suma de 2.000 lei. Clarificarea legislativă previne procese-verbale contestabile și litigii generate de neconcordanța dintre obligația legală și instrumentele tehnice disponibile”, subliniază transportatorii.
Țările de Jos au găsit rezolvarea
UNTRR a analizat o situație similară din Olanda și din alte țări, lansând propunerea de a se prelua măcar parțial exemplele care deja dau rezultate în alte state. De exemplu, în Olanda s-a aplicat o măsură tranzitorie pentru a nu se da amenzi. În România, pilotarea și recepția calitativă nu sunt finalizate, iar integrarea OBU nu este încheiată, iar o astfel de măsură ar salva șoferii și firmele de transport.
„În Țările de Jos, taxa pe kilometru pentru camioane a intrat în vigoare la 1 iulie 2026. Olanda a publicat Toll Domain Statement în septembrie 2025, cu peste 10 luni înainte de aplicarea taxării pe km, documentul cu specificațiile tehnice și comerciale. România, la 24 septembrie 2026 nu a publicat Toll Domain Statement. În Olanda, un prim furnizor EETS (Serviciul European de Taxare Rutieră Electronică) a fost autorizat la 3 martie 2026, după verificări tehnice și teste practice ale schimbului de date și ale echipamentelor din vehicule. Testarea cu transportatori care aveau deja OBU montate a început la 8 aprilie 2026, cu aproape trei luni înainte de aplicarea taxei. În aceste condiții, autoritatea olandeză până la 31 decembrie 2026 inclusiv a redus la jumătate amenzile: lipsa contractului cu un furnizor este sancționată cu 400 euro în loc de 800 euro, iar circulația cu un OBU oprit sau defect, cu 250 euro în loc de 500 euro”, explică UNTRR.
Asociația transportatorilor mai arată că există o diferență majoră între ceea ce s-a aplicat în Țările de Jos și ce se întâmplă în România: „În Țările de Jos, furnizorii și echipamentele de bord puteau fi contractate, instalate și testate cu 3 luni înainte de lansare. În România, CNAIR a cerut pe 18 septembrie 2026 amânarea aplicării cu 6 luni de zile, iar conform declarațiilor CNAIR și a Vodafone (furnizorul softului serviciului TollRo), integrarea efectivă a OBU prin furnizorii SETRE nu este disponibilă la 1 octombrie 2026 și este prevăzută abia de la 15 ianuarie 2027. Testarea aplicației și a tichetelor de rută a fost pusă la dispoziția utilizatorilor de CNAIR în România pe data de 15 septembrie 2026, cu 15 zile înainte de intrarea în funcțiune”.
Citește pe Antena3.ro
Planta de care trebuie neapărat să scapi, daca o vezi în grădină: Pare inofensivă, dar invadează tot și poate să scadă valoarea casei