Mircea Eliade, 3 ochi deschiși spre România

Evocat an de an aici, revalorificat, redescoperit, reeditat la nivel științific grație eforturilor deosebite depuse de cercetătorii Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București, care sub coordonarea Oanei Soare au început în 2023 publicarea, sub sigla FNSA și a Academiei Române, a cvasiintegralității operei lui Eliade în colecția Opere fundamentale, autorul studiului Istoria religiilor rămâne una dintre figurile importante nu doar ale culturii române, ci și ale spațiului cultural mondial. Îl vom readuce așadar astăzi în atenția tinerilor (în special) prin mijlocirea a 3 „ochi” deschiși spre România și români. 

1. Despre moda de a nu mai fi român

Să reținem pentru început câteva dintre gândurile lui Mircea Eliade așternute pe hârtie în mult lăudata perioadă interbelică și adunate în volumul Oceanografie (1934): „A apărut acum, de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali și scriitori: a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existența unui specific național și chiar posibilitatea inteligenței creatoare a elementului românesc. Să ne înțelegem bine: tinerii aceștia nu depășesc naționalul pentru a simți și gândi valorile universale; ei nu spun: «Nu mai sunt român, pentru că sunt înainte de toate om, și cuget numai prin acest criteriu universal și etern». Tinerii aceștia nu disprețuiesc românismul pentru că sunt comuniști sau anarhiști, sau mai știu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur și simplu, regretă că sunt români și ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă nație de pe lume, chinezi, unguri, nemți, scandinavi, ruși, spanioli; orice, numai români – nu. S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi și a rămâne român. Și caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, de eroism, de probleme filozofice, de creație artistică și așa mai departe.”

Șmecheri și deștepți

Îngrozitor de actuale aceste gânduri, nu? Dar să pătrundem din nou în mintea lui Eliade: „Unul dintre ei se îndoiește demult de realitatea unui neam românesc războinic, încât își propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii și i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria și cultura «românească» nu e de origine română. Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Hasdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. – toți, dar absolut toți sunt străini. Sunt slavi, ovrei, armeni, nemți, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deștepți, sunt șmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori. (…) Nu cred că se află țară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie rușine de neamul lor, să-i caute cu atâta frenezie defectele, să-și bată joc de trecutul lui și să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparțină, prin naștere, altei țări.”

Negație a istoriei

Tot aici: „Tinerii aceștia sunt supărați pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte și nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică și etică a desperării. Și, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii și culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. (…) Tinerii au reacționat împotriva curentului de acum 10-12 ani, pornit de la Gândirea și Ideea Europeană (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sunt tot în cursurile și publicațiile lui N. Iorga), care proclamase «autohtonismul», «specificul etnic» în artă și în gândire și încercase cea dintâi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei românești. (…) Cauzele acestei reacțiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negație a istoriei, relativism în cultură, disoluția conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante și prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. De altfel, nici n-am încercat aici să cercetăm întreg fenomenul «a nu mai fi român», ci numai să denunțăm câteva din aberațiile ultimei mode intelectuale.”

Fără îndoială

Rotunjirea ideii: „Pentru un tânăr intelectual, credința și îndoiala au valoare filozofică, deschid căile meditației, pun probleme; pentru un țăran român nu există îndoială, el crede firesc (așa cum curg apele, cum cresc florile), fără «probleme» (țăranul român este realist; vezi colecțiile de proverbe, ca să înțelegi cum a reacționat el contra încercărilor de idealism, de criticism aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). (…) Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiția noastră umană, acestea sunt posibilitățile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur și simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie rușine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valențele românești ceea ce vrea Șestov sau Dostoievski.”

2. O confuzie simpatică

Știați că prima traducere a nuvelei „La țigănci” de Mircea Eliade, semnată de Edith Silbermann, a apărut, fără știrea acestuia, într-o antologie germană de proză românească despre romi, „Die schwarze Truhe und andere rumänische Erzählungen” (1970)? „O confuzie simpatică – apreciază criticul literar Paul Cernat. Iar prima culegere sistematică despre folclorul romilor români a fost cea din 1878 al lui Barbu Constantinescu, Probe de limba și literatura țiganilor din România (comentată exigent de Eminescu în ziarul Timpul), scrisă, pare-se, la sugestia lui Hasdeu; acesta publicase deja un fragment din ea în revista Columna lui Traian și, stimulat de slavistul sloveno-austriac Frank Miklosich (cu care avea un «comerț» intelectual în materie de cultură a romilor încă din 1874), simțea absența unor cercetări filologice mai serioase, schița istorică din tinerețe a lui Kogălniceanu fiind irelevantă; drama Răzvan și Vidra nu poate fi separată de acest interes. Inspirate de cercetările lui Miklosich aveau să fie cercetările despre folclor rom din România elaborate în aceeași epocă de Moses Gaster, care va traduce inclusiv din poveștile editate de Barbu Constantinescu, promovându-le, peste decenii, în Anglia.”

