Acasa Stiri Stiri Noi DSP Constanța a autorizat ilegal timp de 16 ani Armonia Hospital, unde a murit Mădălina Luca
DSP Constanța a autorizat ilegal timp de 16 ani Armonia Hospital, unde a murit Mădălina Luca

DSP Constanța a autorizat ilegal timp de 16 ani Armonia Hospital, unde a murit Mădălina Luca

Cazul a ajuns în atenția FACIAS după decesul pacientei Mădălina Luca, gravidă cu risc maxim medical, care și-a pierdut recent viața, în urma complicațiilor apărute după naștere,  din cauza deciziilor medicilor și a lipsurilor dotărilor minime de la terapie intensivă .

Verificările realizate de Inspecția Sanitară de Stat și de Corpul de Control al ministrului Sănătății confirmă abuzuri majore și încălcări ale  procedurilor medicale. În pofida acestor deficiențe care persistau de foarte mult timp, DSP Constanța a autorizat și a reautorizat unitatea medicală în perioada 2009–2025, permițând funcționarea acesteia deși nu erau respectate prevederile legale.

Spitalul avea doar o sală de trezire cu trei paturi, fără circuite medicale conforme, o sală de operații care nu respecta normativele și o unitate de transfuzie unde sângele era depozitat în frigidere de uz casnic, nevalidate. În plus, la momentul controlului, secția de obstetrică-ginecologie era închisă, deși în documentele DSP figura ca funcțională. Inspectorii au mai descoperit produse medicale și biocide expirate, spații improprii și lipsa echipamentelor esențiale pentru urgențe majore.

FACIAS a solicitat organelor de urmărire penală să verifice în ce condiții DSP Constanța a  emis autorizația sanitară a spitalului în 2009 pentru o clădire cu destinație de hotel și a reînnoit ulterior avizele, ignorând nereguli structurale și lipsa dotărilor de terapie intensivă. De asemenea, FACIAS a solicitat procurorilor să identifice medicii vinovați care au participat la nașterea naturală, deși aceasta era cu risc maxim și nu au obținut consimțământul informat corespunzător pentru intervențiile chirurgicale și au amânat transferul Mădălinei Luca într-o unitate spitalicească cu capacități ATI complete.

FACIAS va monitoriza în continuare acest caz până când vinovații vor fi identificați și trași la răspundere.

Citește pe Antena3.ro


Cum a ajuns pe OnlyFans o atletă medaliată la Jocurile Olimpice: „Am venituri pe care nu le-am mai avut niciodată”



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.