Ultima noapte de închinare în coada „legionarilor” 

„… Avem troiţe sfinte, altare şi icoane/Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri/Avem atâtea lacrimi şi prigoane/Că ne e plin pământul de martiri”. Strofele curg îngânate cu ton de bas, omul știe tot cântecul. Se oprește, cumva, speriat când o altă strofă sună, mai tare, în întuneric: „Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte/Şi aruncaţi în groapa neştiuţi….”. „Aoleo, mă aude vreun progresist d-ăla, vreun userist, și mă spurcă. Așa am ajuns, domnule, ca pe vremuri, când ascultam Europa Liberă sub plapumă. Să-ți fie frică atunci când asculți un cântec despre neamul ăsta”.

E ultima noapte de pelerinaj nonstop la Catedrala Neamului. Aproape două săptămâni zeci de mii de oameni au ținut rândul până jos, în Piața Constituției. Au venit să vadă „minunea”, să se închine la sfinți, să mai tragă de-o discuție. Ca și acum: „Vorbesc unii rău biserica asta. Ba că-i mare, ba că nu-i de lemn, ba că ține cu legionarii. Da’, știi? … Mai bine legionar decât fără credință”. Un călugăr se închină: „Amin!”.

Când iei rândul de la „Stâlpul 23” – punct de reper aproape de o intrare a Parlamentului – zici că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior. Coada credincioșilor rar s-a micșorat cât să faci doar trei ceasuri până la altar. Viteza de deplasare a pelerinului venit să se închine la sfinții Andrei și Dumitru – puși la altarul catedralei – nu prea depășește 200 de metri pe oră. Timpul trece, oamenii se pun la vorbă, se împrietenesc. De la stâlpii de jos și până la Paraclisul din fața marii biserici apucă să-și povestească viețile. Parcă se spovedesc unul altuia. Pe o tură de pelerinaj, afli despre sărăcie, boli, copii cu probleme și familii cu necazuri. Mulți sunt ajunși de la țară, de prin sate, cel care stă în rând cu tine vorbește despre cum își lucrează pământul și cât a cheltuit cu via. Puțini discută politică, mulți comentează pe ultimile scandaluri. Prinse de pe la Trinitas – post cu audiență explozivă printre lumea venită în Dealul Parlamentului – ori de pe tot felul conturi TikTok sau Facebook. 

„… și asta cu legionarii. Ce le pute? Cântecul e frumos, e despre nația asta. Și despre ce a fost, și despre credință. Aaa, aici e cheia. Nu vedeți? Au început cu aia, cu vrem spitale, nu vrem catedrale, pe urmă cu preoții, pe urmă cu familia tradițională, acum au început să vorbească despre Catedrala Neamului. Să vă spun care este lupta: când distrugi valorile unui popor, e, atunci poporul ăla devine sclav. Forță ieftină la export”, se vorbește într-o parte. Creștinul e din București, cuvântă peste un grup de măicuțe de prin Prahova care îl aprobă cu mișcări de cap. De mai de jos, unul strică farmecul – „Dacă apuci să citești ce zic haștagiștii ăia pe internet o să vezi legionari la tot colțu’. Și babele de pe aici or să poarte diagonală peste cămașa verde”. Cineva, mai în vârstă, nu aude prea bine, prinde greșit vorbele: „Unde-s babele? Că nu le văd”.

Pe la stâlpul 12, unul face cinste cu cafea prietenilor ad-hoc de coadă. Două doamne admiră gestul: „Uite, vezi cum e românul?”. Aproape, doi inși se roagă de un prieten, la telefon, să vină la Catedrală. Ăla, nu prea are chef, lumea ascultă conversația: „Hai, bă, nu fi ateu! Uite, e Bela cu mine aicia, și-a anulat programarea. Hai. Că dacă nu te dai jos din pat, ne rugăm la bărbosu să-ți dea doar ture de noapte”. Măicuțele clatină din nou din capete. Dezaprobare e ceea ce vine dinspre veșmintele groase și negre care miros a tămâie. O bătrânică plânge, s-a pierdut de grupul venit dintr-un cătun din Vaslui. Jandarmii sunt băieți buni, dau prin stație să-l găsească pe șoferul autocarului cu care a sosit grupul. Ăla, păcătos, doarme în mașină, nu e la pelerinaj. O recuperează pe bătrânica, acum fericită, cu ochii cârpiți și bodogănit de mârlan. Poate și de la cuvintele lui, subiectul ultimelor scandaluri mai trece o dată prin șirul întins pe trotuar – „lasă, domnule. Să zică păcătoșii ce vor, să înjure cât pot. Noi știm la cine ne rugăm și pe cine votăm. Nu?”.

