După Marea Finală a sezonului 17, din 27 mai Chefii deschid ușile bucătăriei pentru mini-sezonul Chefi la cuțite – Viitorul are gust, dedicat copiilor pasionați de gătit
Astfel, din 27 mai, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, Chef Richard Abou Zaki, Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner și Chef Ștefan Popescu deschid ușile bucătăriei Chefi la cuțite pentru tânăra generație care vorbește despre viitorul artei culinare din România: copii și adolescenți pentru care gastronomia este mai mult decât un simplu hobby și care vor deveni, sub privirile atente și protectoare ale juraților, vajnici concurenți ce vor face minuni la bancurile de lucru. Urmează o competiție concentrată în șase ediții speciale, în care telespectatorii vor descoperi o cu totul altă energie și dinamică în platoul Chefi la cuțite. Totodată, Chefi la cuțite – Viitorul are gust va dezvălui noi fațete ale rolurilor celor patru Chefi, care vor conduce de această dată echipe alcătuite din copii. Taberele se vor întrece în confruntări culinare absolut savuroase, mini-seria urmând structura consacrată a show-ului culinar clasic. Toate detaliile acestui mini-sezon pregătit ca un cadou ce sărbătorește Ziua Copilului vor fi descoperite de telespectatori la premiera Chefi la cuțite – Viitorul are gust, pe 27 mai, de la 20:30, la Antena 1 și AntenaPLAY.
Citește pe Antena3.ro
Xi Jinping l-a dus pe Donald Trump să vadă templul preferat al lui Henry Kissinger. „Un loc măreţ. Incredibil. China este frumoasă”