De unde (ne) vine tainicul nume al Zărneștilor. Ipoteze, teorii, legende

Zărnești, un nume cu rezonanțe alpine! „Da, dar un nume «nedeslușit» până astăzi de filologi.”, ne atrage atenția distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi, care n-a ezitat să încerce deslușirea acestui termen (care apare și în Munții Făgăraș, în zona somitală – Curmătura Zârnei, Vârful Zârnei, cu o înălțime de 2.223 de metri etc.) „De unde va fi venind numirea Zărneștilor! Ipotezele, legendele sunt nu puține… Terminația românească a numelui e una târzie, de la jumătatea veacului al XVIII-lea. Dintru început așezarea e Zerne (Zărne/ Zărnea/ Zărna). Atestare în maghiară la 1367 – Zernehaza. Mai apoi Zerne (1395), Zirna, Zirma (1413). După maghiari, ar putea veni de la termenul slav (medio-bulgar) zerna – boabe, cereale. Ar fi vorba, prin urmare, de un târg de cereale, de un negustor care se va fi ocupat cu un astfel de comerț.”

Ecouri cumano-pecenege în sudul Transilvaniei

Dar? „N-ar fi exclusă nici o numire a localității pornind de la o legendă legată de un cioban – Zernea/ Zărnea (de la zer, lichidul gălbui scurs la «fabricarea» brânzei). Tot de la ciobănit: sir/ sâr/ zir/zâr – brânză (slavă). De luat aminte și la vechea poreclă slavă, ajunsă nume de familie, «zărnev» – om scund și încăpățânat. Pe de altă parte, ar trebui ținut seama de numirile așezărilor din perioada cumano-pecenegă aici, de un anume «context», ca să spunem astfel, fiind vorba de un nume foarte vechi, de dinaintea poposirii slavilor la noi, ori a numirilor de cancelarie medio-bulgare. Iar sudul Ardealului a avut, cum bine se știe, o populație pecenegă consistentă mai înainte de întemeierea statelor românești, aceasta viețuind alături de localnici.”

Deschideri persane

Mai departe: „Cum numele Brașovului e unul peceneg (Bara-su – «Apa albă»), asemenea și Făgărașul (Fo gara/ kara su (al/ a Apei negre/ de pe Apa neagră – poate Oltul!?), n-ar fi deloc exclus ca Zerne să se tragă din pecenegă. Zer/Zar- Zarna sunt cunoscute de turcici – având înțelesul de aur, auriu, strălucitor -, fiind preluate din persană. Echivalentul termenului turcic «altın» – aur. Turcii au și astăzi pentru aur numele de «zer», «zernd», la alte popoare turcice, tălmăcindu-se prin galben, culoarea galbenă, auriu. Numele de familie Zer, Zerio, Zerov, Zerev s-au păstrat și ele la bulgari până astăzi, după numele preluat din turcă, ori rămas din vechea bulgară, cu înțelesul de Aur/Aurescu (Zlato/ Zlatov).”

Amprente turcice

Concluzia (legată de Zărnești): „Greu de spus, așadar, dacă ar putea fi vorba de un cod al culorilor turcic care se referă la localitatea în sine, ori dacă întemeietorul Zărneștilor a fost un om bogat, un nobil strălucit, un Zer/nea (Altîn, deținător de mult aur). Sigur, cel mai probabil, un român, așa cum au fost și Basarabii. Doar că turcicii au lăsat o amprentă în toponimie, administrație etc. deloc de neglijat.”.

Cum ne-am „lipit” de magiun

Alt cuvânt cu rezonanțe turcice (cumane) – „magiun”: „De unde avem numele magiunului? Va fi fiind foarte vechi în românește, deși în scris abia dacă «bate» până în perioada fanariotă. Folosit de cumani, cu neputință să nu fi fost întrebuințat și de români. Codex Cumanicus, 1303; Latină: confeti; persană și cumană: maajun. Națiile turcice l-au împrumutat de la arabi: maˁgūn – «ceva cu consistența aluatului, pastă, ceva dulce». Provenit din rădăcina ˁgn; ˁagana – (a frământa) aluatul. Exemple de cuvinte asemănătoare în turcă: pastă de dinți – diş macunu (a se citi magiunu). Rețeta românească «încetățenită»: o pastă, un «aluat» din prune, fierte fără zahăr. De peste un veac, la noi, toate drumurile duc la Topoloveni (în cazul în care gospodinele nu mai au vreme de zăbovit cu fiertul magiunului).”

Petrecerea vieții

„Jitniță” – un alt cuvânt cu înțeles uitat: „Jitniță era locul de adunare a grânelor, grânar, hambar, magazie. Din termenul vechi slav «jito» – grâu (arareori, folosit, la sud de Dunăre, și pentru secară). Jitnicer – cel care se ocupa, în trecut, de depozitele de grâne. Jitar – negustor de grâne, dar și păzitor al unui loc cultivat cu grâne. – Cu același sens: Jitiu, Jitian. Jetva/Jătva (slavă) – recoltă – legată și ea de «jito». Jito – grâu, din aceeași rădăcină cu «jiv» (slavă) – viu, «jitia» (slavă) fiind viața, descrierea/petrecerea vieții (jivot, limba slavă) cuiva.”

Ce semnificații poartă numele Belodedici

„Belodedici este un nume știut la noi prin fotbalistul Miodrag Belodedici (născut în 1964), de origine sârbă. În tălmăcire: «al lui moș căruntu», «al bunicului cu părul/barba alb/ă.» «Belo» – alb; «deda/dedo – bunic, moș; ić – echivalentul lui «escu» în română, ori «ov» în bulgară.” O traducere «adaptată»: Moș-Căruntescu.”

Câciu, născut de Ziua Crucii

„Inițial, nume de Botez la sud de Dunăre (Kâcio, Kăcio). Ajuns la noi după 1820. Modificare a numelui Kăncio, provenit din Kărstio – Cârstea – născut de Ziua Crucii (Cârstov) – 14 septembrie. Kâcio, Kăncio, Kăcio – sunt nume întâlnite des și astăzi în Bulgaria. La noi, numele de Câciu este unul rar.”

Tanașoca – întru veșnicie

„Nume aromân. Provenit din numele de Botez Athanase (gr. αθανασία – «veşnicie, nemurire». Athanase va da nu puține nume de familie în Balcani (ca de pildă Tanko la bulgari – grafiat la noi Tancu – azi, nume de stradă bucureșteană)”.

Pastila de religie

Asemănarea cu Dumnezeu 

Alte cuvinte vechi cu înțelesuri uitate, ori pierdute – prepodobnîi/prepodomna: „Sunt termeni slavi întâlniți în textele românești vechi, dar și în pictura noastră bisericească, atunci când vine vorba de numirea unui cuvios ori a unei cuvioase (Sf. Dimitrie cel Nou, Sf. Parascheva etc.). Adeseori, cuvintele date apar în forme prescurtate. Unii dintre cuvioși au fost chiar mucenici – după o viață de sfințenie petrecută întru virtuți, luând și această numire: cuvios-mucenic. Altfel, în Ortodoxie, sfinții se împart cel mai adesea în cuvioși și martiri. Pătimitorii/martirii sunt numiți la noi mucenici – de la chin/muncă – măka, măcenie (limba slavă).”

Pe calea sfințeniei 

Tot aici: „«Prepodobnîi» (cuvios) este întâlnit mai ales sub forma «prepodoben» (medio-bulgară). Numele dat își are originea în «podoben» (slavă) – asemănător, asemenea. Prefixul «pre» întărește termenul în cauză (foarte/mult asemănător). Prin rugăciune, post și nevoințe, monahii, pustnicii etc. s-au străduit să fie asemenea lui Hristos, izbândind întru această asemănare. Nume dat, așadar, pentru asemănarea lor cu Dumnezeu și virtuțile dobândite – acoperind el pe deplin noțiunea ostenelii pe calea sfințeniei.”

„Greu de spus dacă ar putea fi vorba de un cod al culorilor turcic care se referă la localitatea în sine ori dacă întemeietorul Zărneștilor a fost un om bogat, un nobil strălucit, un Zer/nea (Altîn, deținător de mult aur).”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

„De unde avem numele magiunului? Va fi fiind foarte vechi în românește, deși în scris abia dacă «bate» până în perioada fanariotă. Folosit de cumani, cu neputință să nu fi fost întrebuințat și de români.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

„Cum numele Brașovului e unul peceneg (Bara-su – «Apa albă»), asemenea și Făgărașul (Fo gara/ kara su (al/ a Apei negre/ de pe Apa neagră – poate Oltul!?), n-ar fi deloc exclus ca Zerne/Zărnești să se tragă din pecenegă.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

„Zer/Zar- Zarna sunt cunoscute de turcici – având înțelesul de aur, auriu, strălucitor -, fiind preluate din persană.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

„Belodedici este un nume știut la noi prin fotbalistul Miodrag Belodedici, de origine sârbă. În tălmăcire: «al lui moș căruntu», «al bunicului cu părul/barba alb/ă.» «Belo» – alb; «deda/dedo – bunic, moș; ić – echivalentul lui «escu» în română, ori «ov» în bulgară.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

››› Vezi galeria foto ‹‹‹