Acasa Stiri Stiri Noi Au închis ochii în timp ce o salină se prăbușea
Au închis ochii în timp ce o salină se prăbușea

Au închis ochii în timp ce o salină se prăbușea

Miruță spune că s-a terminat cu nepăsarea și aroganța celor care cred că resursele statului român sunt moștenire personală.

„Oricâte șmecherii ar încerca cei care s-au obișnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală – nu le mai merge! La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbușea, care a făcut achiziții inutile și costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reușit, împreună cu acționarul minoritar, să luăm această decizie prin vot. Știu că o să mă întrebați: de ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide. Pentru că, spre deosebire de alții, eu nu mă joc cu vorbele, mă asigur că lucrurile chiar se întâmplă”, spune Miruță, pe Facebook.

Ministrul Economiei precizează că în locul pilelor și combinațiilor, vin profesioniștii selectați pentru mandate temporare dintre CV-urile celor care au răspuns apelului de a aplica pe website-ul ministerului pentru a se implica în companiile de stat sau specialiști respectați în domeniile lor: un director executiv cu experiență în explorare geologică, din comunitatea locală; un auditor financiar, absolvent ASE, expert în controlul cheltuielilor și management eficient; un antreprenor din comunitatea Romanian Business Leaders.

„Două rapoarte – ale Corpului de Control al premierului și al Ministerului Economiei – arată clar: resursele publice au fost batjocorite. Asta se termină acum. Mergem mai departe: în instanță, pentru recuperarea prejudiciilor și pentru pedepsirea celor vinovați. Fosta conducere a Salrom deja trimite avocați, amenință cu procese. De ce? Pentru că li s-a spus clar: când reprezinți statul, nu ai doar beneficii, ai și responsabilități. Nu mă intimidează. Adevărul iese întotdeauna la suprafață – și în acest caz, adevărul doare: au greșit și vor răspunde. Comunitatea din Praid nu e uitată. Pentru cei afectați de inundații, au fost puse la punct două scheme de ajutor: una pentru afacerile închise temporar: 82 de cereri depuse, 73 admise, 4,3 milioane lei aprobați. A doua – pentru despăgubiri și costuri de reparații – este în desfășurare și vrem să îi extindem aria de aplicare”, mai spune Miruță.

(sursa: Mediafax)

Citește pe Antena3.ro


Un român a fost prins la furat în Austria pentru că s-a îmbătat și a adormit la locul faptei. I-a mulțumit judecătorului pentru verdict



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.