Buddha a întâmpinat dificultăți în timpul meditației. Ce spun textele vechi

Meditația este prezentată adesea drept o metodă simplă de reducere a stresului și de îmbunătățire a stării de bine. În ultimii ani, practicile de mindfulness și alte forme de meditație au devenit parte importantă a industriei globale de wellness.

Cu toate acestea, cercetările recente sugerează că experiența meditației nu este întotdeauna una pozitivă. Unele persoane au trecut prin stări de anxietate, panică, frică, paranoia sau alte stări dificile în timpul practicii.

Potrivit unui cercetător specializat în relația dintre budism și sănătate, aceste probleme nu reprezintă însă o descoperire a psihologiei moderne. Surse budiste vechi, provenite din diferite perioade și regiuni ale Asiei, descriu de secole dificultățile care pot apărea în urma practicilor contemplative.

Cercetătorii au început să studieze și efectele negative ale meditației

Timp de decenii, cercetările științifice s-au concentrat în principal asupra beneficiilor asociate meditației și practicilor de mindfulness.

Începând cu 2017, psihologul Willoughby Britton, cercetătorul în domeniul religiei Jared Lindahl și colegii lor de la Universitatea Brown au documentat însă și experiențele negative asociate meditației.

Proiectul „The Varieties of Contemplative Experience” s-a bazat pe interviuri aprofundate cu aproape 100 de practicanți și maeștri budiști occidentali. Participanții au relatat experiențe precum frică, anxietate, atacuri de panică, paranoia și alte stări dificile apărute în timpul practicii.

Și alte cercetări au raportat efecte adverse în rândul unor practicanți, însă estimările privind frecvența acestora diferă considerabil de la un studiu la altul, în funcție de metodologia folosită și de tipul de practică analizat.

Textele budiste descriu de secole astfel de experiențe

Potrivit cercetătorului, tradițiile budiste asiatice au discutat despre riscurile meditației cu mult înainte ca acestea să devină un subiect de cercetare în psihologia modernă.

În Asia de Est există chiar termeni tradiționali pentru problemele asociate practicii contemplative, precum chanbing în chineză și zenbyō în japoneză. În alte tradiții asiatice, anumite simptome au fost asociate cu tulburări ale „vântului”, un concept întâlnit, sub forme diferite, în sistemele tradiționale de medicină.

Unele texte istorice descriu inclusiv dificultățile întâmpinate de Buddha. În Marele Discurs către Saccaka, un text în limba pali datat de obicei în primele secole ale erei noastre, Buddha relatează că a experimentat dureri de cap și alte simptome pe fondul unei concentrări intense.

Alte texte descriu experiențe similare în cazul practicanților avansați.

O scriptură din secolul al V-lea, provenită din regatul Khotan, de pe vechiul Drum al Mătăsii, relatează situații în care practicanții aflați în stări profunde de meditație ar fi reacționat sever la zgomote puternice.

Citește și Niksen, metoda olandeză care te scapă de stres fără sport, pastile sau meditație

„Demonii” din textele budiste: entități sau experiențe psihologice?

Două texte importante ale tradiției budiste, Perfecțiunea Înțelepciunii în 8.000 de versete și Sutra Shurangama, descriu situații în care practicanții spirituali avansați devin vulnerabili la ceea ce textele numesc „demoni”.

Interpretarea acestor pasaje diferă. În funcție de tradiția budistă, „demonii” pot fi considerați entități supranaturale sau pot fi interpretați într-un sens psihologic, ca reprezentări ale unor experiențe interioare dificile.

O relatare din Samyukta Agama, un text transmis în mai multe limbi și datat în primele secole ale erei noastre, descrie chiar un episod extrem în care mai mulți călugări s-ar fi sinucis după ce au practicat o formă de meditație. Potrivit textului, episodul l-ar fi determinat pe Buddha să-și modifice ulterior instrucțiunile.

Cum erau gestionate problemele asociate meditației

Sursele budiste nu se limitează la descrierea experiențelor dificile, ci oferă și diferite modalități de gestionare a acestora.

De-a lungul timpului, maeștrii de meditație și practicienii medicinei tradiționale din Asia au folosit metode precum schimbarea tipului de meditație, vizualizarea, recitarea unor texte, acupunctura și plantele medicinale.

O recomandare întâlnită în mai multe tradiții este „împământarea”, prin redirecționarea atenției către partea inferioară a corpului, în special către abdomen și picioare.

Un exemplu este oferit de Hakuin Ekaku, un călugăr japonez din secolul al XVII-lea. Acesta descria o tehnică de vizualizare în care practicanții își imaginau un cub de unt care se topește pe creștetul capului și coboară treptat prin corp, până la nivelul pământului.

Rămâne o întrebare pentru cercetarea contemporană dacă astfel de practici tradiționale pot fi adaptate și utilizate în mod util pentru persoanele care se confruntă astăzi cu dificultăți asociate meditației.

Unde se termină provocarea spirituală și începe o problemă de sănătate?

Un aspect important al tradițiilor budiste este diferențierea dintre dificultățile considerate parte firească a procesului contemplativ și situațiile care pot reprezenta o problemă serioasă de sănătate.

Practicile spirituale pot presupune confruntarea cu frici, amintiri traumatice sau alte experiențe psihologice dificile. În anumite contexte, acestea pot fi privite drept etape ale procesului de transformare personală.

Totuși, ceea ce este considerat o experiență normală diferă în funcție de cultură, epocă și comunitatea în care are loc practica. O experiență acceptată în cazul unui călugăr care petrece perioade îndelungate în meditație poate fi privită diferit atunci când este vorba despre o persoană care folosește mindfulness-ul pentru reducerea stresului.

Această diferență este importantă și pentru modul în care practicile tradiționale sunt adaptate în lumea modernă.

Informare înaintea practicii

În Occident, unii instructori și cercetători pledează pentru o informare mai clară a persoanelor care încep să practice meditația, pentru o selecție mai atentă a participanților la anumite programe și pentru o pregătire mai riguroasă a instructorilor și terapeuților.

Ideea este ca aceștia să poată identifica situațiile în care o experiență dificilă depășește limitele unei provocări obișnuite și necesită sprijin specializat.

Unii cercetători susțin chiar că intervențiile terapeutice bazate pe meditație ar trebui să includă informații explicite despre posibilele riscuri, similar altor intervenții care pot avea atât beneficii, cât și efecte adverse, potrivit theconversation.com.

O discuție veche, readusă în atenție

Deși meditația este astăzi promovată pe scară largă pentru beneficiile sale asupra stării de bine, tradițiile budiste au discutat despre dificultățile asociate practicii cu mult înainte ca psihologia modernă să înceapă să le studieze.

Textele istorice arată că experiențele negative nu au fost complet absente nici în tradițiile contemplative care au pus bazele meditației budiste. În același timp, aceste surse oferă și metode prin care astfel de experiențe puteau fi înțelese și gestionate.

Pentru cercetătorii contemporani, provocarea este de a stabili ce elemente ale acestei experiențe istorice pot fi relevante pentru practicanții moderni și cum pot fi integrate într-o abordare care să țină cont atât de beneficiile meditației, cât și de limitele și posibilele sale riscuri.