Acasa Stiri Stiri Noi Testul „Bunica”: Ministrul Sănătății a sunat incognito la spitale pentru a obține o programare

Testul „Bunica”: Ministrul Sănătății a sunat incognito la spitale pentru a obține o programare



Experimentul a venit ca urmare a mai multor petiții, în care românii îi spuneau că nu se pot programa la ambulatoriile de specialitate din țară.

„Așa că am pus mâna pe telefon și am sunat personal la mai multe spitale publice din România, încercând să obțin o programare la neurologie pentru «bunica mea»”, a declarat ministrul Sănătății, într-o postare pe Facebook.

Rezultatul experimentului

La unele spitale din țară, Alexandru Rogobete a reușit să își facă programarea dorită, însă la Sibiu și în Capitală s-a confruntat cu probleme. Ministrului i s-a spus că nu sunt locuri sau a fost redirecționat către un alt spital.

Citește și: Alexandru Rogobete vrea imagini reale din spitale: Pacienții, invitați să trimită poze cu meniurile 

„Nu este normal ca un pacient să fie plimbat între numere de telefon, liste de așteptare și explicații administrative pentru a ajunge la un medic specialist!”, a reacționat ministrul.

Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control în spitale

Rogobete a decis să trimită corpul de control în spitalele în care nu a reușit să îi facă programare „bunicii sale”.

„Începând de astăzi, am dispus controale extinse prin Corpul de Control al Ministerului Sănătății, pentru verificarea programărilor, a pontajelor și a modului în care funcționează ambulatoriile de specialitate. Vom verifica inclusiv situația semnalată la Spitalul Colentina, începând chiar de acum!”, a concluzionat ministrul Sănătății.

 

(sursa: Mediafax)

 

Citește pe Antena3.ro

Rusia își vinde rezervele de aur într-un ritm nemaivăzut de la falimentul din 1998. China cumpără masiv



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.