Acasa Stiri Stiri Noi A vrut să fie traducătoare și a învățat spaniola în Insulele Canare
A vrut să fie traducătoare și a învățat spaniola în Insulele Canare

A vrut să fie traducătoare și a învățat spaniola în Insulele Canare

‘Întotdeauna am fost pasionată de limbile străine și, de fapt, mi-am dorit să fiu interpretă. Deși multe dintre limbile pe care le cunosc sunt rezultatul pasiunilor mele personale’, a recunoscut prim-ministrul italian în timpul prezentării unui program de burse.

Meloni a declarat că, în afara studiilor, a învățat engleza pentru că era fană a lui Michael Jackson și dorea să-i înțeleagă versurile, iar franceza datorită interesului ei pentru poeții decadentismului.

Premierul italian a mai explicat că vorbește spaniolă pentru că, în copilărie, petrecea câteva zile cu tatăl ei în Insulele Canare, unde acesta se mutase după ce și-a abandonat familia la Roma. În autobiografia sa, ‘Io sono Giorgia’ (2021), explică faptul că ea și sora ei îl vizitau câteva săptămâni pe an, până când bărbatul s-a distanțat de ele când Giorgia Meloni avea doar 11 ani.

‘Vorbesc spaniolă pentru că, atunci când eram mică, tatăl meu locuia în Insulele Canare. Voiam să progresez, dar dacă nu o învățam, nu puteam împărtăși nimic cu nimeni’, și-a amintit premierul italian.

Meloni a vorbit la lansarea programului ‘Studenți italieni în Europa’, dotat cu 420 de milioane de euro din fonduri europene, care va oferi burse tinerilor italieni pentru a petrece o perioadă de studii în străinătate, în alte țări de pe continent.

În timpul discursului său, Meloni i-a încurajat pe studenți să învețe limbi străine datorită utilității lor într-o ‘lume din ce în ce mai interconectată’ și a recomandat experiența petrecerii timpului în străinătate, deoarece, a spus ea, limbile străine ‘se învață trăindu-le’. AGERPRES

Citește pe Antena3.ro

A lăsat New York-ul pentru Oradea. Povestea americanului care s-a îndrăgostit și s-a mutat în România: „Toată lumea e calmă aici”



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.