Există vreo legătură între Lichirești, vechiul nume al Călărașilor, și orașul de astăzi? 

Mai întâi, de unde provine numele Lichirești? „Numele Călărași s-ar datora unei categorii de oameni aparte ai așezării: călărașii ștafetari, curieri de la București la Constantinopol. Primul document care-i amintește e de pe 25 mai 1722. Așezarea Lichirești ar fi fost locul detașamentului lor, astfel că satul începe să fie cunoscut ca «așezarea călărașilor». Pe scurt, Călărași. Pare o enigmă, totuși, numele de Lichirești/Lechirești”, apreciază reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi. O enigmă frumoasă, ca toate enigmele, nu? „Evident. Acum, unii cercetători consideră că denumirea de Lichirești e legată de Sfântul Nicolae al Mirei Lichiei, hram al bisericii locului. Desigur, straniu, Mira Lichiei trecând mereu în plan secund atunci când vine vorba de Sfântul Nicolae – cel mai adesea numele unui «potentat» al locului fiind cel care dă numirea unei așezări (Bucur-București)”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

De la Lichirești la Călărași via Lechia

Ar fi putut exista, așadar, cineva cu numele Lechia, după care să fie numit satul? „Cum Lechia există și astăzi, fiind un nume de familie prezent la sud de Dunăre, fără doar și poate. Iar așezarea avea destui băjenari, consemnați ca atare în statistici la 1700. Mulți strămutați peste fluviu în vremea lui Mihai Viteazul”. Dar cum s-a ajuns la Lechirești/Lichirești? „Tot astfel cum Vlădeștii au ajuns Vlădărești, Vlădăreni etc., «r»-ul epentetic apărând destul de des la noi, mai cu seamă când e vorba nu de familie, ci de o comunitate mai largă («ai lui») – poate chiar împărtășind aceeași îndeletnicire. De unde se trage Lechia? Dintr-o poreclă veche slavă sud-dunăreană – lekia (лекия, din лек, vezi Ilcev, p. 300). Înțelesul? Iute, sprinten, mereu în mișcare, la drum, ușor. Cel mai adesea călare”.

„Ușurelul” care mânca pământul între București și Iași

Tot aici, o tușă spumoasă: „O astfel de poreclă – «Ușurelul» – o dobândise Badea Bălăceanu, cuscrul lui Șerban Cantacuzino, care străbătea drumul călare, neîntrerupt, de la Bucureşti până la Iaşi (vreo 400 km), într-o zi şi-o noapte. Poate că Lechireștii/Lichireștii («oamenii lui Lechia») vor fi «performat» «pe relația» București-Constantinopol, fiind «călărași» de ispravă. În timp, numirea veche a viitorului târg va fi folosită tot mai rar – pe harta austriacă de la 1791, așezarea fiind consemnată sub numele de «Călărași sau Lichirești»”.

În continuare, o altă enigmă lingvistică, la fel de interesantă – de unde se trage numirea de șerif: „Termen știut mai ales ca având o strânsă legătură cu poliția. În Statele Unite, șeriful este cel mai înalt oficial responsabil de aplicarea legii în unele orașe, similar cu un șef de poliție sau un comandant de jandarmerie. Cuvânt întâlnit des în sistemul juridic din Canada, India ori Australia. În Anglia și Țara Galilor, în trecut, un reprezentant oarecum onorific al unui comitat. Vine din cuvântul englezesc vechi sċīrġerēfa. Sċīr (shire) – o unitate administrativă, comitat. Reeve (în engleza veche, gerēfa) – ofițer, agent al unui senior feudal. Sċīrġerēfa (shire-reeve) – un funcționar administrativ de rang înalt, comparabil cu un executor judecătoresc, «reprezentant în teritoriu». În timpul lui Henric I, funcțiile de șerif erau de obicei ocupate de oameni cu origini relativ umile. Aceștia au constituit mai apoi baza nobilimii funciare engleze”.

Ekklesia – chemarea din afară

Înspre final, o provocare mediteraneană: ce semnificații ascunde termenul elin ekklesia? Gheorghiță Ciocioi, cercetător pasionat și de etnologie religioasă: „Ekklesia, adică biserică. În greaca veche, Ekklēsia (ἐκκλησία) este compus din: Ek(ἐκ) – «din afară», «în afară» – și kaleo (καλέω) – «a chema», «a invita», «a convoca». Semnificația dintru început: «adunarea celor strigați/chemați în afară» (cetățenii chemați din casele lor în piața publică). În Atena (Greciei Antice), ekklesia nu avea vreo legătură cu religia, fiind adunarea cetățenilor convocați (de către un crainic) pe dealul Pnyx pentru a lua decizii cetățenești/politice. Creștinii au preluat termenul (nu au ales numirea noii «întruniri» întru credință după cea a vreunui templu religios), considerând că sunt «chemați de Dumnezeu din lume»/«în afară» pentru a forma o nouă comunitate, fiind (mădulare în) Trupul lui Hristos. Toți cei chemați din lume în Împărăția lui Hristos. Așa cum fusese chemat odinioară poporul lui Israel. O chemare «afară din lume» – de aici, imaginea Bisericii de corabie plutitoare, pe valurile lumii, condusă de Hristos”.

