„Asta este cel mai important”

„Asta este cel mai important”

Băluță a spus că va returna diferențele de bani încasate în plus față de noua formulă de calculare a taxelor și impozitelor. „Asta este cel mai important lucru”, a declarat el.

Chestionat dacă Sectorul 4 va merge pe pragul minim de impozitare, Băluță a spus: „Pe minim vom merge, asta este o garanție”.

El a explicat decizia prin situația economică dificilă a locuitorilor. „Viața a devenit insuportabilă pentru oameni, grație creșterii TVA, a inflației și a tuturor celorlalte taxe”, a spus primarul.

Referitor la întârzierea cu care au fost corectate impozitele majorate, Băluță a recunoscut că PSD duce „o luptă de gherilă” în interiorul coaliției. El a precizat că partidul a intrat la guvernare tocmai pentru a corecta excesele partenerilor de coaliție. „Drumul acesta este unul foarte greu, foarte anevoios”, a spus el.

Întrebat dacă PSD mai poate continua în actuala formulă de guvernare, primarul a admis că situația este tensionată. A dezvăluit că președintele Grindeanu i-a adus aproape de momentul în care vor consulta din nou colegii de partid pentru a decide dacă mai pot continua.

Pus față în față cu întrebarea cum și-a făcut calculul de buget pe 2026 în condițiile în care impozitele se modifică din nou, Băluță a recunoscut că Sectorul 4 nu are nicio estimare bugetară pentru acest an. „Din păcate, până la ora asta nu există niciun fel de estimare”, a spus el, precizând că are discuții cu Ministerul Finanțelor.

El a subliniat însă că prioritatea rămâne protejarea cetățenilor. „Indiferent că votează sau nu, indiferent din ce partid sunt, oamenii trebuiesc protejați de această situație economică deosebită”, a conchis Băluță.

 

(sursa: Mediafax)

 

Citește pe Antena3.ro

Orașul din România unde patrulează roboți umanoizi și patrupezi pe străzi: „Agenții” cu AI fac curățenie și „vorbesc” cu locuitorii



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.