
Judecătoare anchetată după ce a lăsat în libertate infractori periculoși
Inspecția Judiciară arată că magistratul a lăsat nemotivate 821 de sentințe, începând din anul 2015, deși legea prevede redactarea motivărilor în termen de 30 de zile.
Infractori periculoși, lăsați în libertate din negljență
Neglijența a dus la eliberarea din închisoare a patru persoane, condamnate pentru pentru tentativă la omor califica. Printre aceștia se află și un interlop din Capitală, căruia judecătoarea i-a da o pedeapsă de 12 ani de închisoare dar a rămas în libertate și a continuat să comită alte infracțiuni, de la violențe la furturi.
„Hotărârea Tribunalului, în cazul de faţă, era esenţială pentru a parcurge viitoarea cale de atac. Automat şi măsurile preventive nu au putut fi continuate pe durata apelului tocmai pe motiv că doamna judecător nu a motivat la timp,” a spune avocatul Cătălin Crăciunescu.
Judecătoarea Monica Cipariu se află la a șaptea abatere. A fost sancționată disciplinar de patru ori pentru aceeași abatere și a fost suspendată șase luni, iar Consiliul Superior al Magistraturii a propus de două ori excluderea ei din magistratură. În prezent, este trimisă în judecată pentru abuz în serviciu.
Ce spune ministrul Justiției
Îngrijorările din sistem sunt majore „Este o situaţie absolut inacceptabilă, sper eu una izolată şi faţă de care, evident, atât organele disciplinare, cât şi cele judiciare trebuie să acţioneze„, a declarat Radu Marinescu, ministrul Justiţiei.
În anul 2022, judecătoarea avea un salariu lunar de circa 17.000 de lei. Înainte de intrarea în magistratură, Monica Cipariu a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, potrivit obsevatornews.ro.
Citește pe Antena3.ro
Cine e șoferul care a lovit o mamă şi pe fetiţa ei pe trecerea de pietoni. Camerele video au surprins momentul accidentului