
Investiții și oportunități pentru comunitatea locală
Inaugurat în anii ’80 și afectat de declinul economic post-comunism, acesta este în curs de modernizare prin două proiecte finanțate din fonduri europene.
Lucrările la portul Sulina, aproape de finalizare
Directorul Administrației Zonei Libere Sulina (AZL), Dragoș Ioniță, spune că lucrările sunt avansate, cu peste 94% finalizate în proiectul pentru perimetrul I și 85% în cel din primetrul II. Ambele vor fi finalizate până la sfârșitul acetui an.
Proiectele vizează modernizarea platformelor, cheurilor, infrastructurii hidrotehnice și a drumurilor de acces.
Investițiile vor crea peste 300 de locuri de muncă directe și vor stimula economia locală, care în prezent depinde în mare măsură de turism sezonier.
Portul va avea platforme de peste 28.000 de metri pătrați, un cheu nou de acostare și un drum de 650 de metri ce leagă zona industrială de oraș.
Un alt proiect major urmărește revitalizarea bazinului Mare prin dragarea acestuia la adâncimea de 11,5 metri, nivelul din anii ’80.
Lucrările au fost întârziate de inventarierea arheologică a epavelor din bazin, dar zona nordică va fi curățată pentru activități de depozitare și transbordare.
Citește pe Antena3.ro
Un român a fost prins la furat în Austria pentru că s-a îmbătat și a adormit la locul faptei. I-a mulțumit judecătorului pentru verdict
Epavele vor rămâne la locul lor deoarece nu se află în zona activității portuare, notează stiripesurse.ro.