De unde se trage numele orașului Mizil

Insinuat în cârceii de viță de vie ai Dealului Mare, între Ploiești și Buzău, micuța așezare Mizil e și astăzi un punct de tranzit pe drumul ce leagă Muntenia de Moldova. „În trecut, s-a numit Ișteu/Eșteu (după un râu care traversează zona). În secolul al XVIII-lea, pe drumul dintre Ploiești și Buzău, s-a înființat o menzilhană – o stație oficială a poștei de cai și un han. În jurul acestei stații de poștă s-au stabilit mai apoi meșteșugari, negustori, surugii – întreaga așezare Ișteu (cu stația de poștă) devenind cunoscută ca «Menzil». Din nume va dispărea mai întâi consoana «n», sunetul «e» devenind și el «i»”, semnalează harnicul etnolog Gheorghiță Cioicoi. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Nüzûl (arabă) – Menzil (turcă) – Mizil (română) 

Dar să-i cedăm cuvântul: „Semnificația de bază în turcă a termenului menzil: loc de odihnă pe drum, popas, stație, oprire, distanța dintre două locuri de odihnă. Derivat din cuvântul-rădăcină «nüzûl », cu sensul de «a coborî, a sta, a fi oaspete» (la rându-i, din rădăcina arabă «nzl», cu același sens). «Menzil», ca toponim: «casă, cazare», «locul unde sunt ținute serviciile poștale și caii mesagerilor poștali». În Imperiul Otoman, «menzil» era legat mai ales la serviciul poștal care asigura comunicarea oficială. Cum mesagerii, care aveau libertate de mișcare, își foloseau autoritatea pentru a hărțui oamenii, marele vizir Lutfi Pașa a reorganizat sistemul poștal în 1539, în timpul domniei lui Soliman Magnificul. Au fost înființate astfel stații de cazare numite «menzil» în puncte specifice, iar populația locală a fost numită «menzilgi»”. 

Nume păstrat în Țările Române și în Balcani

Ultima acuarelă mizileană: „Nodul central al drumurilor care ajungeau în toate părțile imperiului turc era Istanbulul. În 1839, a fost înființat un serviciu poștal modern, sistemul bazat pe menziluri fiind complet desființat în Turcia. Numele a rămas însă în Țările Române și în Balcani. Când trecem prin Mizil, bine de știut ce-i cu numirea orașului”. Mulțumim.

Mărul roșu – semnificații, profeții, interpretări

În continuare, o altă minunată expunere marca Gheorghiță Ciocioi: „Nu se știe cu adevărat de unde «se trage» povestea legată de Kızıl Elma – «Mărul Roșu». Cele mai vechi izvoare folosesc numele pentru un țel ce trebuie atins, un loc cumva imaginar, către care se înaintează mereu. Unii i-au căutat originile în miturile Orientului Îndepărtat, alții în lumea occidentală. Cercetători turci l-au legat însă de Asia Centrală și de Ergenekon: ieșirea din ținutul închis și întoarcerea în patria pierdută. La oghuzi, Kızıl Elma va ajunge astfel numele țintei către care pornește oastea, dar și al biruinței. Simbolul nu pare să fi fost doar unul turcesc. În Occident, globul ținut de suveran alături de sceptru era semnul stăpânirii. De aici, poate, și o altă înțelegere a Kızıl Elma. Pentru unii era Roma. Pentru alții, globul aurit ce strălucea deasupra Basilicii Sfântul Petru, văzut până departe, de pe mare, ori cupola bisericii, acoperită cu aramă roșie”.

Globul din mâna împăratului Iustinian

„La otomani însă – a urmat distinsul etnolog -, Mărul Roșu va căpăta un înțeles aparte. Oghuzii, selgiucizii, apoi otomanii înaintează spre ținuturile împărățiilor romană și bizantină. Cucerirea lor ajunge să fie privită ca un drum către stăpânirea lumii. Iar Constantinopolul va fi unul dintre marile Mere Roșii – Kızıl Elma. Povestea e legată chiar de Sfânta Sofia. Înaintea bisericii se ridica, pe o coloană uriașă, statuia împăratului Iustinian. Împăratul ținea în mână un glob aurit. Lumea – după înțelesul imperial roman. Bizantinii vedeau în acel glob mai mult decât un simplu însemn al împăratului. Se credea că de el atârnă însăși soarta împărăției. O tradiție spunea că, atât timp cât globul rămânea în mâna lui Iustinian, lumea îi aparținea. Alta îi atribuia împăratului cuvintele: «Cel care mă va doborî va trece pe aici»”.

Mărul roșu – talisman al stăpânirii lumii

Mai departe: „Creștinii din Constantinopol veneau înaintea statuii privind-o cu teamă și nădejde. Mâna împăratului ar fi avut o putere tainică, iar globul de bronz aurit ar fi întruchipat prosperitatea și nefericirea statului. În 1317, crucea de pe glob a căzut la o furtună. Cetatea s-a înspăimântat atunci. Mai târziu avea să cadă și globul, sfărâmându-se. Semnul părea limpede: împărăția se va destrăma. Legenda a prins aripi în Răsărit. Globul ar fi căzut chiar înaintea asediului lui Mehmed al II-lea, iar împăratul Constantin ar fi încercat în două rânduri să-l așeze la loc, fără vreo izbândă. Un semn profetic că imperiul creștin se va prăbuși. Pentru unii călători din Apus, globul era un fel de talisman al stăpânirii lumii. Căderea lui prevestea pierderea țărilor împărăției și cucerirea lor de către turci”.