Pastila de religie

Între Constantinopol și Istanbul – istoria unui oraș simbol

Facem trecerea de la cuvântul ekklesia la „Pastila de religie” cu o incursiune în istoria unei urbe în jurul căreia s-a învârtit cândva mare parte din lume: „Până în 1930, creștinii mergeau la Constantinopol, nu la Istanbul. Îi spunea astfel orașului întreaga Europă. Otomanii au păstrat numele marii cetăți și după 1453. Îl numeau ceva mai scurt: Konstantiniyye. Nici nu știu dacă otomanii, ori republicanii au fost mai răi (ori mai buni, pentru alții)… De pe 28 martie 1930, marii cetăți a creștinătății i se spune Istanbul. Și lucrurile nu se opresc aici. Dacă în 1470, după dărâmarea faimoasei biserici a Sfinților Apostoli, apare Moscheea Fatih («a Cuceritorului»), iar zona dimprejur a început să fie numită «mahalaua Fatih» (mormântul lui Mahomed al II-lea se află în curtea uriașei moschei), în 1930, la doar două luni după ce Constantinopolul a devenit Istanbul, numele de Fatih va ajunge numire oficială, juridică pentru jumătate din peninsula istorică. O «extindere a cartierului» așadar, partea estică (Sfânta Sofia, palatul Topkapı) numindu-se pe atunci Eminönü. Și iarăși republicanii «plusează»”.

Cel care deschide

Mai exact? „În 2009, Fatih (Cuceritorul) va fi numirea pentru absolut tot ce se află în interiorul zidurilor. Numele de Fatih acoperă oficial, de la un capăt la altul, întregul teritoriu al vechiului Constantinopol. Peninsula înconjurată de Zidurile Teodosiene (sparte de Cuceritor, de unde și numele lui, luat din arabă – fātih – care ar fi «spărgător», «cel care deschide»), pornind de la Marea Marmara până la Cornul de Aur – acestea erau limitele administrative ale Constantinopolului în 1453. Așadar, din 2009, creștinul nu mai merge la Constantinopol, ci la Fatîh (Sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul). Din iulie 2020, cum bine știm, Sfânta Sofia e din nou moschee. Ce va urma, greu de ghicit. Sau poate că nu… De amintit totuși un fapt important”.

Rugăciune neîncetată

Anume: „În tradiția bizantină și balcanică, exista mitul că marile orașe sfinte trebuiau să aibă 365 de lăcașuri de cult – câte unul pentru fiecare zi a anului, asigurându-se astfel o rugăciune neîncetată și ocrotire divină zilnică. Legenda făcea referire adesea la Constantinopol. Ei bine, orașul marelui Constantin (Fatîhul de astăzi), numără 367 de moschei (316 moschei mari, 51 mici). Aproximativ 26 de moschei pe kilometru pătrat. În nici o altă zonă din Istanbul (orașul de pe cele două continente are peste 3.200 de moschi) nu există o concentrare atât de mare de moschei pe un spațiu atât de restrâns. Simbolic, musulmanii, au «bifat» (civil) și anii bisecți. Bașca încă una, după modelul «O mie și una de nopți». Se mai slujește, regulat, în 4 biserici ortodoxe. Și în alte două, ceva mai rar. Mărunte, tăinuite. Zdrobite de apăsarea mării islamice dimprejur. Ce-ar mai fi de zis! Un Constantinopol pe dos…”.

Numele Călărași s-ar datora unei categorii de oameni aparte ai așezării: călărașii ștafetari, curieri de la București la Constantinopol. Primul document care-i amintește e de pe 25 mai 1722. Așezarea Lichirești ar fi fost locul detașamentului lor, astfel că satul începe să fie cunoscut ca «așezarea călărașilor». Pe scurt, Călărași. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

De unde se trage Lechia? Dintr-o poreclă veche slavă sud-dunăreană – lekia (лекия, din лек, vezi Ilcev, p. 300). Înțelesul? Iute, sprinten, mereu în mișcare, la drum, ușor. Cel mai adesea călare. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

În timpul lui Henric I, funcțiile de șerif erau de obicei ocupate de oameni cu origini relativ umile. Aceștia au constituit mai apoi baza nobilimii funciare engleze. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

În Atena (Greciei Antice), ekklesia nu avea vreo legătură cu religia, fiind adunarea cetățenilor convocați (de către un crainic) pe dealul Pnyx pentru a lua decizii cetățenești/politice. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

În tradiția bizantină și balcanică, exista mitul că marile orașe sfinte trebuiau să aibă 365 de lăcașuri de cult – câte unul pentru fiecare zi a anului, asigurându-se astfel o rugăciune neîncetată și ocrotire divină zilnică. Legenda făcea referire adesea la Constantinopol. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog