Capcanele de pe drumul competitivității

Psihiatra Karen Horney, autoarea lucrării Personalitatea nevrotică a timpului nostru (Trei, 2025) a oferit răspunsurile: „Este ușor de înțeles că una dintre surse este frica de represalii pentru urmărirea nemiloasă a ambiției. Cel care calcă peste toți ceilalți, îi umilește și îi zdrobește de îndată ce aceștia au sau își doresc succes trebuie să se teamă că și ei vor dori la fel de intens să-l înfrângă. Dar o astfel de frică de represalii, deși va fi activă la oricine obține succesul pe seama altora, nu este în mod clar întreaga explicație pentru anxietatea crescută a nevroticului și pentru inhibiția sa rezultată față de competiție. Experiența arată că frica de represalii, în sine, nu duce neapărat la inhibiții. Dimpotrivă, ea poate duce numai la luarea în considerare, cu răceală, a invidiei, rivalității sau răutății reale sau imaginare ale celorlalți sau la încercarea de a-și extinde puterea pentru a fi la adăpost de orice înfrângere. Un anumit tip de persoană de succes are un singur scop: dobândirea de putere și bogăție. Dar dacă structura unor astfel de personalități este comparată cu cea a persoanelor clar nevrotice, există o diferență izbitoare”.

Citește și Tendința de subjugare în dragoste

Putere, prestigiu, posesiune

Anume? „Vânătorul nemilos de succes nu ține cont de afecțiunea celorlalți. Nu își dorește și nu așteaptă nimic de la ceilalți, nici ajutor, nici vreo formă de generozitate. Știe că poate obține ce își dorește numai prin propria sa putere și prin eforturile sale. Desigur, va folosi oamenii, dar îi pasă de buna lor părere numai în măsura în care aceasta îi este utilă pentru atingerea propriului scop. Afecțiunea de dragul afecțiunii nu înseamnă nimic pentru el. Dorințele și mecanismele sale de apărare merg pe o singură linie dreaptă: putere, prestigiu, posesiune. Chiar și cineva care este împins spre acest tip de comportament din cauza conflictelor interioare nu va dezvolta caracteristicile nevrotice obișnuite dacă nu există nimic în interiorul său care să interfereze cu aspirațiile sale. Frica nu va face decât să îl împingă către eforturi sporite pentru a fi și mai de succes, și mai greu de învins. Persoana nevrotică însă urmează două căi incompatibile: tendință agresivă spre dominație de tipul «nimeni altcineva în afară de mine» și, în același timp, dorință excesivă de a fi iubită de toată lumea”.

Ambiția și nevoia de afecțiune

Ce contradicție! „Această situație de a fi prins între ambiție și afecțiune este unul dintre conflictele centrale în nevroze. Principalul motiv pentru care nevroticul ajunge să se teamă de propriile sale ambiții și imperative, nu vrea nici măcar să le recunoască, le controlează sau renunță complet la ele, este frica de a pierde afecțiunea. Cu alte cuvinte, motivul pentru care nevroticul își controlează competitivitatea nu sunt «imperative din partea Supraeului», extrem de stringente, care împiedică agresivitatea exagerată, ci faptul că e prins într-o dilemă, între două nevoi la fel de imperioase: ambiția și nevoia de afecțiune. Dilema este, practic, imposibil de rezolvat. Nu poți să calci peste oameni și în același timp să fii iubit de ei. Dar presiunea este atât de mare în nevrotic, încât el încearcă să o rezolve. În general, încearcă să găsească o soluție în două moduri: prin justificarea tendinței sale spre dominație și a nemulțumirilor rezultate din neîmplinirea acesteia și prin controlarea ambiției sale. Putem fi succinți în privința eforturilor sale de a-și justifica cerințele agresive, deoarece acestea au aceleași caracteristici ca și cele pe care le-am discutat deja în legătură cu modalitățile de obținere a afecțiunii și justificarea acestora”.

Citește și Ecouri din copilărie. Cum ne influențează părinții relațiile de la vârsta adultă

Justificarea, ca strategie

Aproape de final: „Aici, ca și în cazul modalităților de obținere a afecțiunii, justificarea este importantă ca strategie: se încearcă formularea cerințelor în mod incontestabil, astfel încât acestea să nu blocheze drumul către a fi iubit. Dacă nevroticul îi discreditează pe ceilalți pentru a-i umili sau a-i zdrobi în lupta competitivă, el va fi profund convins că este complet obiectiv. Dacă vrea să îi exploateze pe ceilalți, va crede și va încerca să îi facă și pe ei să creadă că are mare nevoie de ajutorul lor. Tocmai această nevoie de justificare, mai mult decât orice altceva, permite unui element subtil de nesinceritate subterană să pătrundă în personalitate, chiar dacă persoana este în esență onestă. Nevoia de justificare explică și convingerea neclintită asupra propriei superiorități morale, care este o trăsătură de caracter frecventă la persoanele nevrotice, uneori evidentă, alteori ascunsă în spatele unei atitudini de conformare sau chiar autocritice”.

Atitudine defensivă (auto)impusă

Atenție, însă: „Atitudinea de superioritate morală este adesea confundată cu atitudinea «narcisică». În realitate, atitudinea de superioritate morală nu are absolut nicio legătură cu vreun fel de iubire de sine; nici măcar nu conține vreun element de mulțumire de sine sau de vanitate, deoarece, contrar aparențelor, persoana nu deține niciodată o convingere reală că are dreptate, numai o nevoie disperată și constantă de a părea justificată. Cu alte cuvinte, este o atitudine defensivă impusă de nevoia de a soluționa anumite probleme care, în ultimă instanță, sunt generate de anxietate”.

Cel care calcă peste toți ceilalți, îi umilește și îi zdrobește de îndată ce aceștia au sau își doresc succes trebuie să se teamă că și ei vor dori la fel de intens să-l înfrângă. – Karen Horney, psihiatră

Această situație de a fi prins între ambiție și afecțiune este unul dintre conflictele centrale în nevroze. – Karen Horney, psihiatră

Citește și Cum putem recunoaște tulburarea de personalitate antisocială