Acasa Stiri Stiri Noi Un agent ICE a împușcat un venezuelean în Austin după o oprire în trafic. Bărbatul e în stare gravă, iar primarul cere o anchetă independentă
Un agent ICE a împușcat un venezuelean în Austin după o oprire în trafic. Bărbatul e în stare gravă, iar primarul cere o anchetă independentă

Un agent ICE a împușcat un venezuelean în Austin după o oprire în trafic. Bărbatul e în stare gravă, iar primarul cere o anchetă independentă

Potrivit șefei poliției din Austin, Lisa Davis, polițiștii locali nu au participat la operațiune și nu se aflau acolo când s-a tras. Bărbatul a fost lovit o singură dată, în zona toracelui. Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), care coordonează ICE, nu a fost prezent la conferința de presă și nu a oferit imediat detalii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Cine este bărbatul rănit

Avocata familiei, Kate Lincoln Goldfinch, a identificat victima drept Wilber Rafael Garces Perez, în vârstă de 28 de ani, originar din Venezuela. La început, ea a spus că, după informațiile sale, bărbatul nu avea antecedente penale și nici un ordin definitiv de expulzare. Ulterior, i-a spus Associated Press că nu cunoaște statutul lui actual de imigrant.

Familia a avut dificultăți în a afla unde se află și în ce stare este. Potrivit avocatei, soția a fost informată de avocatul spitalului că bărbatul a fost predat în custodia ICE la câteva ore după incident. Nu era clar dacă mai era internat sub supravegherea agenției sau dacă fusese mutat în altă parte.

Cine vrea să participe la anchetă

Primarul Kirk Watson a cerut ca poliția locală să fie implicată în investigație, pentru o perspectivă independentă. „Nu cred că ar fi potrivit ca ICE să conducă singur o investigație”, a declarat el, citat de Associated Press. Biroul procurorului districtual din comitatul Travis a cerut și el ca poliția și procurorii locali să fie incluși în anchetă, iar autoritățile federale să le permită accesul la probe. Congresmanul democrat Greg Casar a cerut transparență.

Șefa poliției a precizat că departamentul are încă puține informații despre circumstanțe, deși unitatea specială de investigații era la fața locului. Departamentul pentru Siguranță Publică din Texas a transmis că a primit în jurul orei 12:50 o solicitare de sprijin din partea ICE pentru o urmărire auto, dar că, la sosirea agenților săi, împușcătura avusese deja loc.

Protest la locul incidentului

Aproximativ 100 de oameni s-au adunat în zonă, unde erau prezente și numeroase forțe de ordine. Protestatarii au scandat lozinci și au adresat injurii unor polițiști echipați cu scuturi. Un Toyota Corolla albastru închis, cu portiera din dreapta avariată și cu ceea ce păreau urme de gloanțe, a fost tractat seara.

Incidentul are loc pe fondul intensificării acțiunilor privind imigrația în SUA. Potrivit Associated Press, ICE a făcut pentru prima dată peste 50.000 de arestări într-o singură lună, în iulie și august. În iulie, un agent ICE a împușcat mortal un bărbat de 52 de ani în Houston, iar un altul, de 25 de ani, a fost împușcat în Maine.

 

 

Citește pe Antena3.ro

Un nepalez care lucrează în România a arătat pe TikTok câți bani a câștigat: „Bravo lui! Ăia sunt bani munciți!”



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.