3. Aranka versus Christina

La final, o ciupitură dinspre criticul literar Paul Cernat: „Dacă Mircea Eliade ar fi scris nuvela fantastică Aranka, știma lacurilor (1928) a lui Cezar Petrescu iar Cezar – Domnișoara Christina a lui Mircea Eliade (1936), Aranka ar fi fost azi mult mai populară (și mai «canonică»). Altfel, despre ambele nuvele s-a turnat câte o ecranizare în cel mai bun caz mediocră, iar a doua se va fi inspirat, întrucâtva, din cea dintâi… Pe lângă infuziile tehnice ostentative de tip Huxley, în care personajele declamă demonstrativ versuri din poeți romantici sau decadenți, Eliade mai apelează și la obosita imagine gotică a vampirului (pardon, vampiriței) Christina pentru a pune în scenă și a exorciza cu țărușul «spectrul» seducător al Vechiului Regim boieresc, responsabil de hardcore-ul din Teleorman al răscoalei de la 1907. În schimb, Cezar Petrescu recurge la un «vampirism» mai subtil: cel al țânțarilor anofeli din mlaștinile pustei de la granița dintre Ardeal și Ungaria – limită care se traduce și prin schimbarea de frontieră din 1918, și prin dubla identitate (maghiară și română, nobilă și țărănească) a domniței Aranka, ultimul vlăstar al familiei conților Kemeny, devastată de malaria adusă de anofelii din bălți la castelul pe care-l ridicaseră cu secole în urmă.”

Vampirism, nuanțe

În completare: „La finalul nuvelei, avocatul ardelean Silvestru Hotăran explică «pozitivist» – prin intermediul tulburărilor psihice induse de înțepăturile «anofelilor» din mlaștini – întâmplările neverosimile, cu tentă horror, pe care trebuie să le suporte naratorul, delegat o vreme pentru o anchetă bibliofilă la castelul defunctului conte cu mințile rătăcite de malarie după ce, văduv, dăduse-n doaga spiritismului și al fiicei sale ucise, pare-se, din gelozie de un cretin gușat de la castel, în timpul revoluției sovietice ungare a lui Bela Kun din 1919. (Respectivul narator, terifiat de noaptea petrecută singur în castel, o ia la fugă prin bălți, urmărit de gușatul glosolalic și, ghidat de fantoma Arankăi, e găsit scufundat în mâlul plin de infuzorii, lângă cadavrul în descompunere al «știmei». Fata îl avusese ca iubit pe fiul bătrânilor paznici ai castelului, revoluționar comunist maghiar refugiat mai apoi în URSS, și ucisese cu o armă de vânătoare doi soldați ai trupelor lui Kun, aflați în luptă cu armata română care va ajunge să ocupe Budapesta. La Eliade vampirismul folcloric e pe față, expus grosier, în vreme ce la don Cezar se păstrează, ironic, o ambiguitate neliniștitoare, care face bine nuvelei – narațiune cu ramă cvasi-polițistă în care avem, intercalată sub forma unui raport expus, an cu an, de avocat, o excelentă cronică de familie a conților Kemeny: de la un fabulos străbun medieval, trecând prin «descălecatul» contelului Armin în zonă și până la moartea în ospiciu a fiului său Andor, bântuit de halucinații metempsihotice, și la dispariția enigmatică din bălți a domniței Aranka, fiica ultimului Kemeny care îi supraviețuiește șapte ani.”

119 de ani se împlinesc în martie 2026 de la nașterea lui Mircea Eliade.

„Nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie rușine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valențele românești ceea ce vrea Șestov sau Dostoievski.”, Mircea Eliade

„Nu cred că se află țară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie rușine de neamul lor, să-i caute cu atâta frenezie defectele, să-și bată joc de trecutul lui și să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparțină, prin naștere, altei țări.”, Mircea Eliade

„Dacă Mircea Eliade ar fi scris nuvela fantastică Aranka, știma lacurilor a lui Cezar Petrescu iar Cezar – Domnișoara Christina a lui Mircea Eliade, Aranka ar fi fost azi mult mai populară (și mai «canonică»).”, Paul Cernat, critic literar

››› Vezi galeria foto ‹‹‹