„Visul meu merge mai departe”

„Visul meu merge mai departe”

Fosta mare campioană a gimnasticii românești, care și-a încheiat cariera în 2017, se lansează în antreprenoriat cu un proiect inspirat din experiența acumulată în sportul de performanță.

După retragere, sportiva originară din Constanța s-a concentrat pe viața de familie, alături de soțul său, Bogdan Jianu, și cei doi copii. Aceasta se orientează acum către susținerea tinerei generații de sportivi.

Brand de echipamente sportive pentru copii

Cătălina Ponor a anunțat lansarea propriului brand de echipamente sportive. Proiectul reflectă valorile care i-au definit cariera: disciplină, rigoare și dorința de performanță.

Am fost în sala de gimnastică. Aici unde a început totul. Printre copii, energie, emoție și visuri mari. Dar azi e o zi specială, pentru că visul meu merge mai departe. Am lansat oficial site-ul <>”, a transmis fosta gimnastă, evocând emoția revenirii în sala de antrenament, locul unde și-a construit succesul. Ea susține că toate lecțiile învățate de-a lungul anilor de competiție au fost integrate în acest demers, dedicat în special copiilor care practică gimnastica.

Noua linie vestimentară se adresează în principal sportivilor sub 12 ani și include body-uri pentru gimnastică artistică, dar și articole casual, precum tricouri și treninguri. Produsele sunt concepute pentru a oferi confort și libertate de mișcare, esențiale în antrenamentele zilnice.

Îmi doresc ca fiecare fetiță să își poată trăi bucuria gimnasticii fără griji”, este mesajul publicat pe platforma brandului.

Performanțele Cătălinei Ponor

Multiplă medaliată olimpică, Cătălina Ponor a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, reușind să obțină cinci medalii, dintre care trei de aur. Performanța a fost atinsă la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, unde a devenit triplă campioană olimpică.

De-a lungul carierei, ea a fost pregătită de antrenori de renume, precum Mariana Bitang și Octavian Bellu, care au contribuit decisiv la formarea sa ca sportiv de elită.

Inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, alături de nume legendare precum Nadia Comăneci ori Simona Amânar, Cătălina Ponor rămâne una dintre cele mai titrate gimnaste din istoria României. Palmaresul său include 23 de medalii la marile competiții internaționale, dintre care 11 de aur, fiind un reper în gimnastica mondială, notează a1.ro.

Prin noul său proiect, fosta campioană își propune să rămână conectată la lumea sportului și să inspire generațiile viitoare să își urmeze visurile.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Citește pe Antena3.ro

În 25 de ani, a acumulat 827 de zile de concediu neplătit. A dat în judecată firma și a câștigat peste jumătate de milion de euro



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.