Acasa Stiri Stiri Noi Kennedy contra Trump: familia fostului președinte cere oprirea construcției arcului de triumf din Washington
Kennedy contra Trump: familia fostului președinte cere oprirea construcției arcului de triumf din Washington

Kennedy contra Trump: familia fostului președinte cere oprirea construcției arcului de triumf din Washington

Nouă membri ai familiei, în instanță

Nouă membri ai familiei Kennedy au depus marți o cerere la o instanță federală din capitala SUA. Potrivit CNN, unul dintre argumente este că arcul ar obstrucționa vizibilitatea către mormintele familiei din Cimitirul Național Arlington.

„Președintele Donald J. Trump încearcă să ridice, în mod ilegal, un arc masiv care va arunca permanent umbre și va afecta perspective vizuale de o importanță istorică asupra mormintelor și monumentelor existente, ridicate în onoarea familiei Kennedy în Cimitirul Național Arlington, precum și asupra monumentelor dedicate sutelor de mii de eroi americani căzuți la datorie“, se arată în documentul depus de familie.

Un proiect cu calendar ambițios, dar contestat

Trump a spus că vrea să finalizeze arcul înainte de încheierea mandatului, peste doi ani. Programul a fost însă îngreunat de contestații juridice, între care un alt proces intentat de veterani și de organizații pentru conservarea patrimoniului.

Familia Kennedy se alătură altor critici, care susțin că dimensiunile uriașe și amplasamentul ales ar perturba aspectul unor monumente naționale, printre care Memorialul Lincoln, Arlington House și Memorialul Robert E. Lee. Criticii mai spun că monumentul ar știrbi solemnitatea ceremoniilor funerare din Arlington.

„Doar Congresul poate aproba“

Familia este reprezentată de organizația „Democracy Defenders Fund“. Norman Eisen și Steve Jonas au argumentat că proiectul încalcă prerogativele Congresului.

„Arcul gigantic propus reprezintă o intruziune ilegală în Cimitirul Național Arlington și afectează memoria eroilor comemorați acolo, inclusiv a fraților Kennedy și a lui Ethel Kennedy, ale căror morminte și monumente se află în acest loc. Doar Congresul deține, conform Constituției, autoritatea de a aproba o intervenție de o asemenea anvergură. Astăzi, membrii familiei Kennedy se alătură celorlalți reclamanți în acest proces pentru a proteja acest sit istoric și pentru a apăra statul de drept și principiul separării puterilor în stat“, au declarat Eisen și Jonas.

În Cimitirul Național Arlington se află mormintele președintelui John F. Kennedy, ale Primei Doamne Jacqueline Kennedy Onassis, ale senatorului Robert F. Kennedy și soției sale, Ethel Kennedy, ale senatorului Edward M. Kennedy și ale locotenentului Joseph P. Kennedy Jr.

Citește pe Antena3.ro

Un român, șofer de camion, a fost reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada Trakia, din Bulgaria



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.