Acasa Stiri Stiri Noi Dwyane Wade, lovit de cancer: „Mi-au extirpat 40% din rinichiul drept”
Dwyane Wade, lovit de cancer: „Mi-au extirpat 40% din rinichiul drept”

Dwyane Wade, lovit de cancer: „Mi-au extirpat 40% din rinichiul drept”

Dwyane Wade (44 de ani), 16 sezoane în NBA (campionatul nord-american de baschet) – timp în care a câștigat trei titluri și a fost selecționat de 13 ori în All-Star Game, este unul dintre jucătorii emblematici ai generației sale.

Baschetul i-a oferit obiective concrete și, în același timp, a reprezentat o formă de eliberare. Greul pentru el a început după retragerea din activitate, petrecută în 2019.

Triplul campion NBA a început să vorbească deschis despre prevenție și despre cancer, boală despre care a aflat că suferea în 2023.

„Când am împlinit 40 de ani, am făcut niște controale medicale. M-am dus la medic și i-am spus că vreau să știu totul despre corpul meu. Din cap până în picioare. Aveam probleme cu stomacul, dar voiam să fiu verificat peste tot”, spune Wade.

Cazurile anterioare de cancer de prostată din familia sa au fost cele care l-au determinat să meargă la medic. „Voiam să știu de ce aveam crampe la stomac, de ce urina îmi ieșea încet. Au găsit ceva în rinichiul meu drept”, a spus el.

Întrucât nu era clar dacă era un chist sau o tumoare, medicul a recomandat o intervenție chirurgicală. „Slavă Domnului, am fost operat; aveam o tumoare malignă. Mi-au extirpat 40% din rinichiul drept”, povestește Wade.

Citește pe Antena3.ro

Emily a fost dată jos din mașină și ucisă pe autostradă. Acum, Uber trebuie să plătească familiei 40 de milioane de dolari



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.