Brexitul, nota de plată a unei iluzii. Londra caută drumul înapoi spre Uniunea Europeană

Pentru susținătorii săi, Brexitul ar fi trebuit să redea Marii Britanii controlul asupra propriului destin. Promisiunea suveranității recâștigate a alimentat, de altfel, una dintre cele mai importante rupturi politice din istoria contemporană a țării. 

La un deceniu de la referendumul din 2016, însă, întrebarea nu mai este doar dacă britanicii au avut dreptate să părăsească Uniunea Europeană, ci cât îi costă, în continuare, această decizie și cât de mult mai pot recupera din oportunitățile pierdute.

În momentul de față, o majoritate substanțială a britanicilor susține apropierea de blocul comunitar european.

Citește și: Brexitul, din nou în centrul politicii britanice. Aproape 50% dintre votanți susțin revenirea în UE. Miză electorală pentru laburiști 

În acest context, recentele declarații ale lui Andy Burnham marchează la Londra o schimbare de ton semnificativă. Recunoașterea sa explicită a faptului că Brexitul a făcut mai mult rău decât bine și solicitarea unei examinări serioase a tuturor opțiunilor pentru apropierea de Bruxelles reprezintă mai mult decât o ajustare de discurs.  

Noua poziție sugerează că o parte a clasei politice britanice începe să privească ieșirea din UE nu ca pe un succes național care trebuie apărat cu orice preț, ci ca pe o decizie ale cărei consecințe trebuie reevaluate în mod pragmatic.

De la promisiunea suveranității la realitatea izolării

Brexitul a fost construit politic pe o idee simplă și puternică: Marea Britanie ar putea prospera mai bine în afara structurilor europene, eliberată de constrângerile comune și capabilă să-și stabilească singură regulile. 

Suveranitatea formală nu garantează însă automat influență economică, securitate sau capacitatea de a modela deciziile care afectează o țară.

Într-o lume în care competiția economică se intensifică, lanțurile de producție traversează granițe, iar amenințările de securitate depășesc capacitatea unui singur stat de a le gestiona, distanțarea de un bloc economic major poate deveni o vulnerabilitate. 

Chiar dacă a rămas o putere importantă, Marea Britanie nu mai participă în aceleași condiții la procesul european de stabilire a regulilor care îi influențează direct companiile și economia.

Iar asta pare contradicția centrală a Brexitului. Londra a câștigat libertate formală de decizie, dar riscă să piardă influență asupra mediului în care trebuie să ia acele decizii. În anumite domenii, Londra poate ajunge să se adapteze la regulile europene, fără să mai aibă însă vreun cuvânt de spus în elaborarea lor.

Strategia europeană „Made in Europe” ilustrează deja această problemă. Dacă UE își consolidează politica industrială și favorizează producția din interiorul blocului comunitar, producătorii britanici ar putea fi dezavantajați. Într-o asemenea competiție, apropierea de piața europeană nu mai este doar o chestiune de comerț, ci una de poziționare strategică.

Pariul lui Burnham și ezitările laburiștilor

Declarațiile lui Burnham pun în lumină și o dilemă electorală. Partidul Laburist a abordat cu prudență subiectul relației cu UE, conștient că Brexitul continuă să fie sensibil pentru o parte a electoratului. 

În special în comunitățile care au votat pentru ieșire, orice sugestie de revenire asupra deciziei riscă să fie interpretată drept un dispreț fățiș față de voința exprimată la referendum.

Numai că prudența poate deveni, la rândul ei, o vulnerabilitate. Dacă sondajele indică un sprijin consistent pentru relații mai strânse cu UE, menținerea unei politici excesiv de defensive riscă să îndepărteze partidul de o parte a opiniei publice. 

Laburiștii trebuie să găsească astfel o formulă prin care să recunoască problemele provocate de Brexit fără să pară că ignoră votul din 2016.

Provocarea este cu atât mai mare în circumscripții precum Makerfield, unde sprijinul pentru Brexit a fost puternic. Acolo, argumentul economic trebuie să concureze cu o decizie încărcată de semnificații identitare: controlul frontierelor, neîncrederea în elite și sentimentul că instituțiile politice nu au ascultat suficient comunitățile dezavantajate de globalizare.

Burnham încearcă să schimbe termenii dezbaterii. În loc să transforme Brexitul într-o confruntare între susținătorii și adversarii referendumului, el propune evaluarea consecințelor și corectarea greșelilor. 

Este o abordare mai pragmatică, dar succesul ei va depinde de capacitatea de a demonstra că apropierea de Europa aduce beneficii concrete, adică investiții, locuri de muncă, oportunități pentru tineri și o cooperare mai eficientă în domenii strategice.

UE nu mai este cea din 2016

O eventuală resetare nu depinde însă exclusiv de voința Londrei. Uniunea Europeană s-a schimbat, iar prioritățile sale sunt influențate de un mediu geopolitic mult mai instabil. Apărarea, securitatea economică și consolidarea capacităților industriale europene au devenit acum teme centrale.

În aceste condiții, Bruxellesul ar putea fi interesat de o relație mai strânsă cu Marea Britanie, mai ales în domenii în care cooperarea aduce avantaje ambelor părți. 

Apropierea nu înseamnă însă că UE va accepta automat condițiile britanice. Uniunea are propriile interese, propriile limite și motive să evite un aranjament în care Londra ar beneficia de acces privilegiat, fără obligații comparabile.

Aceasta este una dintre dificultățile majore ale procesului: Marea Britanie își dorește beneficiile unei relații economice mai strânse, dar orice negociere va presupune compromisuri. 

Cu cât obiectivul este mai ambițios, cu atât mai dificil va fi acordul asupra regulilor, standardelor și responsabilităților comune.

De aceea, un summit și câteva acorduri sectoriale, inclusiv în domeniul alimentelor, băuturilor sau mobilității tinerilor, pot reprezenta începutul unui proces, nu și soluționarea lui. 

Probabil, o resetare reală va necesita negocieri îndelungate și disponibilitatea ambelor părți de a depăși neîncrederea acumulată în anii Brexitului.

Revenirea în UE, obiectiv îndepărtat

Discuția despre apropiere readuce inevitabil în scenă și posibilitatea revenirii Marii Britanii în UE. Declarațiile de la Londra, potrivit cărora reintegrarea ar fi obiectivul final al premierului, indică existența unei asemenea perspective în dezbaterea politică. 

Totuși, între o relație mai apropiată și revenirea propriu-zisă există o diferență considerabilă.

O reintegrare ar presupune o schimbare politică majoră, negocieri complexe și acceptarea unor condiții care ar putea fi dificil de explicat electoratului britanic. 

De aceea, o strategie graduală, bazată pe acorduri concrete și beneficii verificabile, pare mai realistă pe termen scurt decât promisiunea unei reveniri rapide.

Pentru laburiști, miza este și una electorală. O politică europeană mai clară ar putea consolida sprijinul alegătorilor progresiști și al celor care consideră Brexitul o eroare. Dar, dacă este gestionată greșit, strategia ar putea reactiva diviziunile care au marcat politica britanică timp de un deceniu.

Testul lui Burnham și al laburiștilor săi nu va fi retorica proeuropeană, ci capacitatea de a transforma schimbarea de discurs în rezultate. 

Dacă relațiile cu Bruxellesul se traduc în beneficii economice și strategice, reevaluarea Brexitului ar putea deveni un proiect politic viabil. Dacă rămâne doar o declarație de intenție, izolarea va continua să aibă un preț tot mai mare.