15 apeluri de urgență și două decese pe munte
Potrivit datelor transmise de reprezentanţii Salvamont România, şase dintre apeluri au solicitat intervenţii în raza de acţiune a Salvamont Bacău, două apeluri au fost pentru Salvamont Prahova, iar pentru Salvamont Gorj, Caraş Severin – Muntele Mic, Vatra Dornei, Zărneşti, Sibiu, Borşa şi Mureş s-a înregistrat câte un apel.
La aceste intervenţii au fost salvate 17 persoane. Dintre acestea, trei au fost transportate şi predate serviciului de Ambulanţă, SMURD sau Salvamont pentru investigaţii la spital. Alte patru persoane au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD şi transportate la unităţi medicale. Din păcate, două persoane au decedat şi au fost predate la Serviciul IML, au precizat reprezentanţii Dispeceratului Naţional Salvamont, într-o postare pe pagina de Facebook.
În perioada menţionată, s-au primit şi 29 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.
Echipele Salvamont România le recomandă turiştilor şi amatorilor de drumeţii montane prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor pe munte.
„Ai grijă de munte, iar noi vom avea grijă de tine! Salvamont România, singurul serviciu de salvare montană abilitat legal pentru acordarea primului ajutor şi salvarea persoanelor accidentate pe munte, este mereu la datorie. Pentru fiecare pas făcut în siguranţă, pentru fiecare viaţă salvată şi pentru fiecare om care are nevoie de ajutor, suntem aici, alături de tine”, au transmis reprezentanţii Salvamont România.
AGERPRES
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Citește pe Antena3.ro
A lăsat New York-ul pentru Oradea. Povestea americanului care s-a îndrăgostit și s-a mutat în România: „Toată lumea e calmă aici”