Conferința „Tineri profesioniști în domeniul patrimoniului cultural – experiențe și politici publice”
Evenimentul își propune să consolideze dialogul între decidenți și actorii relevanți pentru adaptarea politicilor publice în sectoarele incidente patrimoniului – educație și muncă – la realitățile sectorului. Totodată, conferința urmărește conturarea unor direcții privind creșterea atractivității sectorului patrimoniului și consolidarea poziției tinerilor specialiști în domeniu pe termen lung. Prin dialog și schimb de idei între decidenți, autori de politici, experți, reprezentanți ai mediului profesional și tineri profesioniști, la nivel național și în relație cu politicile și instrumentele europene, conferința va contribui la identificarea de posibile perspective privind creșterea ofertei pe piața muncii în domeniul patrimoniului, atractivitatea carierei pentru tinerii profesioniști și susținerea capacității angajatorilor de a păstra și motiva colegi tineri.
Programul evenimentului cuprinde trei sesiuni tematice, abordate sub forma unor dialoguri atât între invitați, cât și între aceștia și participanți. Dacă ești student, absolvent, tânăr profesionist în domeniul patrimoniului sau dacă te interesează intersecția dintre cultură, educație și sectorul lucrativ, legislație și politici publice, participă la eveniment. Înscrie-te prin completarea formularului disponibil aici: https://forms.gle/5pMXUe6iPDqXvzCw5 !
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului CultHeRit – Identificarea soluțiilor pentru disparități ale pieței muncii din sectorul patrimoniului cultural în regiunea Dunării prin îmbunătățirea accesibilității pentru tineri profesioniști, cofinanțat prin Programul Interreg Regiunea Dunării din fondurile Uniunii Europene. Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile aici și aici.
Citește pe Antena3.ro
Mașinile viitorului, expuse la Auto China 2026: Din peste 1.450 de vehicule, 181 sunt premiere mondiale. BYD a venit cu tot portofoliul