SUA își sporește prezența în Golf. Un atac terestru ar putea fi decis de Casa Albă
Sute de membri ai Forțelor de Operațiuni Speciale ale SUA, inclusiv Navy SEALs și Army Rangers, se află acum în Orientul Mijlociu, potrivit CBS News. În zonă au ajuns și mii de pușcași marini și parașutiști ai armatei SUA, anunță sursele citate de jurnaliștii americani.
Acesttea au declarat că prezența forțelor în regiune îi oferă președintelui Trump opțiuni militare în Iran. Este vorba despre operațiuni care ar putea viza deschiderea Strâmtorii Ormuz, ocuparea Insulei Kharg sau confiscarea stocului de uraniu îmbogățit al Iranului.
Comandamentul Central al SUA a refuzat să comenteze informația.
Forțele americane din Golf
Peste 3.500 de militari americani, inclusiv USS Tripoli cu aproximativ 2.500 de pușcași marini, au sosit în Orientul Mijlociu, au anunțat oficialii sâmbătă. O a doua Unitate Expediționară a Pușcașilor Marini este în drum spre regiune. De asemenea, se aștepta ca SUA să trimită în regiune Regimentul 82 Aeropurtat cu un contingent de circa 1.500 de militari.
Președintele american Donald Trump a lansat luni noi amenințări la adresa Iranului. Dacă negocierile nu duc la un rezultat, vom distruge centralele electrice, sondele de petrol, insula Kharg și, eventual, uzinele de desalinizare, a amenințat Trump. Amenințările au fost lansate, luni, pe rețeaua TruthSocial. Donald Trump a dezvăluit că americanii negociază cu „un regim nou și mai rezonabil” și că discuțiile progresează.
„Statele Unite ale Americii poartă discuții serioase cu un regim nou și mai rezonabil pentru a pune capăt operațiunilor noastre militare în Iran. S-au făcut progrese mari, dar, dacă, din orice motiv, nu se ajunge în curând la un acord, ceea ce probabil se va întâmpla, și dacă strâmtoarea Ormuz nu va fi imediat „deschisă pentru afaceri”, vom încheia minunata noastră „ședere” în Iran prin aruncarea în aer și distrugerea completă a tuturor centralelor electrice, a sondelor de petrol și a insulei Kharg (și, eventual, a tuturor uzinelor de desalinizare!), pe care, în mod intenționat, nu le-am „atins” încă”, a scris Donald Trump.
Iranul susține că nu au loc negocieri cu SUA.
Citește pe Antena3.ro
ANAF a scos la vânzare un Ferrari F430 Spider. Prețul cerut pentru mașina din 2006, cu puțini kilometri la bord