Cei doi Gheorghe

În mijlocul șirului care se lungește prin dreptul Parlamentului, urcă spre Catedrală doi bătrâni. Unul e înalt, reumatismul îl face să pășească încet și țeapăn. Poartă o șapcă pescărească, pe sub geaca de piele ține o vestă călduroasă. Îl cheamă Gheorghe L., din Podul Iloaiei – Iași, cu facultatea terminată la seral. E tobă de Tolstoi, Cehov și Eminescu. Credincios, a zis să vadă Catedrala, că are gratuitate pe CFR. Mai ales că lumea din localitatea lui a plecat în trei ture cu autocarele spre București, el n-a apucat.

Al doilea e bondoc, cu palme late și muncite. Poartă un basc muncitoresc peste părul alb, când își mai scutură „acoperitoarea” de picăturile de ploaie arată ca un mujic dintr-un film sovietic. Îl cheamă tot Gheorghe, Gheorghe M. Și el a terminat seralul – doar liceul -, vine din Berceni, cartierul din București. A ajuns la Catedrală, fascinat de ce a văzut pe Trinitas. Amândoi pelerinii se apropie de 70 de ani, au devenit tovarăși repede: părinții lor au fost capturați de ruși în Al Doilea Război Mondial.

Poveștile au plecat tot de la subiectul „Avem o țară” – cel care a creat scandal: „E ușor să faci scandal când nu ai nicio treabă cu țara asta. Uite, tatăl meu. A fost în ambele războaie. În primul a fost copil de trupă. În al doilea… a venit în ’45 acasă. Că în ’44 l-au luat prizonier”, povestește Gheorghe din Iași. Bătrânul face coada să tacă și să îl asculte cu gura căscată: „Tata a fost inginer. În paralel era și diacon la noi, la biserica de pe strada noastră. În ’44 lucra la cazematele de pe aliniamentul Carpaților – era o linia de apărare împotriva bolșevicilor. Când a fost Marea Trădare Națională, la 23 august, tata a plecat spre casă…”. „A dezertat?”, îl întrerupe Gheorghe din București – „că și tata era în Ucraina când se retrăgeau trupele și generalul la care era ordonanță i-a zis să se salveze. Așa că a dezertat, a plecat pe jos spre București”. Gheorghe din Iași se strâmbă rău când aude de ucraineni – „cel mai rău popor, domnule. De cazacii zaporojeni ai auzit? Știi cât rău au făcut moldovanilor?”. Se oprește un pic, își trage răsuflarea mai urcă greu câțiva pași: „Pe tata l-au prins în tren. L-au dus la Oranki…”. 

Oranki a fost unul dintre cele mai dure lagăre pentru prizonierii de război capturați de Armata Roșie. Colonia de muncă a fost construită într-o mănăstire din Nijni Novgorod – o localitate din Siberia – transformată în lagăr de către comuniști. În acest loc, bolșevicii au adus peste 14.000 de prizonieri, soldați români, germani, italieni, maghiari și de alte naționalități. Cei mai mulți dintre ei nu s-au mai întors niciodată acasă.

