Armistițiu! Putin declară încetarea focului de Paște în Ucraina
Potrivit Kremlinului, încetarea focului va intra în vigoare pe 11 aprilie, la ora 16:00 (13:00 GMT), și se va aplica până la finalul zilei de 12 aprilie 2026, în contextul sărbătorii religioase, notează AFP.
Autoritățile ruse au precizat că armata a primit ordin să oprească operațiunile militare „în toate direcțiile” pe durata armistițiului. Dar, a avertizat că trupele rămân pregătite să răspundă unor eventuale „provocări” din partea adversarului.
Anterior, președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunțase că a transmis o propunere de armistițiu pentru perioada sărbătorilor pascale, prin intermediul Washingtonului, în încercarea de a reduce temporar violențele.
Inițiativa intervine în contextul blocării negocierilor internaționale pentru încetarea conflictului, în care mai multe runde de discuții mediate de SUA nu au reușit să apropie pozițiile părților.
Dialogul este complicat și de cererile Moscovei privind concesii teritoriale și politice, respinse de Kiev.
Războiul din Ucraina, început în urmă cu patru ani, a provocat sute de mii de victime și a dus la strămutarea a milioane de persoane, fiind considerat cel mai sângeros conflict din Europa de la Al Doilea Război Mondial.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro
Ucrainenii sunt indignați că o tânără, fost model care a pozat nud, a fost numită consul în Dominicană. A fost demisă după 14 zile