De unde vine numele Pițurcă? Dar Craiova?

„Pițurcă este un nume de familie astăzi, întâlnit mai ales în sudul Olteniei, nord-vestul Bulgariei și Macedonia (Pețurko, Pițurko, Pețurkov etc.)”, remarca reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi în deschiderea unei noi ediții a „Dicționarului”. „Diminutiv a lui Pețur (ajuns și el nume de familie, întâlnit și ca Pințur, Pențur). Din Pețur/Pițur, cu sufixul «lea» (la fel ca la Stoilea, Drăgulea etc.), de asemenea, Pițurlea (dregător, 1659). Pețur/Pițur este format din Pețo/Pețu + «ur», Pețo fiind o modificare sud-slavă a numelor Peter (Petru) și Petko (Petcu). Tot din Pețo – Pețan (Pățan)”, mai amintea filologul. „Numirea unor păsări mici, în Oltenia, ca pițurcă – pițigoi, pițulan etc. – se datorează faptului că acestea, în general, cântă strident până la Sân Pietru. De aici pițurcă – «petrișor», pentru pițigoi, de pildă. Așadar, Pițurcă e un nume de alint pentru Petru, ori Petcu, trecut la nord de Dunăre, devenit, în timp, nume de familie”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Oraș al regilor

Și dacă tot am amintit de sudul Olteniei, să lămurim și etimologia numelui Craiova: „Cuvântul vechi slav «kralj» se tălmăcește prin rege, crai, domn. «Krai» înseamnă, de asemenea, ținut de margine, o latură, ori parte a unei țări. Terminația «ov» face din capitala Olteniei fie un oraș cu statut «domnesc»/«al craiului/ regelui» – ori poate al doilea în rang după capitală, de care domnul purta de grijă în mod deosebit – , fie, pur și simplu, un oraș-reședință a unei bune părți de țară. A se vedea și Kraljevo, în vechea Serbie – purtând – de aproape două veacuri, e drept – același nume cu cel al Craiovei. Numele de Kraljevo se tălmăcește prin «oraș al regelui», regii sârbi fiind încoronați în biserica de aici. Să se fi retras în acest loc Caloian, țarul de Târnovo, ajungând «domn peste valahii lui», potrivit cronicii lui Niketas Choniates?”.

Craiovina Serbia, Kraiovina Vlașka

Răspunsul vine tot dinspre Gheorghiță Ciocioi: „Poate, deși la Târnovo numele purtat era cel de țar. Numele Craiovei pare, așadar, unul slav sârbesc. Înrudirile cu timocenii și sârbii ale domnilor de la Curtea de Argeș vor fi hotărât cumva soarta numelui cetății Băniei în urmă cu veacuri… Pe de altă parte, Kraljevina Srbija (Craiovina Serbia) – Regatul Serbiei de dintre 1217 – 1346 e posibil să fi avut o contrapondere pentru o vreme: Kraiovina Vlașka (o Valahie neatârnată, regat până în 1270), capitala regatului valah fiind Craiova”.

Iubitorul de arginți

Alt nume cu înțelesuri uitate – Pintea: „Este un nume întâlnit pe o arie destul de întinsă (deși nu unul foarte uzitat). Din Maramureș până în nordul Greciei. În general, la români, bulgari și macedoneni. Făcut celebru de un haiduc din Țara Lăpușului, îndată după ce Ardealul iese de sub suzeranitatea otomană, iar pașalâcul Ungariei își recapătă statutul anterior, după controlul turc de peste 150 de ani (1541-1699). Pintio, Pintia, Pintev, Pintiev, Pintov sunt câteva din formele acestui nume întâlnite în trecut, dar și astăzi, la sud de Dunăre. Dacă la noi unii cercetători cred (fără dovezi sigure în privința evoluției numelui dat) că Pintea și-ar putea avea originea în Pintilie, Pantelei, Pantelimon, la sud de Dunăre acest nume este considerat ca fiind întru început un supranume, «pintia» însemnând iubitor/strângător de arginți (inclusiv prin jaf), avar, dornic de averi, calic. Chiar dacă termenul este astăzi un arhaism, el este întâlnit adeseori în literatura cultă (la Ivan Vazov, de pildă), nu doar cea populară, exact cu acest sens. Origine sa este limba turcă: pinti – înțelesul fiind același. Poate că haiducul Pintea era darnic, dar aduna din destul averi (ale celor bogați). Or, termenul turcesc, prin circulația sa extinsă, a făcut ca supranumele să devină un nume cu timpul, fiind purtat, încetul cu încetul, de oameni cu alte moravuri”.

