investițiile în infrastructura de irigații, amenințate

Astăzi există doar aproximativ 1,6 milioane hectare cu infrastructură de irigații reabilitată, iar efectiv se udă anual circa 500.000 hectare. Comparativ cu cele 9,7 milioane hectare de teren arabil ale României, cifra este mică și demonstrează vulnerabilitatea sectorului agricol în fața secetei.

Programul de refacere a sistemelor de irigații se pregătește acum să primească o lovitură puternică de la Comisia Europeană, care a propus ca prin Politica Agricolă Comună (PAC) 2028-2034 să nu se mai aloce fonduri pentru investițiile în sistemele de irigații. Motivul acestei decizii pare să aibă legătură cu protecția mediului, mai precis a rezervelor de apă, dar nici pierderile contabilizate, dacă se opresc aceste finanțări nerambursabile, nu pot fi neglijate. Prin actualul plan, care se încheie în 2027, agricultura românească are la dispoziție 1,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea irigațiilor.

În contextul schimbărilor climatice, irigațiile nu mai reprezintă un lux, ci o condiție esențială pentru securitatea alimentară și pentru supraviețuirea agriculturii românești. Fără investiții serioase, coerente și rapide în infrastructura de apă, fiecare an de secetă va aduce aceleași pierderi uriașe și aceeași vulnerabilitate cronică a unui sector strategic pentru România.

În fiecare an cu temperaturi extreme și lipsă de precipitații, fermierii pierd miliarde de euro din cauza culturilor compromise. Producțiile scad dramatic, costurile cresc, iar România, deși are un potențial agricol enorm, ajunge să importe produse pe care ar putea să le producă suficient pe plan intern. Lipsa unui sistem modern și funcțional de irigații afectează nu doar agricultorii, ci întreaga economie: crește prețul alimentelor, scade competitivitatea agriculturii românești și se adâncește dependența de importuri.

România are 14 milioane de hectare de teren agricol, din care 9,7 milioane de hectare de teren arabil. Din acesta, 7,3 milioane de hectare sunt expuse riscului de secetă, iar pe mai mult de 3,5 milioane de hectare avem băltiri de apă, fenomen care necesită lucrări de desecare.  

Randamentele investițiilor, o mare necunoscută

Mai grav este că problema nu ține doar de infrastructură, ci și de incapacitatea administrativă de a transforma proiectele și strategiile în rezultate concrete. S-au anunțat programe, fonduri și planuri ambițioase, însă multe lucrări au rămas blocate, întârziate sau insuficiente pentru nevoile reale ale agriculturii. Autoritățile nu publică statistici privind investițiile anuale realizate în sistemele de irigații și, ceea ce este și mai important, randamentele acestor investiții la nivelul fermelor.

„S-au dat bani pentru sisteme de irigații în ferme. Foarte bine, dar astăzi nu avem o statistică din care să rezulte randamentul acestor investiții. Cum a evoluat ferma respectivă după ce a realizat investițiile în irigații. A trecut pe profit și l-a majorat sau ce s-a întâmplat la nivelul ei. Sunt necesare aceste analize pentru a avea o strategie clară de alocare a banilor pentru viitor în acest domeniu. Din păcate, la noi se fac strategii după ureche, din birourile ministerelor, iar specialiștii adevărați sunt ignorați”, spune Nicu Vasile, președintele Asociației cultivatorilor de floarea-soarelui.

16,57 miliarde de euro este bugetul propus pentru România prin Politica Agricolă Comună (PAC) 2028-2034 

Distribuția inegală sporește inegalitățile

Pe ansamblu, suprafețele amenajate pentru irigații au rămas relativ stabile, ceea ce indică o stagnare a extinderii infrastructurii hidrotehnice, în ciuda contextului climatic tot mai dificil. „Lipsa unor creșteri semnificative sugerează întârzieri în implementarea programelor de investiții și dificultăți legate de finanțare și întreținere”, arată și patronatul IMM România într-o analiză intitulată Carta Agriculturii României 2025.

Disparitățile regionale sunt evidente: peste 70% din suprafața totală irigabilă a României se află concentrată în doar două regiuni (Sud-Est și Sud Muntenia), în timp ce restul țării rămâne slab acoperit. Această distribuție inegală sporește vulnerabilitatea zonelor agricole din nord și vest la fenomenele de secetă, afectând productivitatea și stabilitatea veniturilor fermierilor.

„Pentru creșterea competitivității agriculturii românești și reducerea riscurilor climatice, este esențial ca programul național de reabilitare a infrastructurii de irigații să fie accelerat, corelat cu investiții în digitalizarea managementului apei, utilizarea tehnologiilor inteligente de irigare și cooperarea interregională pentru echilibrarea accesului la resursele hidrice”, arată analiza citată.

„Noua politică europeană 2028 – 2034 va trebui sa favorizeze agricultura, dar plecând de la corectitudinea contractului de arendă, atât față de arendator, cât și față de arendaș. Trebuie să existe o plată a arendei corecte, care să țină cont de bonitatea terenului, pentru a stabili politici economice clare sectoriale privind investițiile antreprenorilor din agricultură. Astăzi nu avem un contract de arendă care să asigure stabilitatea arendașilor și mă refer la o perioadă de timp suficientă care să le permită acestora să investească în aceste sisteme și să-și poată recupera investițiile.

Pentru a dezvolta sistemul de irigații național trebuie să comasăm solele și să trecem la un sistem centralizat și planificat, plecând de la consumul populației, de la asigurarea siguranței alimentare a consumatorului român, după care să facem investiții care să dezvolte sectorul agricol astfel încât să reducem importurile de produse agro-alimentare.

Printre temele care ar trebui dezvoltate la nivelul agriculturii românești, eu aș trece ca prioritare proiectele integrate apă–energie–digitalizare; irigațiile inteligente și investițiile regionale de mare amploare. În următorii ani, succesul României va depinde de capacitatea de absorbție a fondurilor europene, integrarea energiei ieftine în sistemele de irigații, digitalizarea managementului apei și colaborarea dintre stat, fermieri și organizațiile de utilizatori de apă”, Nicu Vasile, președintele Asociației cultivatorilor de floarea-soarelui

Licitația pentru Canalul Siret-Bărăgan, rătăcită în contestații

Construcția Canalului Magistral Siret-Bărăgan, unul dintre cele mai ambițioase proiecte hidrotehnice de dinainte de 1989, a revenit în actualitate după decenii de stagnare, prin lansarea licitației pentru construirea a 23 km. Valoarea estimată a contractului scos la licitație de către Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) în octombrie 2024 este de un miliard de lei, fără TVA, circa 200 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

La licitație s-au primit două oferte, dar ulterior s-a intrat în zodia contestațiilor, astfel că termenul pentru finalizarea lucrărilor, anul 2028, este deja în pericol. Primul tronson al canalului va asigura apa necesară pentru irigarea a circa 40.000 de hectare,  iar pentru o mare parte din suprafața care va fi irigată după finalizarea în totalitate a canalului,  operațiunea s-ar face gravitațional, fără consum de energie electrică pentru stațiile de pompare.

De asemenea, Canalul Siret-Bărăgan este inclus de Ministerul Transporturilor în lista „căilor navigabile interioare” și ar face posibil transportul naval de mărfuri între Bucureşti şi zona Focşani, Brăila, Galaţi. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