41 de români au cerut ajutorul autorităților

41 de români au cerut ajutorul autorităților

Două familii de români afectate de revolte au fost relocate de urgență în locuințe de siguranță puse la dispoziție de autoritățile locale, scrie antena3.ro

Potrivit MAE, de la izbucnirea violențelor și până în prezent au fost gestionate 11 solicitări de asistență consulară, care au implicat 41 de cetățeni români, dintre care 17 minori, precum și un cetățean al Uniunii Europene, membru de familie al unui român.

În paralel, autoritățile române au emis 15 titluri de călătorie pentru cetățenii care doresc să revină în România, majoritatea documentelor fiind eliberate pentru minori.

Consulul României s-a deplasat la Belfast

Pentru a evalua situația din teren, consulul general al României la Edinburgh, Andreea Berechet, s-a deplasat joi la Belfast, unde s-a întâlnit cu două dintre familiile afectate de proteste. Acestea au fost mutate în spații sigure și au primit sprijin pentru recuperarea bunurilor și documentelor rămase în locuințele vandalizate, precum și pentru organizarea transportului către aeroport.

Oficialul român a participat și la o reuniune organizată de Poliția din Irlanda de Nord, la care au fost prezenți reprezentanți ai administrației locale, ai Ministerului Justiției, Autorității pentru Educație și Autorității pentru Locuințe.

Temeri privind siguranța comunității românești

În cadrul discuțiilor cu autoritățile nord-irlandeze, reprezentanții României au atras atenția asupra îngrijorărilor exprimate de cetățenii români privind siguranța personală și protecția bunurilor.

Potrivit MAE, în mediul online au circulat inclusiv liste cu adrese ale unor locuințe în care trăiesc cetățeni străini, inclusiv membri ai comunității românești, fapt care a amplificat starea de teamă.

Autoritățile locale au anunțat că au suplimentat efectivele de poliție cu echipaje aduse din alte regiuni pentru a preveni escaladarea situației și pentru a restabili ordinea publică.

MAE: Evitați zonele în care au loc demonstrații

Ministerul Afacerilor Externe precizează că monitorizează permanent evoluțiile din Irlanda de Nord și că ambasadele și consulatele României rămân pregătite să acorde asistență cetățenilor afectați.

Instituția recomandă românilor aflați în Belfast și în alte zone tensionate să respecte indicațiile poliției locale și să evite deplasările în apropierea protestelor.

Violențele au izbucnit după mai multe manifestații care au degenerat în atacuri asupra unor locuințe și autoturisme. Presa britanică a relatat că grupuri de persoane mascate au fost surprinse mergând din ușă în ușă în anumite cartiere din Belfast, în căutarea imigranților, pe care încercau să îi alunge din locuințe.

Citește pe Antena3.ro

Comuna din România cu drumuri din pământ și fără canalizare, dar cu pistă de biciclete de 500.000 de euro. Primarul spune că e mândru



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.