Un erou aprig disputat de români, sârbi și bulgari

După Pintea, vine Gruia (lui Novac): „Baba Novac e un nume de erou cunoscut nouă tuturor. Nu doar din legende și balade. «Mâna dreaptă» a lui Mihai Viteazul, erou național al Serbiei, cântat în zeci de «bugarštice» (cântece de vitejie, într-o limbă slavă sudică, ceva mai aproape de sârbo-croată decât de bulgară – din Timoc și până dincolo de Niș). Eroul poartă, în baladele românești, sârbești și bulgărești, felurite nume: Baba Novac = tata (din turcă) Novac, Novac cel Bătrân, Stari Novak, Starina Novak, Novak Debelici, Debel Novak, Debeleak etc. Născut la Poreci, o insulă de pe Dunăre, se va stabilit la Niș, unde ajunge un negustor vestit. Va fi nevoit să apuce mai apoi, din pricina deselor sale conflicte cu turcii, drumul Valahiei. Mama sa – după cum toată lumea a căzut de acord – era româncă din Timoc. Tatăl îi este aprig «disputat» și astăzi de români, sârbi și bulgari. Numele (ori supranumele) purtate de cei din familia sa sunt de coloratură timoceană (româno-slavo-turcă). În rând cu vremurile. Fratele său poartă numele de Radivoj, iar doi dintre fii se numesc Tatomir/Strațimir și Gruia (Gruiță/Grui/Grudi etc.)”.

Pieptosul

Pe urmele fiului: „Ultimul nume, cel al fiului mai mare (născut la sud de Dunăre) al lui Baba Novac – alături de care viteazul erou timocean a apucat să lupte – Gruia (Груя), este forma slavo-românească din Timoc (dar și dintr-o parte însemnată a ținutului șopilor – dialect intermediar între limbile sârbă și bulgară) a numelui de Gruio (Gruiu), provenit din «grudi» (sârbă) și «grudio/ grud» (bugară) = piept. În traducere românească: «Pieptea». O poreclă, cel mai probabil, exprimând calitățile sale de viteaz («Lat e-n spate, gros în os»). Țarigradul, Sofia, Plovdivul, Niș-ul, dar și cetăți mai îndepărtate din Serbia și Grecia de astăzi – sunt locuri de legendă în care vitejia lui Gruia se arată cu prisosință. În chiar «sălașul» vrăjmașilor săi. «Gruiță și Arapul», «Novac și Radivoj îl vând pe Gruiță», «Gruio și pașa din Zagoria» – trei balade bulgărești și sârbești, din cele câteva zeci cunoscute, despre eroul cântat și în baladele noastre…”. Încă un comentariu: „În românește, termenul de «grui» are înțelesul de «piept de deal», «loc ceva mai înalt decât relieful dimprejur». Gruița și Gruiu sunt și ele nume ale unor localități ce pornesc de la aceeași rădăcină”.

Misterul numelui Șinca

Cele din urmă explicații vizează numele Șinca: „Două nume de sate ardelene, dar și numele reprezentantului Școlii Ardelene, Gheorghe Șincai («de la Șinca» – 1754-1816). Numele este explicat nemulțumitor de către unii cercetători români, ca având origine germană, cu înțelesul de cârciumă («Schenke»), cunoscându-se nu puține persoane ce au purtat acest nume din documente de redacție medio-bulgară – de la noi și din Balcani (Șinca pârcălab, 1615, de pildă). O legătură între fiu («sin»), la vocativ («sinko» – «fiule»), încercată de unii lingviști de la nord de Dunăre, e una forțată. Cu atât mai mult cu cât se vrea a fi o formă de feminin («sinka») devenită nume. Nume precum Sinca, Șinca, Sia, în vechile scrieri slave, sunt un diminutiv de la Anastasia. Astăzi, aproape uitate la noi, odată cu înlocuirea slavonei”.

Pițurcă este un nume de familie astăzi, întâlnit mai ales în sudul Olteniei, nord-vestul Bulgariei și Macedonia (Pețurko, Pițurko, Pețurkov etc.). – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Pițurcă e un nume de alint pentru Petru, ori Petcu, trecut la nord de Dunăre, devenit, în timp, nume de familie. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Numele Craiovei pare, așadar, unul slav sârbesc. Înrudirile cu timocenii și sârbii ale domnilor de la Curtea de Argeș vor fi hotărât cumva soarta numelui cetății Băniei în urmă cu veacuri… – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Citește și: Povestea cuvintelor: De unde au luat românii numele Foișorului 

Kraljevina Srbija (Craiovina Serbia) – Regatul Serbiei de dintre 1217 – 1346 e posibil să fi avut o contrapondere pentru o vreme: Kraiovina Vlașka (o Valahie neatârnată, regat până în 1270), capitala regatului valah fiind Craiova. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Numele Șinca este explicat nemulțumitor de către unii cercetători români, ca având origine germană, cu înțelesul de cârciumă («Schenke»). – Gheorghiță Ciocioi, etnolog