„… la Oranki, tata devenise cântărețul unui preot militar român. Țineau slujbele pe ascuns. Își făcuseră cădelniță din gamelă și odăjdii din resturi de uniforme. Povestea tata că se închinau și nemții, ungurii nu. Și francezii se închinau și plângeau”, mai sulfă Gheorghe din Iași. Cel din București nu pricepe: „Cum nemți? Ăia sunt papistași. Și francezii ce căutau acolo?”. Moldoveanul îl lămurește pe bucureștean: „Uite așa! Tot creștini erau și ei. Francezii erau dintre voluntarii SS prinși pe la Stalingrad. Iar dintre toți, cei mai răi au fost ucrainenii. Când erau ei de gardă, era jale. Ei sunt cei care au declanșat masacrul de la Odesa”. Gheorghe din București e mulțumit de povestea camaradului din Iași: „Da, și tata îmi povestea că la retragere, înainte să plece acasă, aruncau ucrainenii cu apă clocotită în capul lor. Răi, domnule”. De la taică-său i-a mai rămas, până de curând, o decorație: o cruce neagră de fier. Omul vede o fotografie, o recunoaște – e o EK II, decorație germană pentru trupeți. În mijloc are svastica.

Cu gura căscată la sfinți

Gheorghe din Iași și Gheorghe din București discută despre legionari cam pe când intră în curtea Catedralei. „Ce legionari? Acum, una-două ești legionar. Zici ceva, ești legionar. Dar știu ăia care acuză că legionarii au fost, la început, elite? Oameni învățați, cu carte. Și de când e rău să fii patriot?”, se enervează moldoveanul. Gheorghe din București, se uită în jur, vede că în rând nu se strâmbă nimeni: „… au făcut și banca aia, Albina, i-au ajutat pe muncitori și pe țărani. Dar, hai să vorbim despre fotbal. Uite, aici era Progresul, am mers pe stadion. Și pe 23 August am fost, eu țin cu Steaua”.

Gheorghe din Iași ține isonul, a uitat de „cămășile verzi”: „Eu am fost pe 23 August când a jucat România cu Spania. Am, stat la două rânduri de Sofia Loren, că venise și ea la meci. A fost o idilă atunci cu un actor roman…”. Bârfa mondenă atrage atenția babelor. „Of, tinerețe”, răsuflă una. Și cade cu fața la pământ mai să-și spargă pomeții. De atâta stat la coadă i s-au blocat articulațiile, n-a reușit să treacă de o treaptă îngustă și s-a împiedicat. „Doamne ferește!”, se închină mai multe venite din Constanța și bat cruci mari, mai ales că se citește acatistul Sfântului Nectarie. Una în port tradițional se ține cu alta cu o eșarfă tricoloră la gât. Gheorghe din Iași le privește o clipă și îngână un imn bisericesc care se aude de pe marile ecrane puse în curtea Catedralei. Tatăl nostru e spus de toată coada, Gheorghe din București își scoate bascul, rămâne umil în ceata de „tineri” – 30-40 de ani – care vine din spate și trece pe lângă el. „… și ne izbăvește de cel rău”, bate Gheorghe de București o cruce și accelerează șontâc să-și prindă rândul.

Intrarea în catedrală amuțește orice mulțime. Discuțiile despre nimic se opresc, Maica Domnului, de sus, ia graiul tuturor. Din toate părțile te privesc ochii a zeci de sfinți. Rândul duce până în altar acolo unde sunt raclele apostolului Andrei și ale lui Dumitru, ocrotitorul Bucureștiului. Pictura, vitraliile și mozaicul din Catedrala Neamului taie răsuflarea și scot telefoanele din buzunare cu camera foto pornită. E o perdea de aparate ridicate pe deasupra capetelor. Puțini se mai închină, mulți sunt cu gura căscată. Doar la masa cu părticelele sfinților lumea se pleacă toată în fața Scripturii legate în galben, zorită de cei de la „Ordine”: „Sărutăm o dată, ne închinăm, mergem”. Gheorghe din București se așază pe un scaun, se odihnește sub privirile unui sfânt canonizat anul acesta, care a pătimit în închisorile comuniste. Gheorghe din Iași, vede pictura, face o cruce: „Și de ăsta au zis că a fost legionar, știți? Nu le-o place ce e frumos și bun. Hai, că am tren la 11, trebuie să ajung acasă. Ne vedem dincolo”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