Iarnă târzie sau toamnă prelungită? Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni
Potrivit estimărilor publicate marți de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 9 noiembrie-7 decembrie, temperaturile se vor menține în jurul valorilor normale în cea mai mare parte a țării pe toată perioada.
9-16 noiembrie: ploi mai multe în nord-vest
Valorile termice vor fi în general apropiate de normal, posibil ușor mai scăzute în nord și nord-est. Precipitațiile vor fi apropiate de normal în est și sud-est, iar în restul țării vor depăși mediile, mai ales în nord-vest.
16-23 noiembrie: excedent de precipitații în vest
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale în aproape toată țara. Regiunile vestice și nord-vestice vor primi mai multe precipitații decât de obicei, în timp ce în rest cantitățile vor fi apropiate de normal.
23-30 noiembrie: vreme în parametri normali la nivel național
Temperatura medie a aerului va fi apropiată de normalul perioadei în toată țara. Și regimul precipitațiilor va fi apropiat de cel normal în toate regiunile.
30 noiembrie-7 decembrie: începutul iernii, fără surprize
Mediile termice vor fi apropiate de cele specifice acestei săptămâni, pe întreg teritoriul României. Precipitațiile vor fi apropiate de normal în cea mai mare parte a țării.
Citește pe Antena3.ro
O familie din Ilva Mică a reinventat o meserie foarte veche, de care mulți dintre noi nici nu au auzit