Chivu, maestrul schimbărilor. Inter revine spectaculos și e pe cai mari în Italia
Inter a avut parte de un început dificil la Bologna. Gazdele au deschis scorul prin Pobega, în minutul 10, și au pus presiune pe formația milaneză. Echipa lui Chivu a reacționat înainte de pauză, când Marcus Thuram a restabilit egalitatea, dar loviturile decisive au venit în repriza secundă.
Carlos Augusto și Ange-Yoan Bonny au înscris golurile care au adus victoria Interului, ambii după ce fuseseră introduși pe teren de antrenorul român. Succesul vine după două lovituri primite în ultimele zile de antrenorul reșițean: nerazzurii au rămas fără căpitanul Lautaro Martinez, accidentat, iar Brugge i-a adiministrat o înfrângerea-șoc, 3-4, în Liga Campionilor.
Inter se desprinde în cursa pentru titlu
Victoria de la Bologna confirmă parcursul excelent al Interului în Serie A: cu șase succese în primele șapte etape, formația milaneză e prima în Peninsulă. Gazzetta dello Sport a apreciat mutările tehnicianului de 45 de ani: ”Bologna a fost foarte aproape să-l dea peste cap pe Chivu; românul a răspuns cu mai multe schimbări decisive, care au întors soarta meciului”.
Citește pe Antena3.ro
Niște bancnote vechi care au ajuns într-un magazin second-hand s-au dovedit a fi extrem de rare și s-au vândut cu 100.000 de euro