Acasa Stiri Stiri Noi Mireasa vine cu o nouă surpriză pentru telespectatori. Cine sunt cei patru noi concurenți care își caută jumătatea
Mireasa vine cu o nouă surpriză pentru telespectatori. Cine sunt cei patru noi concurenți care își caută jumătatea

Mireasa vine cu o nouă surpriză pentru telespectatori. Cine sunt cei patru noi concurenți care își caută jumătatea

Simona Gherghe, gazda emisiunii, a făcut anunțul care i-a emoționat atât pe cei care deja se află în casă, cât și pe oamenii care îi urmăresc, de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Nu mai puțin de patru concurenți s-au decis să accepte provocarea și să înceapă cel mai important capitol din viața lor, care îi poate duce cu un pas mai aproape de o frumoasă călătorie în doi.

Trăiri intense, lacrimi, sentimente puternice, toate acestea se împletesc într-un dans al iubirii în emisiunea Mireasa, unde se construiesc cele mai frumoase legături amoroase, care pot avea un final fericit, ca în basme. În ediția de ieri, Simona Gherghe a primit în casă două fete și doi băieți, iar apariția lor a stârnit deja curiozitatea.

Patru noi concurenți vor păși în casa Mireasa. Sunt convinsă că abia așteptați să îi primiți. Și ei abia așteaptă să vină, sunt emoționați. (…) O să fie interesant, o să fiți foarte mulți!”, a anunțat prezentatoarea de televiziune.

Alexandru Stan a fost primul concurent nou prezentat. Acesta are 25 de ani, este din Constanța și se declară un bărbat vesel, harnic și familist, care își dorește să găsească o femeie iubitoare și înțelegătoare.

A urmat Hagiu Marius, în vârstă de 22 de ani, care a dezvăluit că este o fire răbdătoare și calmă. El a venit din Râmnicu Sărat pentru a-și găsi femeia visurilor sale la Mireasa.

Citește pe Antena3.ro


Cine este afaceristul din Suceava mort în accidentul aviatic din Vaslui. Ion Pavel își pilota propriul avion când s-a prăbușit

În același timp, alături de ei au intrat și două noi concurente. Simona Sandu are 23 de ani, este din Pitești, însă locuiește în București. Aceasta speră să întâlnească bărbatul care să o cucerească și spune despre ea că este sociabilă, prietenoasă, însă uneori impulsivă.

Ultima, dar nu cea din urmă, este Iolanda Mihai, care vine din Roman, județul Neamț, dar locuiește în București. Tânăra, în vârstă de 24 de ani, se declară o persoană puternică, independentă, cu simțul umorului.

Cine va reuși să construiască o legătură reală, de iubire autentică, rămâne de văzut, doar în emisiunea care poate să ducă sentimentele la rang de artă! Cele mai frumoase povești, dar și unele dintre cele mai emoționante nunți, se văd doar la Mireasa!

Emisiunea Mireasa poate fi urmărită, de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

 

 



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.