O urgență națională

În loc să trimitem semnale de inconsecvență, ar trebui să ne concentrăm pe pârghiile reale de transformare. Aderarea la OCDE este un certificat de bună purtare economică pe care trebuie să-l merităm prin reforme, nu doar prin declarații; PNRR și fondurile europene nu sunt doar bani „gratis”, ci ultima șansă de modernizare a infrastructurii critice; mecanismul SAFE nu este doar un alt program al UE, ci o resursă de finanțare care trebuie valorificată acum, nu când va fi prea târziu.

Dar ce să faci când România nu mai are `predictibilitate” – un cuvânt pe care România dă semnale puternice că-l va șterge din vocabularul politico-economic. Societatea românească e hărțuită de discursuri populiste și de retorica permanent electorală, iar economia e supusă încontinuu la fel de fel de artificii de peticire a găurilor bugetare. Populația și firmele gâfâie sub povara costului din ce în ce mai greu al incertitudinii, lipsei de viziune strategică de la vârful statului și decăderii întregii economii.

Pe deasupra, trăim turbulențe globale și regionale fără precedent, un context în care marile economii europene își recalibrează alocarea resurselor și puterea motoarelor. În răstimp, România alunecă din inerție pe o pantă periculoasă. Vulnerabilitățile noastre structurale (deficitele gemene, deficitul de productivitate și cel de forță de muncă, deficitul de infrastructură critică) ne expun și mai tare în fața șocurilor externe. Când și producția industrială și consumul scad cu semnificative procente, nu mai vorbim despre „ajustări de piață”, ci despre semnale clare de contracție. 

Formarea unui nou guvern care să ofere predictibilitate cetățenilor, firmelor dar și partenerilor externi ai țării este cu adevărat o urgență națională, deși politicienii par să o trateze ca pe un concurs de orgolii personale și o negociere de poziții de putere. Fiecare săptămână de incertitudine politică se traduce în lipsă de predictibilitate care înseamnă investiții amânate, proiecte blocate și locuri de muncă puse în pericol. 

Sectorul privat, cel care ține în spate întregul eșafodaj financiar al statului, transmite prin Confederația Concordia – cea mai mare confederație patronală care reprezintă economia reală din România – un mesaj limpede: discuțiile referitoare la un nou Executiv să fie centrate în jurul unui program economic coerent. Iar din acest viitor program de guvernare nu trebuie să lipsească câteva direcții ferme de relansare a economiei naționale: eliminarea impozitelor pe cifra de afaceri pentru a debloca capital esențial pentru investițiile private, predictibilitate fiscală pe termen mediu și lung, fără noi taxe, accelerarea investițiilor în infrastructură energetică și de transport, și un dialog social real, constant și consistent cu organizațiile patronale reprezentative, pentru a aduce mai multă competitivitate în economia românească. Mediul de afaceri și-a onorat angajamentele, a plătit taxe și a menținut locurile de muncă; iar acum este rândul statului să livreze firmelor și cetățenilor securitate, stabilitate, predictibilitate, responsabilitate.

Dialogul nu este un moft, ci o necesitate de supraviețuire. Deciziile luate într-un an extrem de complicat vor da traiectoria României pentru următorul deceniu. E nevoie de lideri care să schimbe calculul electoral pe termen scurt cu asumarea unor decizii dificile, dar corecte. Discursul populist a ținut prea mult sub preș realitatea economică. Iar factura impredictibilității, incertitudinii și realității ascunse va fi plătită, ca de fiecare dată, nu de cei cu preșul, ci de cei care muncesc și produc valoare în această țară.