Albumul merelor de la Palatul Topkapı

„Istoria e adesea asemenea unui spectacol”, apreciază cercetătorul Gheorghiță Ciocioi. Spectacol? „Globul dispăruse chiar înainte de căderea Constantinopolului. Clavijo îl văzuse totuși în 1403; Schiltberger, ajuns aici în 1427, nu-l mai vede. Legenda era de acum înfiripată. Iar globul imperial al lui Iustinian putea deveni, în imaginarul turcesc, Kızıl Elma – Mărul Roșu. Ținta. Unii savanți europeni, precum Carl Brockelmann și Martin Hartmann, au căutat originea simbolului în merele de aur ale Hesperidelor. August Fischer l-a socotit mai curând un simbol al stăpânirii lumii. Există însă și izvoare orientale în care globul apare ca însemn al suveranității. Lucrul e cu atât mai interesant cu cât Mărul Roșu apare chiar în reprezentările sultanilor. Într-un album de la Palatul Topkapı, dintre cei opt sultani de la Çelebi Mehmed până la Murad al III-lea, șapte țin în mână câte un măr. Mehmed Cuceritorul, Bayezid al II-lea și Selim al II-lea îl țin în stânga, ceilalți – în dreapta. Selim I are două: câte unul în fiecare mână. Și oastea avea un Kızıl Elma al ei. Vreme de secole, soldaților otomani li se atribuie spusa: «Sultanul meu, pentru tine vom merge dincolo de Muntele Kaf, până la Kızıl Elma»”.

Origine neclară a cuvântului 

Dar unde se afla Mărul Roșu? „Îndată ce unul era cucerit, apărea un altul. După Constantinopol, Kızıl Elma se mută spre Roma. Expediția lui Gedik Ahmed Pașa la Otranto, campaniile lui Suleiman Magnificul în Corfu și Puglia, atacul lui Barbarossa asupra Reggio – toate vor fi legate mai târziu de acest ideal. Iar înaintea lor, chiar Baiazid I ar fi rostit o amenințare rămasă vestită… Solilor Veneției, Genovei și ai celorlalte state italiene veniți la Adrianopol, sultanul le-ar fi spus că va merge până la Roma și își va hrăni calul pe altarul Bisericii Sfântul Petru (ne aducem aminte de la Eminescu…). Așadar, înainte chiar de cucerirea Constantinopolului, exista un alt Kızıl Elma: Roma papală. Peçuylu İbrâhim mărturisește însă cât de neclară era originea cuvântului. Chiar și pentru otomani: «În gura poporului este răspândită vorba că oamenii Islamului trebuie să cucerească până la Kızıl Elma, dar izvorul și pricina acestei vorbe nu sunt cunoscute». În alt loc o aseamănă unui semn pus asemenea unei pietre de hotar. O «bornă» care se muta mereu”.

Țara la care încă trebuie să ajungi

Sultani noi, ținte noi: „În vremea lui Suleiman Magnificul, Kızıl Elma ajunge la Viena. Evliya Çelebi vorbește chiar despre un Palat Kızıl Elma la Buda și despre o Moschee Kızıl Elma la Esztergom. Iar legenda era atât de vie printre ieniceri, încât izvoarele îi atribuie lui Suleiman cuvintele rostite la plecarea din cazarma lor: «Ne întâlnim la Kızıl Elma». Peste două veacuri, în timpul lui Selim al III-lea, ienicerii încă spuneau că, numai să li se arate dușmanul, că se vor năpusti asupra lui și vor merge «până la Kızıl Elma». Locul nu trebuia neapărat să existe pe hartă. Era țara aflată dincolo de hotarul de astăzi. Următoarea țintă. După perioada Tanzimat, vechiul simbol aproape că se pierde. Va fi readus la viață de Ziya Gökalp. În poemul său «Kızıl Elma», publicat în 1913, Mărul Roșu capătă însă un alt înțeles. Imperiul Otoman se destrăma, iar Kızıl Elma nu mai era Constantinopolul, Roma ori Viena. Devine Turanul – țara ideală în care urmau să se unească toți turcii. Ömer Seyfeddin va lămuri, câțiva ani mai târziu, ce este Kızıl Elma. E locul «unde calcă piciorul calului sultanului». Cu alte cuvinte, țara la care încă trebuie să ajungi”.

Turcul cel voinic și merele de aur

În încheiere: „De la globul de aur din mâna lui Iustinian, înaintea Sfintei Sofia, la Constantinopolul lui Mehmed Cuceritorul; de la Roma și Sfântul Petru la Viena; iar în epoca modernă, la Turan, Kızıl Elma și-a schimbat mereu locul. Poate tocmai întru aceasta stă puterea simbolului: Mărul Roșu nu este atât o cetate, cât țelul de dincolo de ea. Îl atingi – și el se află din nou mai departe. Ideal turcesc. De veacuri, și islamic: mărul copt, ce așteaptă să fie dăruit lui Allah, în numele lui Mahomed. Simbol suprem al expansiunii, cuceririi și dominației globale. Pe scurt, românește: turcul cel voinic și merele de aur”.

Semnificația de bază în turcă a termenului menzil: loc de odihnă pe drum, popas, stație, oprire, distanța dintre două locuri de odihnă. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Derivat din cuvântul-rădăcină «nüzûl », cu sensul de «a coborî, a sta, a fi oaspete» (la rându-i, din rădăcina arabă «nzl», cu același sens), «Menzil» înseamnă «casă, cazare», «locul unde sunt ținute serviciile poștale și caii mesagerilor poștali». – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Povestea e legată chiar de Sfânta Sofia. Înaintea bisericii se ridica, pe o coloană uriașă, statuia împăratului Iustinian. Împăratul ținea în mână un glob aurit. Lumea – după înțelesul imperial roman. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Mărul Roșu nu este atât o cetate, cât țelul de dincolo de ea. Îl atingi – și el se află din nou mai departe. Ideal turcesc. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog